URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 05 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
25 Mai 2023, 13:00

CJ Bihor caută o firmă care să transforme gunoaiele în energie electrică, la stația de biogaz de la Săcueni

CJ Bihor caută o firmă care să transforme gunoaiele în energie electrică, la stația de biogaz de la Săcueni (fotografie din arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Construită pe bani europeni, cu scopul de a transforma cerealele și dejecțiile animaliere în energie electrică, pe care însă nu și l-a atins, stația de biogaz de la Săcueni ar putea să devină afacerea profitabilă a unei firme.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoland Bihor, din care fac parte Consiliul Județean Bihor, orașul Săcueni și comuna Diosig, a lansat o licitație pentru concesionarea ei, iar cine o va lua în administrare va folosi și deșeurile biodegradabile aruncate de bihoreni pentru producerea de energie.

CJ Bihor a anunțat deja că vrea să caute o firmă pentru stația Ecoland, care este în prezent o gaură neagră în bugetul județului.

„Darea în concesiune a acestei stații are două aspecte. Unul financiar, deoarece Consiliul Județean Bihor a acoperit până acum aproape integral activitatea prin subvenții, în timp ce veniturile obținute erau de aproximativ 10% din această sumă. Al doilea aspect este de ordin tehnic, pentru că se intenționează utilizarea ca materie primă a deșeurilor biodegradabile. În acest fel, vor scădea cantitățile de deșeuri biodegradabile de la groapa de gunoi. În plus, stația va susține activitatea din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Sperăm ca până la finalul verii să semnăm contractul de concesionare”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Așa cum BIHOREANUL a scris, un experiment făcut de firma Eco Bihor, are administrează depozitul județean de deșeuri, a arătat că deșeurile biodegradabile aruncate de bihoreni în pubelele maro au un randament bun în producerea de energie electrică. Astfel, Ecoland ar putea deveni profitabilă și, totodată, ar oferi o soluție pentru utilizarea deșeurilor.

„Cantitatea estimată de materie primă care urmează a fi prelucrată în staţia de biogaz este de 45.500 t/an (estimat - 21% deșeuri municipale biodegradabile, 23% deșeuri din agricultură, 56% deșeuri biodegradabile din procese de producție)”, a explicat CJ Bihor.

Termenul pentru depunerea ofertelor este 26 iunie, ora 13:00. Contractul se va încheia pe o perioadă de 10 ani, iar valoarea estimată a redevenței este de 500.000 lei/an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON