URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 06 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
07 Iulie 2014, 08:52

Bitea, serelistul: Ce afaceri ascunde SUV-ul parcat aiurea de subprefect

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când a pus rahatul pe ventilator, aruncând sistemul public de parcări din Oradea în aer, subprefectul Cristian Bitea trebuia să se aştepte ca efectele să se vadă şi pe propriile veşminte, pe care şi le vrea imaculate.

Bihorel a avut curiozitatea să vadă care-i istoria maşinii parcate aiurea de Bitea de la care a pornit practic toată daravela. Subprefectul spunea, evaziv, despre acel SUV Subaru B-151-WTS pe care i l-a ridicat Primăria că l-a primit în folosinţă gratuită de la "o persoană juridică din Bucureşti", iar abţibild de Prefectură i-a pus fiindcă nu avea maşină de serviciu cu şofer.

Dar să vedeţi, de fapt, care e adevărul, pe www.Bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Ce afaceri ascunde ca nu rezulta nimic!
Vezi bihorel ca nu mai e ca pe vremuri, cand scuipai pe cine te punea dreacul sa stropsesti, acum si daca nu cunoastem omul am invatat sa citim printre randuri. Ai ajuns sa te scuipi singur ca fraierul, bravo! O sa ajungi sa culegi de prin gunoaie!
Postat 08 Iulie 2014, 07:53 de Brow
veste
Stau si observ cat de “necititi” sunt unii ziaristi care habar nu au sa faca diferenta dintre o persoana juridica cu personalitate juridica si o persoana fizica!!!!!Mai puneti mana si cititi niste carti de drept comercial si faceti diferenta deoarece prin afirmatiile voastre gresite duceti lumea in eroare.Fiecare societate are personalitatea ei juridica si raspunde!!!Subprefectul, ca persoana fizica, figureaza doar la Fundatie -asta dupa propriile voastre afirmatii!!!In concluzie, cum sa-si treaca in Declaratia de avere a persoanei fizice ceva ce detine o alta persoana juridica cu personalitate juridica?!SUNTETI DE RASUL CURCILOR!!!
Postat 07 Iulie 2014, 14:22 de veste
TOT DE UN PNL-IST VORBIM
TEPARULUI PETI IOSIF ALIN zis si CONTY de BINS !!! , OMUL LUI POPA CORNEL ! CONSILIER LOCAL PNL LA BUNTESTI GUNOIUL !!? Zdreanta asta de PETI IOSIF ALIN ,asta-i un gunoi notoriu.care a comis toate infractiunile cuprinse in CODUL PENAL,de la trafic cu alcool,inselatorie,camatarie ,furtisaguri,o ingropat-o pe maica-sa cu dosare penale pe rol pentru trafic cu alcool,a luat asupra sa faptele \"fiului iubit\" ca sa-l scape de puscarie pe excrocul asta,.S-A spuna zdreanta cum a luat casa prin activitati de camatarie de la d-l BALACIU ,constructia unde a functionat localul EGUSSTO..ZDREANT-O CE ESTI de ce nu i-ti platesti datoriile treznite-ar dD-ZEU ,cand ai de gand s-a dai banii la d-l PETRE TOPOGRAFUL{aprox.20000 euro},la MATEI MUNTEANU {APROX60000 EURO},urmeaza datoria la DAN LIVIU (DANEZU),o datorie destul de consistenta (,aprox.11800 euro),dar la GHIULA (ISTOC REMUS) CAND AI DAI BANIICARE IAI CHELTUIT IN CAMPANIE PENTRU CUMPARARE DE VOTURI APROX 20000 EURO ,urmeaza datoria la DORU FOLTUT (DAM-u)=8000 ron ,Deasemenea ar trebui s-a achiti datoria catre DANU MOTU din DUMBRAVANI DE LA CARE AI LUAT TRACTORUL SI NU LA-I PLATIT, APROX 18000 R0N ,ai cumparat camionul de la LUCA din BRADET si nu ai mai dat banii pe el (aprox.6000 RON) ,atunci urmeaza TIRBAN GUSTI cu pensiunea din BRADET ,AI LUAT DE LA EL CHERESTEA si nu i-ai dat banii , GUNOIULE !!!!!
Postat 07 Iulie 2014, 13:59 de TEPUITI DE PETI
Bihorel face pe prostul dar, în fapt, e chiar prost !?!
Mă doare-n cot de infatuatul de Bitea şi lupta lui "fraticidă" cu un primar "bătut în deblă" dar e absolut legală "mişcarea" lui !?! Fundaţia pe care o are împreună cu cel puţin încă două persoane (fizice sau juridice după lege) ca organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit, poate crea alte entităţi juridice (firme sau ONG-uri) şi poate transfera orice bunuri patrimoniale pe care le are înregistrate iniţial !?! Mai mult decât atât, pe subiectul lui Chirilă "mercenarul" bolojvenist, impozitul auto pe acel SUV rezultă că este mai mare în acest fel decât dacă maşina ar fi fost înregistrată pe persoana lui (fizică evident) !?! Aşa că, nu are nicio legătură apartenenţa unui SUV cu problema liniilor galbene ce se trasează în Oradea direct pe carosabilul tuturor contribuabililor orădeni, posesori sau nu de autovehicule, similar cum nu are nicio legătură "sula cu prefectura" !?!
Postat 07 Iulie 2014, 12:17 de Car®p III
spume la gura Balbajan si hotii
hai ca esti jenant bai primarule, ti-ai chemat lingaii sa scrie "articole" deoarece crapa inima-n tine de ciuda ca cineva ti-a dat masura adevaratei tale valori: aceea de a jefui oradenii si de a baga mana-n buzunarul lor, adanc ! unde-ai mai vazut tu ma parcari peste tot, cu taxe de neam prost ? aaa, la Viena !? pai bai frajere, aia din Viena au salarii bune, nu cate 6-700 de lei cat vrei tu sa aibe oradeanul de rand care lucreaza in parcurile tale industriale ! hai lasa-ne dut-te la Birtin si vinde banane la chiosc !
Postat 07 Iulie 2014, 11:53 de Agentul Termic
Cautati-va loc de parcare
N-am nimic cu nici unul. Stiu doar ca am avut de platit 10 lei la Primarie si am parcat la dracu in praznic pentru ca locurile de parcare sunt ocupate de dimineata de la prima ora pentru toata ziua de angajatii din zona. La Crisul sau prin alta zona centrala idem, in Rogerius ca sa-ti platesti energia electrica la fel. Daca ai nevoie de un spatiu de parcare pentru 10 minute cat sa platesti o facture sau sa depui o hartie undeva ... cauta-l frate in Nufarul sau poate prin Sanmartin. ... " Mersul pe jos face piciorul frumos " !
Postat 07 Iulie 2014, 11:41 de parcagiu
Meserie
Sa fii Prefect si Subprefect e o profesie.????
Postat 07 Iulie 2014, 10:39 de goron
SALARIU
SALARIU DE SUBPREFECT 6290 RON SAU 62900000 LEI VECHI PE LUNA
Postat 07 Iulie 2014, 09:36 de ROMANUL
DISCRETIONAR !!!
Gura bate kuru !! Un vechi proverb romanesc !! Acum este adevarat ca felul in care se desfasoara activitatea de ridicare a masinilor este foarte discretionar si idiot facut pe ineres pentru anumiti proprietari de garaje !!!
Postat 07 Iulie 2014, 09:35 de Unul care stie
????????
Autorul da cu mucii-n fasole,fiind obisnuit cu asa ceva...Ce importanta are istoricul masinii?Foarte bine dle SUBPREFECT ca nu se mai plateste in Oradea..Au inebunit toti..primarul,senatorul,au amante ,au divortat..Oradenii vor DIVORT si de nea Ilie..De ce?C-asa este in tenis!!
Postat 07 Iulie 2014, 09:34 de gheorghe@sandor
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON