Comitetul Judeţean Bihor pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit marţi sub conducerea prefectului Dumitru Ţiplea şi a adoptat două hotărâri pentru ridicarea carantinei zonale în oraşul Nucet şi în satul Sighiştel, comuna Câmpani, măsura fiind decisă după analizarea situaţiei epidemiologice şi constatarea scăderii numărului de cazuri Covid active.
Ea trebuie aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi apoi va fi emis un ordin de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pentru a fi pusă efectiv în aplicare.
Potrivit Hotărârii nr. 64 a CJSU Bihor adoptată marţi, "se solicită Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei emiterea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în vederea ridicării carantinei zonale a satului Sighiştel din comuna Câmpani, începând cu data de 09.12.2020, ora 07:00".
În această localitate, carantina a fost instituită la 30 noiembrie, în baza Ordinului nr. 4660202 al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform unei alte Hotărâri, nr. 65, adoptată tot marţi, CJSU Bihor solicită CNSU "emiterea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în vederea ridicării carantinei zonale a oraşului Nucet", tot din data de 09.12.2020, ora 07:00.
Şi pentru Nucet, plasarea în carantină zonală a fost decisă tot prin Ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, nr. 4660204, tot la 30 noiembrie.
La data de 30 noiembrie, în ambele localităţi rata de incidenţă a infectării cu Covid era de 9,01 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile anterioare propunerii de plasare în carantină făcute de către CJSU Bihor.
În prezent, în Nucet incidenţa a coborât la 3,28 cazuri la mia de locuitori, iar în comuna Câmpani la 4,62.
Potrivit procedurilor legale, măsura va fi aplicată efectiv în cele două localităţi după ce şeful DSU, Raed Arafat, va semna ordinele de încetare a măsurilor de carantină, iar primăriile sunt obligate să informeze cetăţenii în legătură cu acest fapt.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, în cursul zilei de miercuri CJSU Bihor ar urma să adopte două hotărâri şi pentru ridicarea carantinei instituite la 17 noiembrie în alte două sate ale comunei Câmpani, şi anume în localitatea Câmpani şi în localitatea Fânaţe.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.