URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
15 Noiembrie 2018, 10:43

Bolojan, după Rezoluţia PE: „Căderea Guvernului Dăncilă ar fi un lucru bun”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adoptarea "cu o largă majoritate", cu votul tututor grupurilor politice, inclusiv al socialiştilor, a Rezoluţiei Parlamentului European în legătură cu nerespectarea statului de drept în România este considerată "o critică la adresa majorităţii PSD-ALDE susţinută de UDMR" de către preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la sediul PNL Bihor, primarul Oradiei a amintit că, încă de la instalare, actuala majoritate "a ocupat spaţiul public cu modificări legislative" care, "în afară de corectarea unor cazuri care în mod cert sunt discutabile, nu fac altceva decât să acţioneze pentru a răsturna un principiu, şi anume că nimeni nu este mai presus de lege".

"Adoptarea Rezoluţiei este o palmă dată Guvernului Dăncilă, dar din păcate are şi efecte indirecte asupra ţării noastre", a avertizat Bolojan, spunând că atâta timp cât acesta rămâne în funcţie "este sigură diminuarea influenţei şi rolului României în Uniunea Europeană", "scăderea cotei de încredere din punct de vedere economic în ţara noastră", astfel încât "s-ar putea să vedem investiţii care nu se mai fac în România".

De asemenea, a arătat liderul PNL Bihor, situaţia în care actuala putere a pus ţara va determina şi creşterea costurilor de creditare, precum şi scăderea sumelor alocate din bugetul UE. "Gândiţi-vă ce-ar însemna o diminuare a acestor fonduri în ce priveşte subvenţiile pentru agricultură sau fondurile pentru mobilitate urbană în marile oraşe", a spus Bolojan, conchizând că "din punctul nostru de vedere, căderea Guvernului Dăncilă ar fi un lucru bun pentru ţara noastră".

Pe de altă parte, edilul a arătat că la acest context se adaugă şi haosul din actul de guvernare propriu-zis, perspectiva remanierii anunţate paralizând administraţia centrală. "Am săptămânal întâlniri cu oameni din ministere. De două luni sunt paralizate, sunt miniştri care vor fi remaniaţi prin "evaluări" ale conducerii PSD. Cei ce ştiu că ar urma să plece nu-şi mai asumă nimic, nimeni nu se preocupă să recupereze întârzieri, totul bălteşte", a spus Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
N-ai păr, dar nici ținere de minte!
Repostez, mi s-a sters din text. Il rog pe un moderator sa stearga prima postare. Multumesc! Nea ilie, ispravile de azi sunt urmarea ispravilor din 2012! Te citez: actuala majoritate "a ocupat spaţiul public cu modificări legislative" Exact asta ati facut, miseilor, in 2012, pe vremea infamului usl, in care erai mare jupan! Intr-o noapte ati ras CCR-ul, ati lasat-o fara atributii! Sau nu-ti mai amintesti ticalosiile la care ai participat?! Ultima porcarie la care esti partas (nu ti-ai dat demisia din mizeria asta de pnl si nici nu ai protestat!) este aprobarea candidaturii la alegerile pt. PE pt. a lui cacarau si pt. buldog!!! Astia-s liberalii pe care-i trimitem la Bruxelles?! Spun ,,trimitem" si nu ,,vrem sa-i trimitem", pt. ca vor fi pe locuri eligibile, cum altfel!
Postat 17 Noiembrie 2018, 06:50 de pinonel
unom
Și tu ai zis că te legi cu lanțuri de podul acelea.
Postat 16 Noiembrie 2018, 11:22 de Sandu1206
!!!
PNL să câștige alegerile și să-l facă pe Bolojănilă premier! Ca primar nu a putut rezolva un podeț "păstă" Pețișoara....
Postat 16 Noiembrie 2018, 09:38 de unom
Poiu
Conturi false PSD-ISTE. Că de altfel sau surpat 4 autostrăzi, dar dealul lui Bolojan e de vină.
Postat 16 Noiembrie 2018, 08:42 de Sandu1206
Ce e culmea
Cabd e o stire cu Bolojan sar toti sa scrie, cand e o stire cu teleormanu și acume cu vaca ce nu ende acord cu ue, poezia invatata de la dragnea, 0 comentarii. Adica e asa un subiect Bolojan ca riscul sa zburam din ue e mai mic decat ciuperca. Incredibil
Postat 16 Noiembrie 2018, 07:25 de poiu
DIAVOLESCU
Da ce o făcut cu Ciuperca??
Postat 15 Noiembrie 2018, 19:31 de Sandu1206
Dom' Primar.....
pentru a 10-a parte din paguba pe care ai creat-0 ORASULUI, pe vremea lui Ceasca ereai impuscat in 2 timpi si 3 miscari. SI MAI AI TUPEUL SA VORBESTI DESPRE "cadere"? PAI cEASCA TE "CADEA" LA GROAPA FARA PREA MULTA POLILOGHIE.....
Postat 15 Noiembrie 2018, 17:35 de DIAVOLESCU
AOLIOOOO
ne vorbeste despre dezastre unul care a PRABUSIT Dealul Ciuperca si cu un mizilic de paguba de DOUA MELEOANE DE EUROI
Postat 15 Noiembrie 2018, 17:28 de DIAVOLESCU
Probleme de coruptie exista peste tot in lume
La alegeri votati oameni care nu sunt certati cu legea. Asta va mai da inca un plus dezvoltarii tarii.
Postat 15 Noiembrie 2018, 13:36 de Alcor
Probleme de coruptie exista peste tot in lume
Trianonul este, insa, mare durere a loserilor care apar cam pe la toate articolele. Idiferent de politicienii de la putere, Romania inregistreaza, in Anul Centenarului, cea mai mare crestere economica din Europa!!!!! Vestile bune despre Romania inseamna cosmarul loserilor revizionisti ciudosi, rapciunosi. Anul trecut a fost la fel, un an foarte bun dpdv al economiei pt Romania.
Postat 15 Noiembrie 2018, 13:20 de Alcor
...10
@poiu: Știi că aia cu...a demisionat din propriul partid? Stii de ce ? Ca mai vrea un mandat ....și cică se va băga în USR!
Postat 15 Noiembrie 2018, 13:08 de unom
De rasu cooroolui
Pai aia din Comisia de la Venetia is doctori in drept, pe bune. Astia ai nostri is maxim licentiati pe la flatulente, scuze, facultati private prin chisinau (intentionat). Si tot aia sunt prosti. Suntem condusi (cine se mai lasa condus) de un repetent semi analfabet, de o cracanata cu creier de curca cu Alzheimer si de o gasca de prosti ca si scala IQ se mira cat de jos pot ajunge. Tori se cara din tara asta din cauza lpr, o sa se ajungă la bataie pe furturi si la furat furtisagurile ca in rest nu va mai ramane nimic pe plaiurile astea. Asta daca nu se trece la revoluție sau la daramarea guvernului si a bolii asteia ce il formeaza. Ca e o boala, cancerul e cunoscut, astia sunt de specie noua si isi aduna adepti prin a le da bani din imprumuturi externa. Adeptii nu pot concepe ca alea trebuie returnate, dar ei iau banii si nu produc nimic. Nimic!
Postat 15 Noiembrie 2018, 13:03 de poiu
biet popor roman: guvernul il violeaza, UE incearca sa-l apere
Acum in "anul centeralui" asistam la cel mai grav atentat la adresa Poporului roman din ultimii 29 de ani: Guvernul-marioneta Dragnea preia puterea absoluta in Romania si o foloseste pentru ca sa desfiinteze toate institutiile statului care respecta Constitutia si legile tarii si pentru a izola Romania de Europa civilizata. Consecinta imediata este aceea ca Romania este parasita de tinerii si adultii normali si capabili de munca, iar pentru cei ramasi se pregateste "reteta succesului" cu gazare si batai de la Jandarmi plus denigrare si calomnie de la A3, TVR, RTV, B1. "Partea buna" a acestui dezastru la care asistam este ca acum pot intelege chiar si cei mai "saraci cu duhul" dintre noi cum a fost posibil de-a lungul nefericitei noastre istorii ca natiune sa fim "calariti" de toti vecinii nostri: avem vocatia de a ne "alege" conducatorii cei mai parsivi posibil, ticalosi, incompetenti, lacomi, tradatori de neam, idioti, gangavi, marlani care ne-au tinut in saracie si lipsa de educatie in timp ce au adunat averi de maharajahi cu care s-au retras apoi la adapost de ochii lumii (vezi in zilele noastre: Belgrad, Brazilia, Madagascar, Costa Rica, Londra,s.a.m.d)
Postat 15 Noiembrie 2018, 13:01 de decalog
unom=motanul in-ciotat
Ai o problema psihică ( tulburări de personalitate ) , chiar așa de prost ești sa nu vezi că DRAGNEA fură, și tu îl acuzi pe cel care face o treabă bună pt Oradea că fură.
Postat 15 Noiembrie 2018, 12:29 de Sandu1206
!!!!
@Alcor: Închisoarea la domiciliu este pentru pedepse de până la un an, ceea ce se practică atât în Europa cât și în USA! Cu camerele de luat vederi nu știu exact....acum ce infracțiuni se pot săvârși astfel încât să fie înregistrate nu știu....pragul valoric este instituit de caătre Comisia de la Veneția...unele recomandări " e bune" , altele nu. Păi nu știu, Bolojan o fi obținut ceva? Că mie mi se pare că a abuzat de multe ori! Dar, precizez, ca să nu avem vorbe la proceas: Mi se pare!
Postat 15 Noiembrie 2018, 12:00 de unom
unom
De exemplu scoatere din probele de la dosar a inregistrarii infractiunilor surprinse pe camerele de luat vederi. Un alt exemplu: Inchisoare la domiciliu in loc de parnaie. ABUZUL IN SERVICIU A FOST MODIFICAT - Comisia Iordache a votat o noua forma a articolului 297 din Codul penal. S-a instituit prag valoric simbolic, fiind considerata infractiune doar fapta functionarului prin care se cauzeaza un prejudiciu mai mare decat salariul minim brut pe economie. Functionarul public poate fi acuzat de abuz in serviciu doar daca obtine pentru sine, sot, ruda sau afin pana la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit. Pedeapsa a scazut de la 7 ani la 5 ani inchisoare.
Postat 15 Noiembrie 2018, 11:52 de Alcor
!!!!
@Alcor: Vorbesti la modul general. Spune-mi articolul cum era initial si cum e acum! Daca poti numarul articolului ca eu il gasesc imediat!
Postat 15 Noiembrie 2018, 11:34 de unom
@unom
Modificarea legilor justitiei si a codurilor penale astfel incat infractorii sa fie favorizati in detrimentul cetatenilor cinstiti e un lucru foarte grav.
Postat 15 Noiembrie 2018, 11:32 de Alcor
cazi tu
Dar ce ar fi să cadă chiar el ? Azi trecui pe la Podeț! Lucra cucu bau! Erau vreo 20 dar cam stateau.... Asta nu vede!
Postat 15 Noiembrie 2018, 11:23 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON