URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
18 Iunie 2014, 16:47

Cioacă a fost condamnat definitiv la 15 ani şi 8 luni de închisoare, pentru uciderea Elodiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu şapte ani.

Curtea de Apel Piteşti, care miercuri după amiază s-a pronunţat definitiv în acest doar, a schimbat încadrarea juridică a faptei din "omor" în "lovituri cauzatoare de moarte", scrie Mediafax.

În urmă cu aproape o lună, a avut loc ultima înfăţişare în procesul în care Cristian Cioacă este acuzat de omor. Procurorii care au instrumentat acest dosar au cerut pentru Cioacă pedeapsa maximă, de 25 de ani de detenţie, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a solicitat schimbarea încadrării juridice din "omor" în "omor calificat prin cruzimi cu premeditare şi de interes material", în timp ce instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din "omor" în "lovituri cauzatoare de moarte" în cazul lui Cristian Cioacă.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".

Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor, spun procurorii.

"Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constatat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş", notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că, în noaptea în care Cioacă ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul celor doi se afla în apartament.

Probele criminaliştilor, prelevate din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge identificate cu un aparat special şi prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei. De asemenea, în octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de poliţist a lui Cioacă, precum şi alte obiecte ale acestuia şi ale avocatei.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârşitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi. La sfârşitul lunii februarie 2014, Cioacă a ieşit din Penitenciarul Colibaşi, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Ulterior, Cioacă şi-a reluat activitatea de poliţist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia va rămâne definitivă la Curtea de Apel Piteşti, 22 de ani de detenţie. Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, şi de către procurori.

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON