URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a anunțat că viitoarea sală de sport va avea numai 5.500 de locuri, mulți orădeni s-au supărat că iar ne-a luat Clujul fața, cu sala lor de 10 mii de locuri. La fel a fost și cu stadionul: de ce o echipă atât de prestigioasă ca FC Bihor să-și etaleze talentul în fața a doar 16 mii de spectatori?
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În urma validării alegerilor parlamentare, mandatul Guvernului în funcție încetează și este nevoie de învestirea unui nou Guvern. Președintele României desemnează un candidat la funcția de prim-ministru în urma consultărilor cu partidele politice reprezentate în Parlament. Nu este obligatoriu ca acest candidat să provină de la partidul cu cele mai multe mandate în Parlament, desemnarea lui fiind atribuția exclusivă a Președintelui.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Octombrie 2020, 09:47

Calitatea vieţii în oraşele din România. Cât de mulţumiţi sunt orădenii de urbea lor

Calitatea vieţii în oraşele din România. Cât de mulţumiţi sunt orădenii de urbea lor (foto: Visit Oradea)

Un studiu intitulat "Calitatea vieţii în oraşele din România", publicat în această lună, arată că nivelul de satisfacţie al orădenilor faţă de urbea în care locuiesc se situează la 96%. Oradea a fost depăşită în acest top doar de Cluj-Napoca, unde gradul de satisfacţie al celor chestionaţi se ridică la 97%.

După Oradea, urmează, pe locul al treilea, Alba Iulia (95%), iar apoi, în ordine, Braşov, Drobeta Turnu Severin (94%), Timişoara, Sighişoara (92%), Slatina şi Iaşi (90%).

Clujul "cel mai atractiv"

Barometrul a fost realizat în perioada 1 iulie - 15 august 2020, în 41 de localităţi urbane din România şi face parte din proiectul POLITICA URBANĂ A ROMÂNIEI, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, dezvoltării şi Administraţiei şi Banca Mondială. Sondajul de opinie a avut un număr de 13.380 respondenţi, din tot atâtea gospodării. Numărul total al persoanelor din gospodăriile intervievate a fost de 32.978 indivizi cu vârste de peste 15 ani.

Sondajul este reprezentativ la nivel naţional pentru mediul urban, cu o marjă de eroare statistică de +/-1% pentru un interval de încredere de 99%.

Studiul arată că peste 80% din populaţia din mediul urban este mulţumită de oraşul în care trăieşte. Nivelul cel mai ridicat de satisfacţie generală faţă de oraşul în care locuieşte este înregistrat în centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scăzut în oraşele din Sud-Muntenia (74%). Satisfacţia faţă de locuirea în urban tinde să crească odată cu dimensiunea urbană, cu vârsta şi cu veniturile individuale, scrie TransilvaniaReporter.ro.

Potrivit aceluiaşi barometru, Cluj Napoca este și cel mai atractiv dintre orașele din România. Respondenţii au completat topul oraşelor atractive cu, în ordine, Brașov, Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Oradea, Constanţa, Iaşi, Alba-Iulia, Craiova. 

Orădenii, mulţumiţi de transport, sănătate şi cultură

În ceea ce priveşte transportul urban, opt oraşe înregistrează valori de satisfacţie de peste 70%, în trei dintre acestea mulţumirea depăşind 80% din totalul populaţiei: Cluj-Napoca (88%), Oradea (82%) şi Braşov (81%). Patru centre urbane înregistrează valori de satisfacţie sub 20%: două municipii, Moreni (14%) şi Băileşti (14%), şi două oraşe, ambele staţiuni, Băile Herculane (17%) şi Tăşnad (14%).

Puţin peste jumătate din populaţia urbană (52%) se declară mulţumită de serviciile de sănătate oferite la nivel local. În şase din oraşele selectate în eşantion au fost înregistrate niveluri de satisfacţie peste 60%: Iaşi (70%), Drobeta-Turnu Severin (67%), Oradea (67%), Alba Iulia (66%), Cluj-Napoca (66%), Târgu Secuiesc (64%) şi Slatina (61%).

În ceea ce priveşte facilităţile culturale, în regiunile Sud-Est (71%) şi Nord-Vest (68%) se înregistrează cea mai ridicată apreciere, iar în regiunile Sud-Muntenia (50%) şi Vest (54%) cea mai scăzută apreciere. Cinci centre urbane înregistrează niveluri de satisfacţie de peste 80% din totalul populaţiei: Cluj-Napoca (88%), Oradea (85%), Drobeta-Turnu Severin (83%), Iaşi (82%) şi Vatra Dornei (81%).

Aproximativ două treimi din populaţia urbană (67%) declară un nivel ridicat de satisfacţie faţă de şcolile şi facilităţile educaţionale la care au acces în localitatea de rezidenţă. Trei regiuni înregistrează ponderi ale mulţumirii de peste 70%: Sud-Est (72%), Nord-Vest (71%) şi Sud-Vest Oltenia (70%). În regiunea Bucureşti-Ilfov gradul de satisfacţie este cel mai scăzut (60%).

În siguranţă

Transilvania Reporter mai notează că 52% din populaţia urbană s-a declarat mulţumită de starea străzilor din localitate. Peste 70% nivel de mulţumire privind starea străzilor se înregistrează în cinci localităţi urbane, dintre care două reşedinţe de judeţ: Constanţa (76%) şi Oradea (76%) şi trei oraşe mici: Isaccea, Bicaz şi Moldova Nouă. Ploieşti este reşedinţa de judeţ cu nivelul cel mai scăzut de satisfacţie (22%).

Oradea este fruntaşă în ceea ce priveşte siguranţa în spaţiile publice. Mai precis, Oradea (86%) şi Cluj-Napoca (87%) sunt cele două localităţi urbane care depăşesc pragul de 80% mulţumire. Satisfacţia privind siguranţa în spaţii publice corelează într-o mare măsură (59%) cu mulţumirea privind locuirea în oraş.

Totodată, populaţia din oraşul de pe Crişul Repede se simte în siguranţă în urbe. De altfel, în regiunea Nord-Vest sentimentul de siguranţă este mai accentuat (85%). În cinci municipii reşedinţă de judeţ se înregistrează valori peste 85%: Alba Iulia (85%), Cluj Napoca (86%), Oradea (89%), Drobeta-Turnu Severin (91%) şi Suceava (93%).

Cei mai mulţumiţi de administraţia locală

Potrivit barometrului menţionat, orădenii sunt cei mai mulţumiţi de proiectele de investiţii realizate de către administraţia locală, nivelul de mulţumire fiind în Oradea de 88%. Urmează Sinaia (85%) şi Suceava (82%). Nouă oraşe înregistrează un nivel de mulţumire sub 40%, Ploieşti (37%) şi Alexandria (33%) fiind în acest segment.

54% dintre respondenţi s-au declarat mulţumiţi de atragerea investiţiilor private în oraşele în care locuiesc. Satisfacţia faţă de atragerea investiţiilor private corelează semnificativ cu aprecierea investiţiilor realizate de către Primărie. Peste 70% grad de mulţumire s-a înregistrat în Iaşi (71%), Timişoara (71%), Constanţa (76%), Cluj-Napoca (76%) şi Oradea (82%). Sub 40% nivel de mulţumire s-a înregistrat în Piatra Neamţ (37%), Caransebeş (37%), Alexandria (32%) şi Buhuşi (21%).

De asemenea, orădenii cred cu tărie că serviciile administrative ale oraşului lor ajută oamenii. În această privinţă, ponderea acordului în Oradea este de 84%, cea mai ridicată din ţară. Urmează Cluj-Napoca (69%), Iaşi (67%), Alba Iulia (66%) şi Constanţa (65%). Şase localităţi înregistrează cote de acord sub 40%, Tg. Jiu (39%) fiind singura reşedinţă de judeţ care se situează între acestea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
CrisDumi
Citesti in urină??
Postat 09 Octombrie 2020, 15:37 de Sandu2100
@dumi
Da' rau te mai oftici ca oradenilor chiar le place sa traiasca in orasul lor. Mare e durerea la voi la psd.
Postat 09 Octombrie 2020, 15:04 de unul
Acest studiu e parte a unuia global, realizat și publicat chiar săptămâna trecută, de către Banca Mondială pentru Europa, America de Nord, cea de Sud, Asia și Australia !?!
Surprinzător că Bihoreanul nu știe acest lucru, publicând strict ceva-ceva din partea românească. Conform acestui studiu global, la nivelul Europei apar țările membre ale UE în mod distinct, la nivel de grup, România clasându-se ... pe ultimul loc la "calitatea generală a vieții", în urma tuturor !?! Este atât de jenant, chiar și în raport de Bulgaria care ne-a devansat începând cu acest an, încât te întrebi dacă nu cumva românii au cei mai mulți idioți pe metrul pătrat de pe planetă !?! Asta pentru că, numai niște idioți se autoevalueză doar în raport de mintea lor obscură și de pretențiile lor nesemnificative față de viață, în prezent vs. trecutul lor !?! Așadar, românii sunt ultimii din Uniunea Europeană d.p.v. al "calității vieții". Iar orădenii pe undeva ... în primul sfert al clasamentului național !?! De unde rezultă că, orice "laudatio" pentru orașul tău, denotă statutul de slugă permanentă și mulțumită că are măcar ce mânca, ce bea și ce sublinia în calitate de "domn cu sula-n straiță" !?! Credeți sau nu, dar vienezii, berlinezii, parizienii și alții ca ei, care trăiesc la un înalt nivel al calității vieții ... sunt mult mai puțin mulțumiți decât orădenii, pentru ce înseamnă prezentul lor !?! Vai vouă, orădenilor ... cât de penibili ați ajuns, să confundați evoluția vieții voastre cu turnatul betoanelor de către o administrație superficială în gândire și fapte, la preț dublu și triplu preț decât face !?! Jenant articol, iar autorii lipsiți de discernământ.
Postat 09 Octombrie 2020, 13:27 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON