O orădeancă în vârstă de 50 de ani s-a ales cu dosar penal, iar polițiștii propun trimiterea ei în judecată, după ce, în calitate de casieră a unei firme, a furat peste 146.000 de lei din banii companiei, prin delapidare și fals informatic.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni o bănuiesc pe aceasta că, în perioada 2015 – 2018, în calitate de casier al unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Oradea, ar fi implementat fără drept, prin intermediul programului de contabilitate al societății, 19 plăți fictive, în valoare totală de 133.000 de lei, către diverși furnizori indicați doar la modul generic, în scopul de a-și însuși suma corespunzătoare acestor plăți”, arată un comunicat transmis joi, de Poliția Bihor, menționând că ancheta a fost finalizată înainte cu o zi.
Femeia e bănuită și că a furat alți 13.466 de lei, aflați tot în gestiunea sa.
Prejudiciul total provocat astfel de cea în cauză este de 146.466 de lei.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările în cauză și au dispus înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a orădencei de 50 de ani”, arată comunicatul.
Identitatea femeii nu a fost făcută publică și nici numele companiei la care lucra.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.