"Pe durata zilei de 16 noiembrie, nu am părăsit deloc municipiul Oradea. La ora 10.30, mi-am exercitat dreptul la vot, iar în partea a doua a zilei m-am întâlnit cu apropiaţi şi membri ai familiei. Doresc să precizez: toate acestea s-au petrecut strict în municipiul Oradea", a transmis Bodog miercuri, printr-un comunicat de presă.
Senatorul susţine că voluntarul APD Becsky Istvan nu avea cum să se intersecteze cu el "de două ori în Borod şi de două ori în Vadu Crişului", aşa cum acesta a declarat, pe motiv că duminică el n-a fost în niciuna din cele două localităţi, "fapt ce poate fi confirmat de către martori".
Astfel, Bodog îi cere voluntarului APD să aducă probe prin care îşi susţine spusele: "În caz contrar, cu tot regretul, mai ales că reprezintă o asociaţie al cărui obiectiv îl respect, sunt obligat să îl consider mincinos!".
Totodată, senatorul PSD cere scuze publice din partea APD Bihor, ca să îndrepte "minciuna spusă despre mine". În final, parlamentarul precizează că apreciază activitatea Asociaţiei Pro Democraţia, unul dintre "cele mai longevive şi prestigioase ONG-uri din România, cu o contribuţie incontestabilă în consolidarea democraţiei din ţara noastră", dar "dezavuez total şi cu multă neplăcere atitudinea lipsită de profesionalism şi de onestitate a reprezentanţilor ei din judeţul Bihor". Senatorul îi caracterizează pe reprezentanţii APD Bihor ca fiind amatori de rea credinţă şi subiectivi.
Contactat de BIHOREANUL pentru a lămuri situaţia, preşedintele APD Bihor, Adrian Şimon, a declarat că nu doreşte să intre într-o polemică cu senatorul PSD. "Noi n-am avut misiunea de detectivi, ca să prezentăm dovezi. Misiunea noastră de monitorizare ne-am îndeplinit-o cu succes", a declarat Şimon.
Citiţi pe această temă articolul "Pro Democraţia, despre alegeri: primari şi parlamentari PSD care au "călărit" secţiile, ţigani plătiţi pentru voturi, poliţişti care s-au făcut că plouă"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.