URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Decembrie 2019, 18:30

Cetăţeanul ungar Fenesi Tibor, la depunerea jurământului de subprefect al judeţului Bihor: „Raportez: m-am prezentat la datorie!” (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fost şef al Direcţiei Social-Comunitare din subordinea Consiliului Judeţean Bihor, calitate din care a participat la finanţarea ilegală a unei organizaţii non-guvernamentale apropiată UDMR, noul subprefect al judeţului, Fenesi Tibor, a depus jurământul de credinţă în penultima zi a anului, la două zile după numirea sa de către premierul Ludovic Orban, în locul lui Delorean Iuliu, provenit tot din UDMR Bihor.

Între aliaţi

La festivitatea derulată luni în doar 10 minute au participat aproximativ 50 de reprezentanţi ai UDMR Bihor (preşedintele Cseke Attila şi preşedintele executiv Szabo Odon, dar şi senatorul Derzsi Akos şi primarul Salontei, Torok Laszlo, şi cel al Marghitei, Pocsaly Zoltan) şi ai PSD Bihor (între care s-au remarcat şeful AJOFM, Bekesi Csaba, consilierul judeţean Stela Babău, directorul APIA, Florian Pavel).

Surprinzător, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, aliat consecvent al UDMR, a lipsit de la mica ceremonie, cel mai probabil din cauză că a fost plecat din oraş.

Tot prin absenţă s-a remarcat şi proaspătul fost subprefect Iuliu Delorean, care nu a făcut un secret din dezamăgirea că a fost „mazilit” de propriul său partid.

"Ne cunoaştem puţin"

Cu o voce răguşită, pe care a explicat-o printr-o răceală mai persistentă, prefectul Dumitru Ţiplea, instalat şi el de o săptămână, a dat citire celor două acte normative prin care s-a produs schimbarea în conducerea secundă a instituţiei: Hotărârea de Guvern privind încetarea exercitării cu caracter temporar a funcţiei de subprefect de către Delorean şi respectiv HG privind exercitarea cu caracter temporar a aceleiaşi funcţii de către Fenesi.

„Ne cunoaştem foarte, foarte puţin, ne-am întâlnit în ultimii ani, dar nu am colaborat. Sper să avem o bună colaborare”, a spus în încheiere prefectul Ţiplea, referindu-se la perioada când el era şeful de cabinet al preşedintelui CJ Radu Ţîrle, iar actualul subprefect conducea Direcţia Social-Comunitară a instituţiei.

„Voi fi acelaşi”

Într-un discurs scurt rostit după depunerea jurământului de credinţă, conform căruia îşi va pune priceperea şi energia în slujba locuitorilor judeţului, Fenesi Tibor a mulţumit UDMR Bihor pentru că l-a propus şi şefului Guvernului pentru că i-a acceptat numirea, afirmând că noua funcţie „mă onorează şi mă obligă”.

„Vin în această instituţie să fac o echipă unită şi puternică împreună cu distinsul domn prefect, deservind mai bine interesele locuitorilor judeţului Bihor. Voi fi acelaşi subprefect tuturor locuitorilor judeţului”, a spus Fenesi, care şi-a finalizat speech-ul pe un ton şi cu un limbaj milităros: „Distinse domnule prefect, raportez: m-am prezentat la datorie”.

Cu dublă cetăţenie

Imediat după ceremonie, Fenesi a declarat BIHOREANULUI, care îl întrebase ce calităţi îl recomandă pentru noua funcţie, dar şi dacă are şi cetăţenia Republicii Ungare, că „mă caracterizează munca, respectul pentru cetăţeni. Am şi cetăţenia maghiară, dar în primul rând aici trăiesc şi sunt cetăţean român, care respectă Constituţia, cetăţenia şi cetăţenii acestei ţări, fără doar şi poate”.

De asemenea, întrebat dacă este adevărat că anul viitor va candida în alegerile parlamentare, acesta fiind dealtfel şi motivul pentru care UDMR l-a propus ca subprefect, pentru a-i asigura „vizibilitate”, Fenesi s-a eschivat, afirmând că îşi ia în serios jobul tocmai preluat: „Nu comentez. E un nou început, sper să-mi fac treaba la modul cel mai serios în această instituţie”.

Tot cu „noutatea”

La rându-i, solicitat de BIHOREANUL să explice de ce partidul său a vrut ca fostul subprefect Iuliu Delorean să fie înlocuit cu Fenesi, preşedintele UDMR Bihor, Cseke Attila, a ocolit răspunsul, sugerând că s-a dorit o „înnoire”.

„Este o nouă echipă, este un nou Guvern şi noi credem - mulţumindu-i dlui Delorean, care a făcut o treabă profesionistă şi evident o să ne bazăm în continuare pe munca, profesionalismul şi experienţa lui - că este bine să aducem un suflu nou, o echipă nouă la Prefectură, şi echipa acum este din punctul nostru de vedere întreagă şi credem că poate să înceapă noul an cu acele deziderate care sunt importante, organizarea alegerilor în primul rând şi reprezentarea intereselor judeţului Bihor”, a spus Cseke.

El a adăugat şi că în „alegerea” lui Fenesi a prevalat faptul că „nu se dă la o parte de la muncă”: „Dl Fenesi este un tânăr jurist care are un atu, zic eu important, şi anume acela că nu se dă la o parte de la muncă şi de la noi provocări”.

Bugetar de carieră

Căsătorit şi tată al unui copil, Fenesi Tibor este absolvent al unei facultăţi de Drept a Universităţii Tibiscus din Timişoara şi al uneia de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea. Imediat după absolvire, a fost angajat la Consiliul Judeţean, unde din 2005 a condus Fundaţia Social-Comunitară, transformată în 2007 în Direcţie Social-Comunitară.

De altfel, în 2017, în această calitate, el l-a ajutat pe preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, să finanţeze ilegal cu 100.000 lei Fundaţia Varadinum, condusă de o colegă din UDMR, pentru desfăşurarea Festum Varadinum, „afacere” anchetată în prezent de DNA Oradea.

Pentru mai multe detalii, puteţi citi articolele: „Pasztor la DNA” şi „Reţeaua UDMR”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Statu ungurilor in Statu roman...
Romanilor dece credeți ca partea asta de țara este distrusă la educație și Civilizație...deoarece e populata de peste 50% de nația ungurilor care este o Civilizație care nu are prietenie cu educația... In primărie unguri,comunitari unguri,multe alte instituții unguri,7 din 10 persoane vorbesc maghiara
Postat 01 Ianuarie 2020, 08:50 de ProCivilizatie
FBI vs KGB
statul roman este slab si viciat..... se lasa penetrat de oricine si nu stie sa isi protejeze interesele.... imagineaza-ti> daca statul roman ar fi fbi ar fi suficient de prost ca sa-si puna director adjunct de la kgb..... cam asa-i cu numirea subprefectului de la udmr cu cetatenie maghiara.... politicienii romani sunt de o iresponsabilitate iesita din comun.... sa nu se mai mire nimeni de ce merge prost totul....
Postat 31 Decembrie 2019, 10:04 de TanarSiNelinistit
Toti unul si unul...
...acesti cetateni un-gari sau un-guri.Patrioti de marca.Dupa ce absolva 2 facultati romanesti, se angajeaza la Consiliul Judeţean,in regim de urgenta.Tara era la ananghie fara un absolvent de drept si Ştiinţe Socio-Umane.Speram ca functiile bugetare sa fie mostenite ereditar,pe linie sangvina,pentru o noua dinastie regala,care sa salveze romania.Nu ne putem permite sa ne tot resetam la infinit.Vom fi iarasi ce-am fost,si chiar mai mult decit atit.
Postat 30 Decembrie 2019, 22:30 de excalibur
@1234
Germania = tara UE => poti sa detii mai multe cetatenii.
Postat 30 Decembrie 2019, 21:42 de Christa
@fradi
Am vrut sa scriu Olanda. Degeaba faci pe prostul. Stii bine care e situatia cand vine despre Romania si Ungaria. Primul meu comentariu este cat se poate de clar in aceasta privinta. Udmeristii primesc bani de la Budapesta ca sa sprijine interesele Ungariei in Romania. Asadar....
Postat 30 Decembrie 2019, 21:19 de 1234
pariu
domnu cu comentariu Cetatenie:pariu pe un cognac buns(st) ca in Germania poti sa ai si 3 cetatenii?nu mai scrie prostii daca nu stii,induci lumea in eroare!!!poti avea cetatenii multiple,conditia este sa fie din UE!!!
Postat 30 Decembrie 2019, 21:05 de Fradi
Cetatenie
Modelul german este cat se poate de clar si elocvent in problema cetateniei. In Germania nu poti sa detii doua cetatenii. Situatia devine si mai nashpa vand faci politica. Una i se spune sa faca dintr-o parte, si alta i se cere sa faca din cealalta parte. Unde mai pui ca udemeristii au declarat fara probeme ca ei politica o fac cu fata spre tara mama, Ungaria. Nu e OK deloc. "Sluga la doi stapani nu se poate", mai ales cand /stapanii/ sunt doua tari vecine care concureaza direct din punct de vedre economic, etc. Vezi cazul aeroportului, al asa ziselor mega-retrocedari (mega-tzepe) imobiliare, etc.
Postat 30 Decembrie 2019, 19:55 de 1234
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON