URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 August 2020, 09:41

Ciuperca amendată: Restaurantul a fost amendat după ce a ţinut o cununie şi un botez care s-au lăsat cu... "covizi"

Ciuperca amendată: Restaurantul a fost amendat după ce a ţinut o cununie şi un botez care s-au lăsat cu... 'covizi' (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu două săptămâni, administratorii restaurantului Ciuperca au încasat o amendă de 4.000 lei pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid cu ocazia organizării unor evenimente private.

Ei bine, n-a fost degeaba, căci, după cum a aflat Bihorel, administartorii localului s-au obişnuit să ţină nu unul, ci chiar două evenimente în aceeaşi zi şi în acelaşi timp.

Aşa s-a întâmplat şi pe 11 iulie, când pe terasă se celebra o cununie, iar în clădire un botez.

Urmarea? Cel puţin doi petrecăreţi, vecini de masă, au ajuns la spital, îmbolnăviţi de coronavirus unul de la altul, şi nici nu e clar, până acum, dacă sunt singurele victime. Poate după amendă "ciupercarii" s-or fi lecuit...

UPDATE: Amendați, dar pentru altceva

Adriana Crișan, responsabila restaurantului Ciuperca, a ținut să sublinieze că amenda primită de local a fost de 1.000 lei, nu 4.000 lei, și a privit alte aspecte decât asigurarea distanțării pentru clienți, în contexul epidemiei de Covid-19. De asemenea, la cununia civilă de pe terasă ar fi participat doar 24 de persoane, evenimentul fiind unul „de scurtă durată”. Crișan a menținat, de asemenea, că la restaurant nu s-au raportat cazuri de Covid și nu s-a făcut nicio anchetă epidemiologică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
@unul
vad ca la unii ca tine nu se pot aduce deloc argumente pentru ca esti spalat grav pe minte de mass media si de cei care vor sa te manipuleze. Si crede-ma, economia e blocata foarte tare. Ceea ce zici tu de restaurante si petreceri e doar o mica parte a celor care si-au pierdut locurile de munca. Totul e ca un lant, dar esti departe de a intelege asta, pentru ca tu in continuare o sa te temi de un virus dintr-un miliard. Acuma iarasi tu contrazici medicii, cand zici ca acei oameni mai traiau 10-15 ani, cand chiar medicii spuneau ca mureau chiar si cu o simpla raceala. Dar degeaba iti aduc eu tie argumente, pentru ca genul tau de oameni e deja injectat cu ce trebe ca sa gandeasca asa. Nu ma intelege gresit, tu si cei care ganditi asa, aveti libera alegere de a sta izolati in case inca 2 ani daca vreti, dar mie sa nu imi impuna nimeni ce sa fac si cum sa fac din moment ce eu am alta opinie.
Postat 05 August 2020, 15:46 de David
oradeaveche
Tocmai, nu sustine nimeni ca nu ar exista, ma deranjeaza faptul ca se incearca sa fim catalogati (cei care nu apreciem masurile luate) intr-o categorie pozitionata la extrema. Foarte convenabil! Am inlocuit hotia si tupeul PSD cu unii aproape la fel de sinistri. Vina pt absolut orice e intotdeauna data pe oameni, suntem(romanii) permanent facuti prosti, culmea, de conationali,se induce ideea ca parca pe guvernantii astia nici nu-i meritam.
Postat 05 August 2020, 15:04 de Neutryno
Neutryno
Virusul există, o gripă rebelă exploatată la maxim, sistemul îi problema cea mai mare.
Postat 05 August 2020, 14:34 de oradeaveche
Ceva important am uitat.
De ce nu se fac autopsii???? Pe worldometer mai scrie ca sunt cazuri grave de covid cam 1%. Oare nu e sansa mai mare ca un suferind de orice altceva sa aiba de fapt un caz usor, sa fie fals pozitiv sau asimptomatic? sa fie spre 99%? Dar daca pers respectiva moare il trecem la covid si nu ne mai complicam cu autopsia.
Postat 05 August 2020, 13:47 de Neutryno
Aha
Deci daca nu sunt multumit de guvernarea actuala sunt negationist, extremist si de-a lu Gates? Ce comod, exact asta ne transmiteau cei de la carma tarii cam acu o luna. Acum mai repeta cate "unul", ca un papagal. Poate mai stii ca s-a stabilit prin aprilie o fereastră de libertate pentru persoanele în vârstă între orele 10-12, când era cel mai aglomerat și riscul de infectare cel mai mare. Pana in 15 mai mastile nu erau bune, trebuia sa stam in casa, acum sunt. Parca sunt aprox 2000 de locuri de ATI pt Covid si 7 spitale de campanie facute pt acelasi atotputernic covid. Oare de ce guvernul Orban insistă să-i sechestreze pe asimptomatici şi astfel să aglomereze spitalele? Nu-i e mila de medicii care se supraincarca cu oameni fara probleme de sanatate? Sau ce facem cu falsii pozitivi? Sunt foarte multi, iar acei oameni au sanse reale sa ia virusul, internati fiind pe sectii covid. Cred ca ar fi de un real folos să ni se spună caţi au fost asimptomatici în momentul testării şi câţi au rămas fără simptome până la final.
Postat 05 August 2020, 13:42 de Neutryno
@Neutryno
Da, stiu. Totul e o farsa. Oculta Mondiala si Bil Gheit vrea sa ne bage cipuri in c*r.
Postat 05 August 2020, 13:27 de unul
@David
Chestia aia cu "oricum mureau" o poti extinde la toti. Practic toti vom muri odata. Deci, daca te loveste o masina nu e nicio problema pentru ca la urma urmei tot vei muri odata. Aia care zici tu ca au avut si alte boli poate ar mai fi trait 10-15 sau chiar mai multi ani cu bolile respective, dar au murit acum din cauza covidului. Ceea ce nu intelegi tu e ca sectiile ATI sunt deja pline din cauza acestui virus. Multe operatii nu se mai fac in spitale. Cazurile cresc si se stie ca restaurantele si spatiile inchise pot deveni focare foarte usor. Economia nu e blocata. Sunt blocate restaurantele si petrecerile din spatiile inchise, care hai sa recunoastem, lucreaza mai mult la negru. Pun pariu ca si restaurantul in cauza nu a scos bon pentru petrecerea clandestina.
Postat 05 August 2020, 13:08 de unul
unul
Prin comentariul de mai jos se vede ce "destept" esti. Ma bucur ca am mai descoperit un troll. Macar unii sunt mai simpatici, li se vede si ceva cultura generala. Tu esti un sustinator al actualilor guvernanti care nu vede/vrea sa vada farsa de proportii la care suntem partasi si faptul ca se respecta niste ordine trimise worldwide in maniera romaneasca, adica negandit.
Postat 05 August 2020, 12:56 de Neutryno
@unul
ai inteles gresit ideea cu medicii. Tot ce am zis eu e ca treaba cu covid-ul e exagerata. Tu zici de 700k decese provocate de virus, altii(virusologi) zic ca acei 700k au murit de fapt de bolile grave de care sufereau, ai citit aia? concluzia e ca nimeni nu stie de fapt ce se intampla, dar toti is dau cu parerea, si economia e in continuare blocata pentru unii care (din pacate pentru ei, si condoleante familiilor) oricum mureau curand din pacate probabil
Postat 05 August 2020, 12:48 de David
@Neutryno
Te bagi ca musca-n c*c*t si n-ai inteles nimic.
Postat 05 August 2020, 12:01 de unul
@David
Am inteles, stii tu mai bine cum e cu covidu'. Se pare ca toti doctorii sunt tampiti si ca cele 700.000 de decese cauzate de acest virus banal sunt o nimica toata.
Postat 05 August 2020, 12:00 de unul
unul
Esti arogant dupa cum te exprimi si uiti ca nu poate nimeni sa intre intr-un ATI covid ca asa vrea el. Sunt reguli stricte. Informeaza-te doar din stiri oficiale. Iar aluna aia din cutia craniana tine-o la pastrare. Vor gandi altii pt tine, ai grija doar sa nu mori.
Postat 05 August 2020, 11:52 de Neutryno
@unul
nu am nici o treaba cu horeca, nu detin restaurante si nu cunosc pe nimeni cu restaurant. Problema e ca voi sunteti cei care dramatizati atat de mult situatia creeata de acest virus. Virusi au existat cu miliardele si o sa existe in continuare. Exista virusi mult mai periculosi la tot pasul, doar ca mai putin mediatizati. Si inca odata iti repet, situatia e dramatica pe plan economic mondial, nu pe plan medical, asa cum ne toarca in cap guvernele si stirile
Postat 05 August 2020, 11:51 de David
@David
Daca nu stii sa citesti, iti mai repet. Du-te vezi pe la ATI ce efecte are "gripa" aia. Inteleg ca ai si tu o afacere in horeca si din cauza asta plangi de mila restaurantelor, dar nu mai dramatiza atat situatia voastra.
Postat 05 August 2020, 11:36 de unul
@unul
da da, ai dreptate, inainte de virus, sectia de ATI era goala, nici nu mureau oamenii din alte cauze, toti erau nemuritori. Doar de 5 luni au inceput sa moara oamenii
Postat 05 August 2020, 10:45 de David
@David
Du-te si da o tura pe la ATI sa vezi ce e cu "gripa" aia.
Postat 05 August 2020, 10:26 de unul
.
aha, mai bine o sa moara de foame restaurantele nu? ce preferati, sa luati o gripa care trece in cateva zile sau sa muriti de foame in cateva luni? astia de comenteaza de altii... mare grija sa nu ajungeti in situatia lor si sa ma mearga afacerea pe ....
Postat 05 August 2020, 10:19 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON