URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Septembrie 2023, 17:40

Bolojan despre căutarea unei companii aeriene care să zboare din Oradea: primele curse către București și Londra, pentru că sunt cele mai căutate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La fel cum au procedat cu o zi înainte colegii lor din Consiliul Local Oradea, aleșii bihorenilor au aprobat vineri, cu excepția celor de la PSD, contractarea unei firme de consultanță care să stabilească o companie de transport aerian pentru a asigura noi curse de pe Aeroportul din Oradea.

Primele trebuie să fie spre Capitală și spre Londra, deoarece acestea sunt cele mai solicitate, a spus președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Mandat special

În reuniunea CJ Bihor, conducerea instituției a supus votului consilierilor județeni acordarea unui mandat special vicepreședintelui Călin Gal, care reprezintă administrația județeană în compania Air Oradea, înființată împreună cu municipalitatea orădeană, așa încât la Adunarea Generală a Acționarilor programată pe 2 octombrie acesta să voteze pentru procedura de selectare a unui operator aerian pentru Aeroportul din Oradea în două etape.

Prima, așa cum a stabilit joi și Consiliul Local Oradea, constă în contractarea serviciilor de consultanță ale Price Waterhouse Coopers România, contra sumei de 270.000 lei plus TVA, care practic, în parteneriat cu Air Oradea, va selecta viitorul operator de transport aerian.

„Un prim pas”

„Consiliul Județean are 40% din acțiunile Air Oradea, e normal să dea un mandat care va permite procedura de licitație pentru selectarea unei companii aeriene care, cu susținerea companiei noastre, să opereze curse de pe Aeroportul din Oradea”, a spus președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Acesta a explicat de ce primele destinații pe care trebuie să le asigure viitorul operator trebuie să fie București și Londra. „Cursele Tarom spre București sunt foarte aglomerate, de cele mai multe ori nici nu se mai găsesc bilete pentru a doua zi, deci cel puțin un zbor dus - întors spre București, zilnic, este o chestiune minimală. În ce privește cursele externe, având în vedere istoricul curselor de până acum, relația Londra a avut cel mai mare grad de încărcare, deci am considerat această destinație un prim pas pentru dezvoltarea ulterioară”, a mai spus Bolojan.

„Și noi ne dorim, dar...”

Propunerea selectării unei companii aeriene care de anul viitor să asigure aceste curse prin compania de consultanță a întrunit 28 de voturi favorabile, ale consilierilor PNL și UDMR, cei ai PSD preferând să se abțină.

Liderul de grup al acestora, Bujor Chirilă, a afirmat că „și noi ne dorim noi zboruri, dar nu vom vota având în vedere că materialul (n.r. - proiectul de Hotărâre) a venit cu o oră înainte de ședință, considerăm că trebuia să-l primim măcar cu o zi înainte”. Totodată, Chirilă a adăugat că, în opinia sa, compania de consultanță putea fi contractată direct de Primăria Oradea și CJ Bihor, nu prin Air Oradea, despre care a spus că „nu și-ar mai avea menirea”.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, administrațiile municipală și județeană au înființat Air Oradea în cursul anului trecut, inițial cu scopul de a închiria echipaje și aeronave pentru operarea de curse interne și externe, ceea ce însă nu a reușit, autoritățile invocând perturbările survenite în industria de profil.

De altfel, cele mai mari companii low cost din Europa au anunțat zilele acestea anularea a sute de zboruri din cauza lipsei de echipaje și a lipsei unui număr suficient de aeronave.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
vasi/adi13
PSD e in campani, PNL Bihor nu are nevoie de campanie, FAPTELE FAC DIFERENTA
Postat 01 Octombrie 2023, 14:50 de Sandu2100
sandu mincinosu, Pinochio
Bai sandule, si aplaudacii ca el. Sa va intre bine in cap, orice companie aerioana, orice firma privata, cand stie ca e piata de desfacere sau ar fi rentabil tot fuga ar veni sa deschida curse, sa faca bani, fara nici un ajutor de la CJ sau buget. Doar ca voi slugile de la stat nu stiti ce inseamna afacerile private, rentabilitate, piata, etc etc. Tu esti doar o sluga fara creier
Postat 01 Octombrie 2023, 13:44 de vasi13
Asa e cand visezi avioane, vorba aia.
Asa cauta Bolo avioane cum cauta si sandu o femeie. Vin alegerile iar promite zboruri
Postat 01 Octombrie 2023, 13:42 de vasi13
hahaha
Cind zboara purceaua va zbura si BIRTINAIR...!
Postat 01 Octombrie 2023, 11:58 de grigore
Avion
Hai cu o drona ca e mai ieftina-vezi cea din primăvară ce cazu în curtea unuia( cu probele) cu banii dați cu tot de proba. Probabil i-a plătit cel ce se lauda la TV -cel cu firma proprie ce conduce la vârsta pensionarii ca nu se putea altfel. Toti sunt buni sa cheltuie banii statului după ce toată viata lor nu au mișcat nimic în privat pe banii lor. E foarte rău să nu știi când ești expirat precum medicamentul. Crezi ca ai puterea pe veci și prapadesti banii instituției unde ai. fost numit șef. Cel puțin acum vreo 15 ani sfătuit de un mare fariseu unul fugi europarlamentar-si ce sa vezi s a prescris cate lua. Acum ii pare rău că nu a furat mai mult. Nu asa e domn prim.. DOAR toți sunteți la fel pt asta sunteți politicieni. .
Postat 30 Septembrie 2023, 22:12 de Feliciana
Silver_Cat
Pai nu e din cauza lui Bolojan, ca nu sunt curse externe, dar tu îl bagi pe Bolojan la inaintare asa cum a făcut Sabau PZD, intri primul in avion, faci un selfie și spui ca nu sunt pasageri :::::))))) sunt destui pasageri.
Postat 30 Septembrie 2023, 16:09 de Sandu2100
Sanda isterica face spume galbene la gura :)))))))
Cum se nuneste un aeroport care are ZERO CURSE regulate internationale, ZERO CURSE de transport marfuri intern, ZERO CURSE transport marfuri international, ZERO CURSE interne in alte orase in afara capitalei (ex : Constanta, Iasi, Craiova, etc) , Tarom reducand inclusiv cursele spre bucuresti (zborurile de la 5.30) iar cheltuielile de functionare depasesc cu muuuuulte zeci de milioane de euro veniturile realizate ???
Postat 30 Septembrie 2023, 15:22 de Silver_Cat
Alo propaganda
Ce aveți mă, unul minte cu dezastru de la aeroport, care dezastru mă JUSTIFICĂ NEBUNULE, altul cu dosar la 6 , da KP știu și se vede ca ai doar la 6, alta ne-pârlită de mult cu păianjeni și molii are visuri care nu i se împlinesc ::::))))) nebunilor nu faceți voi din Oradea, Vaslui ca asa aveți voi ordinul de la PZD, nu va place aici, sa va faceți bagajele la Vaslui e drojdie multă. Plecați.
Postat 30 Septembrie 2023, 12:54 de Sandu2100
În urmă cu mai bine de 5 ani ...
... avertizam că Bolojan are un dosar medical în arhiva Spitalului de Neuropsihiatrie și că, odată ajuns prefect în 2007, și-a scos și transferat fișa medicală la o instituție de profil din Austria. Dezvăluirea a fost confirmată de dr. "C...", care a fost medicul curant al "neterminatului". Tratamentul medicamentos al medicilor vienezi nu a făcut altceva, în ultimii ani, decât să conserve diagnosticul ... nu să refacă subiectul la parametrii vizați și pe deplin funcționali. Se vede, nu-i așa?
Postat 30 Septembrie 2023, 08:10 de KP
Avioanele din capul lui ilie de la psihiatrie....
Dezastrul Aeroportului Oradea are o explicatie foarte simpla : incompetenta crasa a nebunului birtinului care se crede un mare administrator public. In rest, "rezultatele" lui sunt vizibile : minciuni peste minciuni, miliarde peste miliarde sifonate prin firmele de partid, galbejiti oligofreni instalati in toate consiliile de administratie, putregai galben instalat in absolut toate institutiile publice. Nu stiu cum de nu-i crapa soriciul obrazului sa mai vorbeasca despre Aeroport, dupa ce timp de 3 ani a facut numai nebunii.... !!
Postat 30 Septembrie 2023, 01:22 de Silver_Cat
Lasă ne!
Ia ti un avion și du te unde vrei ca ai spart tot județul. Ai spart casele oamenilor. Le ai luat din grădini sa faci drumuri.Renovezi spitalul de 20 de ani. La București nu te vor oricât te oferi. Tocmai un ciolan aranja o buza regie făcută de dona alba aservita celor cu ochi alb... Pt a nu ii lua locul ca la comuniști și ruși ce se omorau între ei. Prima fu cea cu azilele. Ce afacere grozava ca faci bani mulți pe necazul oamenilor bătrâni. Taie tot Marcele sa ramai doar tu ca asa te au învațat precum pe Ghiță. Doar nu degeaba vaslisi la cel ce merse la zdup. Ai uitat sa ne spui ce ai lucrat la viata ta. Suntem în cădere libera cu voi toți în frunte!
Postat 29 Septembrie 2023, 18:39 de Feliciana
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5777 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON