URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Octombrie 2018, 15:51

Căsătoriile între homosexuali: Care ţări le permit şi care nici nu vor să audă?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Referendumul din România privind interdicția căsătoriilor gay ilustrează falia dintre țările Europei de Est, mai conservatoare, și cele din vestul continentului, unde homosexualitatea nu reprezintă nicio problemă, scrie AFP, într-o analiză prezentată de Hotnews.ro.

Olanda a devenit, în aprilie 2001, prima țară din lume care a legalizat căsătoriile homosexuale. De atunci, 15 țări europene au făcut acest pas: Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Danemarca, Franța, Regatul Unite (cu excepția Irlandei de Nord, care nu acceptă decât parteneriatul civil), Luxemburg, Irlanda, Finlanda, Germania, Malta și, în fine, Austria, care urmează să permită căsătoriile pentru cupluri de același sex cel târziu în 2019, în urma unei decizii a Curții Constituționale. 

În mai multe din aceste țări căsătoria a fost precedată de uniunea civilă homosexuală - care acordă mai puține drepturi, pionierul fiind Danemarca, în 1989. Uniunea civilă rămâne singurul statut autorizat pentru cuplurile homosexuale în Ungaria, Cehia, Croația, Grecia, Cipru, Elveția și Italia. 

Slovenii recunosc și ei uniunea civilă dar au respins în 2015, prin referendum, căsătoriile gay. Cehia are în vedere autorizarea căsătoriilor homosexuale în codul civil și ar putea deveni astfel prima țară fost comunistă care face acest lucru.

Ca și România, majoritatea țărilor din Europa de Est (Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia și Bulgaria) nu permit nici uniunile, nici căsătoriile. Estonia a devenit în octombrie 2014 prima republică ex-sovietică care a permis uniunea civilă pentru cuplurile homosexuale.

În Rusia, homosexualitatea era considerată infracțiune până în 1993 și boală psihică până în 1999. Din 2013, o lege pedepsește cu amenzi sau închisoare orice act de "propagandă" homosexuală în rândul minorilor.

În vest, mai multe țări europene autorizează adopția comună de cupluri de același sex în cadrul căsătoriilor sau uniunilor civile: Olanda (din 2001), Danemarca, Suedia, Spania, Belgia, Franța, Marea Britanie, Germania, Malta și Austria. Alte țări, precum Finlanda și Slovenia, permit homosexualilor doar adoptarea copiilor partenerului.

PMA (Procrearea asistată medical) este autorizată pentru cupluri de lesbiene în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Spania, Austria și în țările nordice. Această măsură este studiată în Franța.

Majoritatea țărilor europene interzic mamele purtătoare. Recursul la mame purtătoare este autorizat, cu condiția să nu fie plătit, în Belgia, Olanda și Marea Britanie. 

În restul lumii, cuplurile homosexuale se pot căsători în Canada (2005) și Statele Unite (2015), precum și în patru țări din America Latină dar, cu câteva rare excepții, nu este permisă nici în Africa nici în Asia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Alcor
Planul Marshall nu a fost să-i ajute Americanii pe Europeni. Planul era " tot ce îți trebuie pt reconstrucție cumperi de la mine plus îmi dai banii înapoi ", aluminiu, oțel,
Postat 06 Octombrie 2018, 09:00 de Sandu1206
Poiu
Fiecare cu opinia lui. Dar deja unii au fost forțați in campanie.
Postat 06 Octombrie 2018, 08:57 de Sandu1206
2018
Pt cei care nu au inteles in ce directie se indreapta lumea, si cu ce forte se confrunta e cu atat mai rau. Unii homosexuali vorbesc de plangeri pe la Haga si cine mai stie pe unde (Luma, Marte ?!?)pt ca nu se pot "casatori" si "adopta" copii. Nici o problema. Cum merg asa se vor intoarce. Fiecare tara decide singura in aceasta problema. In alta ordine de idei, americanii i-au ajutat pe occidentali sa se dezvolte dupa WW II (Planul Marshall). Acum administratia Trump, conservatoare, si-a indreptat atentia spre centrul si estul Europei (si la cererea de ajutor solicitata de aceste state), tari care dupa WW II, au ajuns in sfera de influenta ruseasca (sovietica). Cat despre ala cu citate din Marko Bela si alte bazaconii (roexit), ce sa-i mai zici... "Mare ti-e gradina, Doamne, poarta-i deschisa si prostii sar gardul". Valabil (si) la revizionisti.
Postat 05 Octombrie 2018, 23:01 de Alcor
Fiecare cu opinia lui
Și cu punctuația. !?! Sau ?!? Daca se vrea că si semnătura personala, deja e obsesiv compulsiva.
Postat 05 Octombrie 2018, 19:56 de poiu
Boicot la referendum!
Numai Asa 1. Romania va intra-n randul tarilor superdezvoltate si va fi primita-n G9. 2. Romania va Gazdui Campionatul Mondial la popice. 3 Romania va deveni paradis fiscal si raiul investitorilor. 4. Romania va depasi Olanda la PIB. 5. Vom aloca 10% la santate si 7% pentru educatie. 6. Vom avea 10.000km de autostrada. 7. Vom introduce vize pentru cetatenii britanici 8. Banca Mondiala si FMI vor deschide reprezentante la Bucuresti. 10. Romania se va alatura nucleului dur UE si va conduce UE alaturi de Germania si Franta. 11. Leul Romanesc va fi Mai puternic decat lira sterlina si euro :)))
Postat 05 Octombrie 2018, 19:08 de cetateanbihorean
Rușii par a fi singurii care au studiat mai profund problema, descoperind fondul și evoluția în timp !?!
Dacă rusul e psihopat, primește tratament de specialitate gratuit de la stat !?! Dacă e deviat din naștere sau prin dobândirea ulterioară a umor obiceiuri nefirești, precum homalăii, la fel primește tratament medical de la stat !?! Globalizarea și efortul de a exista, au determinat "pizdificarea" bărbatului, ceea ce l-a făcut slab, bârfitor și sensibil la cerebel ... tot mai plin de estrogen !?! Viitorul e cam tulbure, probabil natura lucrând pentru scăderea procreării ... acum fiind prea mulți oameni pe Terra, iar aglomerația face rău la neuroni !?!
Postat 05 Octombrie 2018, 18:42 de CrisDumi
De asta
Dupa mintea ta de aia noi suntem Asa corupti, inapoiati, saraci, bubosi si prosti pentru simplul fapt ca sunt Mai consrvatori si traditionalist din fire! Halal comentariu! Cred ca s-a terminat desteptaciunea la tine cand s-ampartit de Dumnezeu!
Postat 05 Octombrie 2018, 18:12 de cetateanbihorean
Of....
Citind articolul, dar mai ales postarile de aici si de aiurea, nu ma mir ca suntem unde suntem, si ca tara, si ca popor! O minima cuviinta ar trebui sa ne trezeasca indoieli cu privire la scopul si oportunitatea acestui referendum vazand cine sunt la butoane: un pedofil, un crai fatalau, dar mai ales un cler pidosnic! Exceptionala postarea lui Markó Béla, despre referendum: ,,Va veni o altă iniţiativă. Prima dată despre avort. După, despre religia de stat. Apoi, despre pedeapsa cu moartea...." Dar inainte de astea va veni referendumul pt. roexit! Parerea mea!
Postat 05 Octombrie 2018, 17:48 de pinonel
Intre timp situatia pe planeta s-a schimbat
Politica adiministratiei Donald Trump este de orientare conservatoare, in favoarea valorilor traditionale, anti-globalizare, impotriva imigratiei ilegale, etc.
Postat 05 Octombrie 2018, 17:19 de Alcor
Intre timp situatia pe planeta s-a schimbat
Donald Trump a devenit in anul 2016 presedintele SUA - cea mai puternica tara din lume, Rusia tot mai puternica la est iar statele din Europa de vest tot mai slabe (scaderea numarului europenilor, instabilitate datorata migratiei ilegale, valuri de atentate, etc). In anul 2015 a luat fiinta "the Three Seas Initiative" sau "Initiativa celor trei mari" (Proiect care cuprinde 12 tari din Europa centrala si de est, si care beneficiaza de sprijunul SUA). Posibil un nou "plan Marshall" pt aceasta parte a Europei. Anacronismul unor politicieni de la Bruxelles accentueaza falia dintre estul si vestul Europei.
Postat 05 Octombrie 2018, 17:11 de Alcor
Articol pertinent
Conservator sunt in aceasta problema si eu. Mai trebuie gandit si posibilul efect in societatea romaneasca a unei legislatii pro LGBT. A facut cineva vreun studiu serios ceva?! Eu zic ca structura populatiei, mentalitatea, traditiile, religia, cutumele, samd sunt foarte conservatoare la romani. Ceea ce ar merge la tari super liberale in comportament si gandire, nu ar merge automat si la noi. Olanda=/ Romania. Acolo exista cartiere rosii, prostitutie liberalizata si legiferata, liberalizarea droguri usoare, eutanasiere legalizata, etc etc diferenta enorma de abordare, traditii, gandire. Si nu tot ce au legalizat ei e si bun si sanatos. Prefer sa ramanem noi la oile noastre.
Postat 05 Octombrie 2018, 16:47 de cetateanbihorean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON