URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
05 Noiembrie 2018, 16:52

Bolojan, despre haosul de la Piaţa 100: „N-au decât să se obişnuiască". Soluţii, abia de la anul…

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a abordat, luni, într-o conferinţă de presă, problema aglomeraţiei, a lipsei de locuri de parcare şi a lipsei accesului pietonal spre noua Piaţă 100 care înlocuieşte tradiţionala piaţă Ocska.

Edilul a susţinut că problemele privind accesul s-ar fi creat oricum, evitând să recunoască o lipsă de pregătire a municipalităţii. Anul viitor se va construi o pasarelă supraterană metalică pentru pietoni şi biciclişti peste Centură şi vor începe lucrările la pasarela rutieră.

"Nu vom putea face nimic…"

Edilul şi-a început declaraţiile pe tema Pieţei 100 spunând că circulaţia în zonă "se desfăşoară necorespunzător şi asta se va întâmpla cel puţin câteva duminici de acum încolo, până când oamenii se vor obişnui cu noua stare de fapt şi vor şti că nu pot să parcheze decât în număr limitat dincolo de centură, în zona de piaţă, şi că trebuie să folosească parcările existente".

Primarul s-a referit concret la ERA Shopping Park, "unde sunt peste 1.000 de locuri", la parcarea de la Auchan şi la parcarea Primăriei, de lângă Auchan, "unde sunt, de asemenea, aproximativ 800 de locuri de parcare". Apoi, a precizat edilul, aceştia ar putea traversa centura cu autobuzele OTL.

"Nu vom putea face nimic în următoarele luni decât să se obişnuiască cei care merg la piaţă cu noua situaţie, iar Poliţia şi toţi cei implicaţi să-şi facă datoria cât mai bine", a afirmat Bolojan.

Pasarelă metalică pentru pietoni

De anul viitor, însă, vor începe lucrările pentru construcţia unei pasarele supraterane metalice destinată pietonilor şi bicicliştilor care să lege cele două zone despărţite de centura Oradiei.

"Ne propunem să realizăm o pasarelă pietonală supraterană care să facă legătura între zona vechii pieţe, zona Auchan, şi zona Leroy Merlin, o pasarelă care să plece de la viitoarea staţie de tramvai de pe malul Peţei - lângă podul pe care l-am amenajat în zona Traian Blajovici -, să vină paralel cu strada Traian Blajovici, în urcare, şi să treacă spre zona Leroy Merlin, iar de acolo cu două braţe, unul spre Piaţa 100 şi celălalt spre ERA, să deservească cele două zone", a explicat edilul.

Despre lucrare, Bolojan a precizat că este "deja contractată", studiul de fezabilitate urmând să fie predat pe 15 ianuarie 2019. "Pasarela se va executa în cursul anului viitor", a spus primarul fără să înainteze un termen concret.

Pasarela va avea o lungime de aproximativ 600 de metri în partea dinspre oraş şi va avea alţi 200 de metri pe braţul care va duce spre Piaţa 100. Celălalt braţ, spre ERA Park, este posibil să nu fie realizat până la urmă. "Este necesară autorizarea Autorităţii Aeronautice pentru că suntem în zona culoarului de aterizare. Acest braţ va fi realizat doar dacă se primeşte acordul".

Pasarela pietonală care va deservi piaţa 100

Pasaj cu 4 benzi, în 2020

Totodată, primarul a spus că la finalul lunii noiembrie va fi adjudecată, "dacă totul este în regulă", construcţia pasajului suprateran rutier cu patru benzi peste centura Oradiei, în colţul Cimitirului Municipal, pasaj care are prevăzută o trecere subterană de pietoni.

"Pasajul va rezolva problema ambuteiajelor de la final de săptămână. În plus, va elimina riscul de accidente, căci ştiţi că au fost accidente serioase în zona respectivă. Acest pasaj ar urma să fie construit începând din primăvară şi în primăvara anului 2020 va fi operaţional", a spus Bolojan.

Întrebat de BIHOREANUL din ce motive nu a fost pregătită pasarela pietonală mai repede, astfel încât să se evite haosul creat duminică la Piaţa 100, primarul a răspuns caustic. "Din motive simple: îţi trebuie bani, îţi trebuie timp şi trebuie corelate anumite proiecte. Oricine ar fi administrat soluţiile de acolo, întotdeauna când se mută ceva într-o altă zonă, oamenii nu sunt obişnuiţi cum funcţionează lucrurile. Veţi constata că într-o lună, două lucrurile se stabilizează", a spus acesta.

El a continuat: "Gândiţi-vă cum funcţiona parcarea supraterană din spatele Tribunalului, când scriaţi articole că e goală şi mai făceau şi unii conferinţe de presă pe tema asta, dar astăzi parcarea este cu toate abonamentele vândute".

Oamenii-s de vină

Ilie Bolojan a menţionat că Piaţa 100 are avizul Poliţiei Rutiere şi a dat vina pe natura umană pentru ambuteiaje, chiar dacă a susţinut că municipalitatea îşi asumă "lucrurile neplăcute": "Atunci când faci investiţii în sisteme rutiere noi sau muţi pieţe în care vin mii de oameni, oamenii nu se comportă ca nişte roboţei pe care-i pui să parcheze unde trebuie şi îi pui să circule pe unde trebuie. (…) Dacă maşinile nu ar fi încercat să intre în parcarea de lângă piaţă - pe principiul parcării celei mai apropiate -, unde nu există destule locuri, nu ar fi blocat drumul şi ar fi putut circula autobuzele. Oamenii ar fi trebuit să circule cu autobuzele. Asta se va întâmpla în următoarele duminici, aveţi puţină răbdare…".

Edilul le-a spus ziariştilor să nu "aşteptaţi minuni" fiindcă va mai dura până oamenii se vor obişnui cu noua Piaţă 100.

Totodată, răspunzând unei întrebări a BIHOREANULUI, Bolojan a spus că nu va penaliza pe nimeni pentru lipsa căilor de acces spre Piaţa 100. "Nu va fi nimeni în această fază penalizat pentru că indiferent cine ar fi fost nu ar fi putut să facă lucrurile mult mai bine şi să nu fie deranj".

"Îmi asum"

În aceeaşi conferinţă de presă, Ilie Bolojan a precizat că Primăria a predat amplasamentul pentru viitoarea sală polivalentă cu 5.000 locuri.

"Proiectul este finalizat, înţeleg că este într-o analiză finală la Compania Naţională de Investiţii şi sper că până la sfârşitul acestei luni se vor parcurge procedurile interne ale companiei şi sala de sport va intra în construcţie cât mai repede în aşa fel încât în doi ani de zile, conform contractului, ea să fie finalizată şi întreaga zonă să îşi schimbe înfăţişarea", a afirmat edilul.

Acesta a mai adăugat: "Cu tot deranjul de rigoare trebuia să mutăm această piaţă ca să putem face sala de sport şi îmi asum această chestiune".

Citește și: Trafic paralizat! Miile de orădeni care s-au dus la Piaţa 100 au blocat şoseaua de centură. Primăria şi ADP îşi "asumă responsabilitatea" (FOTO/VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Cum sunt unii
Dragi jurnalisti, va rugam ca la urmatoarele deschideri de magazine sa scrieti un articol despre cretinii ce mai se calca in picioare pentru 5% reduceri la obiecte total nefolositoare. La fel ca o sa se circule greu in zona, ca e aglomerat. Asta e mentalitatea la romani, deschidere unui loc de cumpărături se lasa in primele saptamani cu migratie de aia specifica savanelor. Buluc toti, daca daca apar si ei in ceva ziar "monden". Nu mă înțelegeți greait, nu dau in voi, departe gandul, stiti ca imi sunteti dragi, dar dau in toti cimpanzeii care fac parte din gloata descrisa de mine mai sus. Pacat ca pe tastatura nu pot asterne subete, da sa va vina in gand ala de om preistoric ce se expeima prin interjectii. Doar ca azi au devenit dejectii, din păcate
Postat 06 Noiembrie 2018, 07:06 de poiu
Un bulibasa
Ce s a vazut la conferinta de presa: un borfas de mahala dintr o urbe de provincie. Impertinent si impenitent, mitoman si fariseic, cabotin si lichea. Emana vulgaritate. Sociopat capabil de orice ticalosie...
Postat 06 Noiembrie 2018, 05:31 de ili3
Piata 100
Piata100 ar funcționa normal daca s ar urgenta construirea drumului alternativ centurii care este pichetat, locurile de parcare minim 2000 in conditiile in care piata este vizitată de 15000-20000de oameni intr o zi de duminică. Sugestia dl primar de a parca la Auchan sau Era nu este viabilă din pacate, deoarece odata ajuns in piata faci cumpărături, obiecte voluminoase, altele poate mai grele, etc . Nu e normal sa le cari sute de metri până la masina ta care normal ar trebui să fie cât mai aproape de locul unde iti faci cumpărăturile. Poate cei din administrație se gândesc si la acest aspect...e bine ca se investește , chiar foarte bine si este de lăudat acest lucru dar trebuie gandit cu atentie orice detaliu legat de aceste mari investiții.
Postat 05 Noiembrie 2018, 21:26 de Adrian_Preda
a asuma
In ultima vreme tot mai des se foloseste acest cuvant. E pentru poporul naiv. "Mi-o asum !!" Na si? Ce daca ti-o asumi? Cu asumarea rezolvi problema de orice natura? NU! E un fel de a zice "spuneti-mi mie sau scrieti-mi mie" oricum nu va ascult iar cosul de gunoi e mare pentru tot felul de sesizari. Un cuvant/o fraza corecta ar fi...."garantez eu cu patrimoniul propriu" ...eeeee???? suna mai bine?
Postat 05 Noiembrie 2018, 20:15 de Christa
Alo GARA
Sa mutat piața să-i facă loc la Dragnea, ca sa aibă adunarea CeX la polivalentă. Și Bolojan va face drum , dar la anul. Până atunci răbdați. Nu vreți să-l atace Dragnea că nu a dat spațiul. Cumpărați-va lucruri noi până atunci.
Postat 05 Noiembrie 2018, 19:25 de Sandu1206
Dom' primar
ai dreptate !-1-Natura umana este de vina ! Dar care natura,cea care amutat piata sau natura care se duce duminica la piata ?-2-Se va reglementa de la sine situatia in cateva luni.Bineinteles,cel putin eu n-o sa mai pun piciorul prin zona juma' de an !
Postat 05 Noiembrie 2018, 19:22 de nealiniat
Bolovaaannneeeee
nu așteptăm să îți asumi! Pur și simplu nu mai face daca nu ești în stare! Iar poliția rutiera ar fi bine să își reintre in drepturi pentru că prea a ajuns sa dicteze primăria prin "comisia pentru circulație" și au ajuns să creeze haos în traficul din Oradea prin incapabilitatea și imbecilitatea dar "in numele orădenilor". Mi-e scârbă de tine bolovanee!!! Apropo de piata de vechituri: o rușine mai mare nu există decât să vada străinii care tranzitează Oradea, drumuri blocate pentru a ajunge orădenii la gunoaiele din Ocska când tu te lauzi cu un oraș dezvoltat, evoluat, prosper bla-bla bla
Postat 05 Noiembrie 2018, 18:59 de oradeanbihor
....
Il stiam nesimtit, dar a evoluat, acum e foarte nesimtit!
Postat 05 Noiembrie 2018, 18:25 de pinonel
unom=Soricel=pisicarosievarga=cainerau=TDS= Sarca=protestatarul
Bine ai venit, acu taci
Postat 05 Noiembrie 2018, 18:12 de Sandu1206
sa ne obișnuim
Acestea sunt limitele primarului nostru! Unii chiar îl adoră!
Postat 05 Noiembrie 2018, 17:12 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON