URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Mai 2020, 16:35

„Cadou virtual”: de ziua lor, copiii sunt invitați la spectacole de teatru online

„Cadou virtual”: de ziua lor, copiii sunt invitați la spectacole de teatru online „Apolodor, pinguinul călător” a fost jucat de mai multe ori pe scena Teatrului Arcadia. (Foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Ziua Internațională a Copilului, Teatrul Regina Maria, prin trupele Arcadia și Iosif Vulcan, a pregătit mai multe surprize pentru cei mici.

Potrivit unui comunicat transmis de instituţie, programul dedicat zilei de 1 iunie va începe luni de la ora 11, pe pagina de Facebook a Teatrului Arcadia. La acea oră va fi publicat spectacolul "Apolodor, pinguinul călător", scris de Gellu Naum şi regizat de Sebastian Lupu.

"Aventura lui Apolodor începe atunci când, fiind tenor în corul unui circ, i se face dor de familia sa şi se hotăreşte să plece în căutarea rudelor şi prietenilor săi. În drumul spre Polul Nord, acesta trece prin numeroase peripeţii şi cunoaşte tot felul de creaturi", se arată în comunicatul de presă.

Din distribuţie fac parte actorii Igor Lungu, Zentania Lupşe şi Florian Silaghi. Scenografia este semnată de Oana Cernea, iar picturile de Mădălina Baciu.

În aceeaşi zi, de la ora 17, copiii vor putea viziona spectacolul "Micul Prinţ", adaptare după Antoine de Saint-Exupéry, în regia lui Marius Costache. Povestea îl are în centru pe un băieţel care colindă galaxia pentru a descoperi ce înseamnă iubirea, prietenia, singurătatea şi moartea.

Spectacolul pregătit de trupa Iosif Vulcan nu se adresează doar copiilor de gimnaziu, ci şi adolescenţilor care abia păşesc într-o altă dimensiune. Din distribuţie fac parte actorii: Georgia Căprărin, Ciprian Ciuciu, Anda Tămăşanu, Ion Ruscuţ, Răzvan Vicoveanu, Andrian Locovei, Eugen Neag, George Dometi, Anca Sigmirean, Răzvan Vicoveanu şi George Voinese.

Ultimul "cadou virtual" va fi un video filmat live de actorii trupei Arcadia de la ora 21.30 pe pagina de Facebook a Teatrului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON