Să ştie toată lumea că s-a însurat primarul! Edilul oraşului Ulmeni din Maramureş, Lucian Morar, s-a căsătorit sâmbătă cu solista de muzică populară Ioana Pricop şi a vrut ca toţi oamenii pe care îi păstoreşte să petreacă.
Drept urmare, la nunta celor doi au fost invitate peste 2.000 de persoane, iar petrecerea se ţine în şapte săli din tot atâtea sate care intră în componenţa Ulmeniului. Ca toţi invitaţii să ştie ce se întâmplă în celelalte săli, din fiecare se vor face transmii video live.
Solista de muzică populară a făcut publice, pe contul său de pe o rețea de socializare, o imagine în care apare îmbrăcată în rochia de mireasă, dar și imagini cu localurile unde vor avea loc petrecerile de nuntă.
Lucian Morar, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, actual primar al comunei Ulmeni, şi cântăreaţa Ioana Pricop, au fost cununaţi de mai multe perechi de naşi, unul dintre ei fiind chiar fostul coleg al lui Morar, vicepreşedintele CJ Maramureş, Doru Dăncuş.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.