Ziua de marţi aduce un nou record negru pentru România, cu cel mai mare număr de decese ale unor pacienţi infectaţi cu Covid-19 raportaţi într-o singură zi. 177 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore. Pentru acelaşi interval au fost raportate 7.304 cazuri noi de Covid-19, iar la terapie intensivă sunt 1.093 de pacienţi Covid-19.
În ce priveşte situaţia la nivel judeţean, GCS raportează că în Bihor au fost înregistrate, faţă de cea mai recentă raportare, încă 199 de infectări noi în Bihor, de data aceasta mai puţine cu 19 decât cele 218 anunţate în cursul dimineţii de autorităţile locale.
Conform GCS, numărul total al diagnosticărilor din judeţ ar fi ajuns la 9.258, iar rata de incidenţă a cazurilor a ajuns la 5,64 la mia de bihoreni.
Cel mai probabil diferenţele dintre raportări sunt date de orele şi de ritmul în care autorităţile centrale apucă să prelucreze în aplicaţiile specifice datele centralizate pe judeţe.
Vezi mai jos situaţia pe judeţe, conform GCS!
"Referitor la "cazurile noi nealocate pe judeţe", facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate", arată GCS.
17 morți fără alte boli
În ce priveşte cele 177 de decese, 92 sunt bărbaţi şi 85 femei. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 42 decese la categoria de peste 80 de ani.
„160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 17 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent”, arată GCS.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 12.727.
Numărul persoanelor internate la ATI este 1.093, tot cel mai mare de la începutul pandemiei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.