Oradea e un oraş splendid, are comori arhitecturale la fiecare colţ de stradă, este un oraş îngrijit, cu un primar foarte harnic şi activ, mult deasupra mediei, chiar dacă are şi scăpări. Ca orice om.
După după doi ani şi jumătate în Oradea, am ajuns la concluzia că mulţi orădeni nu sunt conştienţi de privilegiul de a locui într-un astfel de oraş. Probabil că nu au călătorit prea mult mai spre estul ţării, să compare, fapt care îi face să fie veşnic nemulţumiţi.
Zilele trecute am fost scoasă dintr-un grup de Facebook, cu orădeni care nu mai pridideau să arate ba gunoaiele din nu ştiu ce cartier (ceea ce e nedrept, pentru că RER-ul chiar funcţionează), ba că lucrările merg prost în cele 15 (sau câte or fi!) şantiere deschise în oraş, ba că ce urât şi de prost gust (sic!) se arată a fi noul centru reabilitat, ba că îi arde primăriei de referendum şi alipiri cu alte localităţi când uite ce prost merg lucrurile la Oradea!
Am fost scoasă pentru că nu eram de acord cu nişte critici mizerabile, exprimate urât, răuvoitor la adresa unei administraţii care - aşa, imperfectă cum o fi - e cu adevărat activă şi lucrează (şi) pentru binele public. Nu-l cunosc pe primar, nu ştiu pe nimeni din administraţie, încă nici nu am destui prieteni în Oradea, dar trebuie să fii cu adevărat îngust la minte, orb şi fundamental rău să ai o astfel de atitudine faţă de eforturile care se fac în oraşul ăsta (şi era cât pe ce să se facă şi în Sînmartin şi Băile Felix - care, mă scuzaţi, arată oribil - dacă oameni precum cei din grup nu ar fi boicotat referendumul).
Oameni buni, Oradea e un oraş cu adevărat frumos şi al naibii de norocos faţă de 99% dintre localităţile ţării! Bucuraţi-vă de el şi rugaţi-vă pentru sănătatea celor care îl vor aşa, pentru că vă garantez că un oraş neîntreţinut şi nedezvoltat se distruge până la temelii, de parcă nici nu ar fi fost vreodată mai mult decât o ruină.
Să nu fim aşadar precum aceia care şi-au pierdut minţile şi să aruncăm cu amândouă mâinile binele ce ni se dă, fără să mişcăm un deget, ci să mulţumim şi să punem umărul. Sau măcar să-i lăsăm pe alţii să facă şi să-i scutim de veşnice bombăneli şi frustrări pe pâine!
Raluca Lazarovici Veres
Director editorial
Editura Ratio et Revelatio
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.