URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Mai 2014, 14:07

Bolojan îşi pune din nou obrazul, acum pentru Norica Nicolai, de la care aşteaptă sprijin pentru accesarea de fonduri europene

În dubla sa calitate, de preşedinte al PNL Oradea şi de primar al municipiului, Ilie Bolojan a semnat marţi, la sediul Primăriei, în prezenţa preşedintelui PNL Bihor, Cornel Popa, un acord de parteneriat cu Norica Nicolai, deschizătorul listei de candidaţi liberali la Parlamentul European, reprezentând pe această listă Regiunea Nord-Vest a ţării.

Premieră naţională

Iscălit în faţa jurnaliştilor orădeni la finele unei conferinţe de presă, acordul de parteneriat fixează obligaţia Noricăi Nicolai de a-şi înfiinţa la Oradea un birou de europarlamentar care să deservească judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj, spaţiul urmând să fie pus la dispoziţie de Primăria Oradea, biroul unde să fie angajat un expert în fonduri europene care să sprijine autorităţile locale şi companiile private pentru atragerea de fonduri europene.

Documentul - o premieră pentru România - mai prevede obligaţia Noricăi Nicolai de a susţine colaborarea dintre municipiul Oradea şi judeţul Bihor cu alte oraşe şi regiuni din ţări ale Uniunii Europene "în vederea preluării bunelor practici din administraţie", dar şi de a sprijini tinerii din Oradea şi Bihor, cu cele mai bune rezultate la învăţătură, să participe la programul de vizitare a Parlamentului European.

Pentru Oradea merită

Întrebat de BIHOREANUL dacă nu supralicitează "garantarea" candidaţilor la diverse alegeri, primarul Ilie Bolojan a afirmat că nu, atâta vreme cât "efectele acestei asumări" au fost până acum pozitive, iar Oradea a avut de câştigat de pe urma parteneriatelor încheiate. "Parteneriatul este în beneficiul municipiului, asta e cert", a spus Bolojan, referindu-se mai ales la avantajul pe care l-ar avea instituţiile şi firmele prin sprijinul în accesarea de fonduri europene.

De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă să fie criticat pentru angajamentul de a atribui un spaţiu pentru viitorul birou europarlamentar al colegei sale de partid, în condiţiile în care şi până acum a mai fost acuzat că nu a pus la dispoziţie spaţii pentru unele partide parlamentare sau pentru unele ONG-uri, primarul a amintit că până acum a repartizat spaţii pentru orice partid care este reprezentat atât în Parlamentul naţional, cât şi în Consiliul Local.

În fine, în ce priveşte riscul ca vizitele la PE ale elevilor cu rezultate bune la învăţătură să fie considerat un alt fel de mită electorală, mai elegant decât mititeii pe care îi oferă PSD, dar tot mită, răspunsul l-a dat Norica Nicolai, care a amintit că asemenea vizite sunt prevăzute şi finanţate chiar de PE, iar în cei cinci ani de când activează la Bruxelles a facilitat peste 1.000 de asemenea vizite, inclusiv ale unor copii bihoreni, indiferent de simpatiile politice ale părinţilor lor.

Invitaţie la vot

Cu prilejul semnării parteneriatului, primarul a îndemnat orădenii să participe la scrutinul din 25 mai şi şi-a exprimat speranţa că o vor face votând candidaţii PNL.

Bolojan a afirmat că, deşi par mai depărtate de România şi mai puţin spectaculoase, alegerile europarlamentare au mize serioase şi în plan extern, şi intern. "Sunt foarte importante, pentru că UE este un factor esenţial care concură la dezvoltarea României şi ne influenţează tuturor vieţile. În ce situaţie ne-am găsi noi acum dacă nu am fi în UE şi în NATO?", a spus primarul, referindu-se la situaţia generată în Europa de criza ruso-ucraineană.

Bolojan nu a ascuns nici faptul că de rezultatele acestui scrutin depind inclusiv prezidenţialele programate în noiembrie. "Cred că este important să nu livrăm toată puterea PSD-ului", a spus liderul PNL Oradea, amintind că acest partid este cel mai predispus să domine statul şi instituţiile sale, şi că "monopolul" său trebuie evitat prin impunerea unui alt preşedinte decât candidatul PSD.

"Europeni" versus "manelişti"

În ce o priveşte, Norica Nicolai a amintit că după două mandate de senator de Cluj şi unul în PE, a fost desemnată să candideze pentru un nou mandat la Bruxelles din partea organizaţiilor PNL din judeţele ce formează Regiunea de Nord-Vest, precum şi principalele activităţi desfăşurate în primul său mandat de europarlamentar, în Comisia de politică externă şi în Comisia pentru egalitate de şanse a PE.

Nicolai a spus că în întreaga campanie va încerca să promoveze teme europene, de la cele despre piaţa unică şi sistemul bancar până la chestiunile privind uniunea fiscală şi libera circulaţie a forţei de muncă în interiorul UE, şi a afirmat că nu va cădea în "politica tabloidă, de manea", pe care o fac premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.

În finalul conferinţei de presă, preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, a anunţat că, "dacă nu apare nimic neprevăzut", liderul partidului, Crin Antonescu, va fi prezent joi la Oradea, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde se va întâlni cu membrii şi simpatizanţii pentru a discuta despre campania pentru europarlamentare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Nu merita
Domnule Bolojan, ati fost ales si reales nominal primar pentru realizari personale, nu pentru ale Popa , Mang , Kiss , fie ei binecuvantati de DNA ! Nu aveti nici o obligatie fata de acestia , nici fata de cucoana. Sa vină in fata noastră sa isi justifice pretentiile.
Postat 08 Mai 2014, 01:28 de Oradean
Obraz gros
Un politician mai corupt si cu tupeu nu ai gasit bolojan? PNL sper sa dispara de pe harta politica pentru ca sunteti niste corupti socialisti la fel de liberali ca si PCR si USL-ul pe care l-ati creat. O mare groapa de gunoi!
Postat 07 Mai 2014, 17:01 de Aaa
@primaria=sediul penalilor
O completare, zic eu ca importanta. La alegerile parlamentare din 2008, organizate de guvernul penalului tariceanu, norica nicolai a candidat pt. un mandat in circumscriptia electorala Sinaia, adica acasa. Desi a avut resurse berechet (tineti minte, economia duduia si penalii dadeau la prostime fara numar!) nu a fost aleasa! Stiau aia cati bani face! Acum popa ciordel si cu bolovan au resapat-o si vor sa ne-o vanda ca pe una noua.
Postat 07 Mai 2014, 15:05 de primaria si hotia
adevarate radacini de BH, circ si scamatorii ieftine de tooott
Norica Nicolai (n. Clinci, 27 ianuarie 1958, Sinaia) este un politician român, senator din partea județului Cluj în legislatura 2000-2004, aleasă pe listele PNL, realeasă la alegerile din 28 noiembrie 2004, pe listele Alianței Dreptate și Adevăr. În guvernul condus de Victor Ciorbea a îndeplinit funcția de secretar de stat din partea PNȚCD.
Postat 07 Mai 2014, 12:32 de primaria = sediu PNL
Cat a decazut si asta....Scrie PENAL pe el!
Bine ca bolovanul isi pune mereu obrazul, dar pe banii nostri! In 2012 nu era stalp de pe care sa nu-l vedem ranjind alaturi de niste tute si niste tonti! Una a ajuns ministru..si?! Si-a pus barbatul director, ala care a facut nazbatia de pe Cris,de la Lugas. Madam nicolai, procuror comunist, se vrea ,,reprezentanta" noastra in parlamentul european. O sustine un terchea-berchea, un biet profesoras de tara, mai precis de scoala speciala. Pe nicolai o mana in lupta cascavul pe care l-ar putea incasa ca parlamentar european, cateva sute de mii de euro in 5 ani, basca pensia de 4200(!!!) de euro/lunar. Apropos de pensie: ca parlamentar european primesti pensie de la 63 de ani, ca palmas aici, in Romania, intri la pensie la 65 de ani. Cum de in situatia asta nu ne ,,aliniem" la normele UE ?!
Postat 07 Mai 2014, 06:05 de ionel
PROGRAM
RECIPROCITATE
Postat 06 Mai 2014, 20:29 de BLOW
OBRAZ
AMENDA CET,FAVORIZAREA DISTRUGERII SI TRANSFORMARE RESTAURANT TRANSILVANIA SI AMENDA MINIMA,CEI 500000 EU DISPARUTI DE LA PODUL MANCIO,GROAPA DIN CENTRU,DISTRUGERE MOARA EMILIA, PRETUL MAJORAT LA UTILITATII,RECEPTIA LUCRARILOR DE PROASTA CALITATE,MARIREA TAXELOR DAR CE NE PUTEM ASTEPTA LA ACEST TOV. primar
Postat 06 Mai 2014, 20:25 de NICE
hai sa mai giram un pic...
Bolojan i-a girat data trecuta pe candidatii USL care erau membri PSD, iar acuma avertizeaza asupra pericolului reprezentat de "monopolul PSD"! Cand a spus adevarul domnul Bolojan: cand a girat niste "impostori monopolisti ai PSD" sau acuma cand o gireaza pe "matusa nepoatei Norica"? Sau nu e vorba de nimic altceva decat despre "inghititul broastei politice"?
Postat 06 Mai 2014, 16:26 de nepoata hotomana
Nepoata
Abia astept sa o intreb unde era cand a si-a delegat competentele in senat si a pus o nepoata sa voteze in locul ei. Daca atunci nu avea timp sa mearga in senat sa voteze legi cum sa mai cred ca va avea timp sa ma reprezinte ca europarlamentar. Nu, multumesc. Cei patati sau cu coada dupa ei nu ar trebui sa mai candideze. Dar pentru 35.000 de euro pe luna, ce nu face N.Nicolai. In Bihor va curge apoi lapte si miere. Nu cred.
Postat 06 Mai 2014, 15:50 de petru
hahahaha
POATE nICOLAI ISI PUNE OBRAZUL PT TARAN...
Postat 06 Mai 2014, 14:25 de io
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON