URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Octombrie 2022, 10:33

Ce se-ntâmplă, doctore?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În prima zi a acestei luni s-a împlinit o jumătate de an de când, pe 1 aprilie, conducerea mega-Spitalului Județean era preluată, pe firmă de management, de dr. Gheorghe Carp, care renunța la tihnitul mandat de senator. O parte a bihorenilor care depind de serviciile acestuia (spitalizări, dar și internări de zi, consultații, investigații de laborator) se întreabă, legitim, ce s-a schimbat de atunci, dacă s-a schimbat ceva ori dacă schimbările sunt reale și consistente, sau doar pe hârtie. Mai ales că de o vreme ies la iveală nemulțumiri privind fie conduita unor angajați, fie starea curățeniei, fie birocrația sistemului.

BIHOREANUL a încercat să afle răspunsurile la aceste întrebări, dar și la multe altele, înainte ca ele să fie articulate de cetățeni, dar conducerea spitalului are o problemă uriașă de comunicare. În cele 6 luni scurse, nici managerul și nici echipa sa, cu ceilalți trei membri ai Comitetului Director (directorii medical, de îngrijiri și financiar-contabil), nu au susținut nicio conferință de presă în care să-și prezinte activitatea, nu au emis nici măcar un comunicat cu noutăți, iar la problemele punctuale răspunsurile smulse managerului sunt nesatisfăcătoare. Or, există reglementări legale ce obligă instituțiile publice să dea seamă periodic despre activitatea lor.

Mai rău, site-ul spitalului, pe lângă faptul că e încremenit în trecut și are un aspect vetust, menit parcă să alunge orice intrus, nu conține informații elementare, la fel de obligatorii, privind, de pildă, bugetele și achizițiile, nemaivorbind de restructurarea organizatorică, deși nu doar că aceasta a fost promisă la preluarea mandatului, ci e chiar motivația nr. 1 a unificării dintre Județean și Municipal. Ce să mai vorbim de proceduri, gărzi (cele de pe site sunt vechi din 2019!), programări online cu răspuns în timp real (deși site-ul Municipalului le oferea!), legătura cu pacienții și familiile lor (tot în timp real) etc?

În cele 6 luni, BIHOREANUL a încercat să afle ce schimbări sunt operate la noul mega-spital și să-l determine pe manager să le comunice, atât personal, cât și prin intermediul unui purtător de cuvânt, pe care, însă, acesta nu l-a numit. Explicația primită? Ba că volumul mare de lucru, ba că pentru digitalizare are un termen de 12 luni, dar n-o poate face decât după definitivarea noii structuri organizatorice, care însă trebuia decisă în 3 luni de la preluarea mandatului, adică până pe 1 iunie!

Altfel spus, managerul s-a eschivat cu argumentul că pentru obiectivul cel mai vizibil n-a ieșit din termen, dar asta din cauză că a depășit termenul pentru obiectivul cel mai important, din care curg toate celelalte. Dar asta nu înseamnă, în termeni de management, ineficiență?

Perioada "de grație" s-a scurs și e timpul ca Primăria, primarul Florin Birta, personal, să evalueze serios activitatea de până acum a managerului Carp și șansele ca acesta să-și atingă obiectivele. Apoi, obligatoriu, să anunțe diagnosticul și orădenilor, în serviciul căruia trebuie să fie spitalul, cu conducere cu tot. E chestie de prevenție, înainte ca buba să devină boală cronică și nevindecabilă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
"primarul birta sa evalueze..."
Pe bune? Ăsta e o glumă de primar. Cum sa evalueze el pe cineva plantat politic cand si el e o simpla marioneta plantata politic. Sa fim seriosi. Scopul trecerii in subordinea primariei a spitalelor nu are nici o treaba cu eficientizarea serviciilor in avantajul pacientilor.
Postat 05 Octombrie 2022, 09:59 de oradeanbihor
@Feliciana
Dacă spuneți că am dreptate, de ce Bihoreanul a șters comentariul meu care avea cel puțin 50 de cuvinte? Vă e clar că Bihorel&Co. nu reprezintă altceva decât portavocea PNL? Problema e că asta se face la comanda celor care criticați sau "dezbrăcați" de spoiala sub care se prezintă. Și nu gratis ci pe bani. Problema lor e că, pe mulți dintre ei, îi știu de zeci și zeci de ani ... iar ei conștientizează asta și devin extrem de deranjați. Iar "deranjații" ăștia nu trebuie "acoperiți" o clipă măcar. Trebuie puși la zid cu toată ipocrizia și lipsa lor de caracter.
Postat 05 Octombrie 2022, 08:43 de KP
Cand arunci cu pietre intr-un caine....
... uita-te cine-l tine-n lesa!
Postat 04 Octombrie 2022, 12:20 de pinonel
E timpul sa dea socoteala
Peste tot se face o evaluare a performantelor, fie prezinta rezultatele, fie demisia. Asa ar fi normal.
Postat 04 Octombrie 2022, 12:19 de Bog2022
Kp
Aveți dreptate. Așteptăm alta gașca iar populația e tot mai săracă și bogata.
Postat 04 Octombrie 2022, 12:16 de Feliciana
parerea mea!
Carp a facut treaba buna la spitalele pe care le-a condus dar a venit vremea sa isi citeasca buletinul, i special cnp-ul si sa vada ce varsta are. E timpul pensie!
Postat 04 Octombrie 2022, 12:05 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON