Şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, chestorul Marin Bondar, a vorbit, joi, despre cazul agentului şef Marinel Marţi, prins duminică, în flagrant, alături de un coleg maghiar, cu o mită de 1.000 euro.
Suspendat din funcţie
"Am fost informaţi că a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, din 6 noiembrie 2017 până pe 4 ianuarie 2018 şi, mai mult, i-a fost interzis dreptul de a-şi exercita profesia, motiv pentru care pe 6 noiembrie am dispus suspendarea lui şi cercetarea prealabilă", a declarat chestorul Marin Bondar într-o conferinţă de presă al cărei subiect principal a fost migraţia.
Şeful ITPF Oradea a spus Marinel Marţi nu face cinste poliţiştilor de frontieră. "Noi alte măsuri nu putem lua împotriva lui până când nu se pronunţă instanţa. Pot să vă spun că în momentul în care vom avea o hotărâre definitivă, şi dacă aceasta îi va fi favorabilă, eu voi insista să fie trimis în Consiliul de Disciplină. Sper că şi colegii mei să fie în asentimentul meu, astfel de oameni nu au ce să caute între noi", a afirmat chestorul.
Bondar s-a arătat "surprins" de gestul subordonatului său. "Am rămas suprins că un om care are vechime de 22 de ani în Ministerul de Interne, din care 20 de ani în Poliţia de Frontieră, s-a pretat la astfel de gesturi. Chiar nu-mi explic această situaţie. Îl cunosc de multă vreme, este un om pregătit, şeful lui a avut încredere în el, i-a fost şef de grupă", a spus şeful ITPF Oradea.
Căutaţi la bani
Întrebat de BIHOREANUL dacă există activităţi de prevenire şi control în cadrul ITPF Oradea pe tema anticorupţiei, chestorul Marin Bondar a spus că anul acesta s-au ţinut 12 astfel de acţiuni de informare, alături de Direcţia Generală Anticorupţie. "Şi agentul Marţi a participat la două astfel de activităţi", a adăugat şeful ITPF.
De asemenea, psihologul instituţiei a organizat pentru poliţişti un program numit "Coordonatele psihologice ale corupţiei". Totodată, prin Biroul Control din cadrul ITPF Oradea compus din cinci ofiţeri, s-au efectuat 12 controale la frontierele Inspectoratului în acest an, în urma cărora 12 poliţişti de frontieră au fost sancţionaţi.
"Există o dispoziţie internă a Inspectorului General că nu avem dreptul să deţinem sume de bani mai mari sau mai mici decât cele menţionate într-un registru special la intrarea în serviciu. Ofiţerii şi agenţii care au încălcat-o au fost sancţionaţi cu mustrare scrisă şi diminuarea salariului", a precizat Marin Bondar. Acestea sunt considerate, însă, abateri şi nu infracţiuni. "Dacă descoperim asupra poliţiştilor de frontieră sume în valută suntem obligaţi să anunţăm DGA-ul. Apoi, ei continuă verificările", a mai spus acesta.
Chestorul Marin Bondar a spus că speră că acesta să fie un "caz izolat" în cadrul ITPF Oradea.
Citeşte aici articolul: Şpagă transfrontalieră: Un poliţist de frontieră din Borş şi colegul său maghiar, prinşi în flagrant cu o mită de 1000 euro
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.