URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
10 Iulie 2017, 12:00

Căldură mare! Cod galben de caniculă, luni şi marţi, în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de caniculă valabilă luni şi marţi în vestul şi local în sudul şi centrul ţării, inclusiv în judeţul Bihor, cu temperaturi maxime între 33 şi 36 de grade.

Potrivit avertizării, în jumătatea de nord-vest a ţării vor fi intervale cu instabilitate atmosferică temporar accentuată.

"Luni şi marţi, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare în vestul şi local în sudul şi centrul ţării,  unde indicele temperatură-umezeală va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor", se arată pe site-ul ANM. 

Luni temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, mai ridicate - spre 37-38 de grade - în Banat, sudul Crişanei şi vestul Olteniei.

Marţi valorile termice diurne vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade în Banat şi vestul Olteniei.
În intervalul menţionat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade.

În cursul zilei de miercuri disconfortul termic se va menţine ridicat în regiunile sudice şi sud-estice, în timp ce în restul teritoriului se vor semnala frecvent manifestări specifice instabilităţii atmosferice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5369 RON
  • 1 EUR = 4.9702 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON