URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
06 August 2021, 11:35

Bihorul a ajuns la 30 de cazuri active de Covid-19. Doar 4 persoane dintre cele infectate au fost vaccinate

Bihorul a ajuns la 30 de cazuri active de Covid-19. Doar 4 persoane dintre cele infectate au fost vaccinate (foto: EPA / bbc.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru a 12-a zi consecutiv, autoritățile din Bihor au anunțat descoperirea a noi infectări cu SARS-CoV-2, vineri raportând încă 4 asemenea cazuri, ceea ce ridică numărul persoanelor cu Covid din județ la 30. Dintre acestea, 26 persoane nu au fost vaccinate, iar șase sunt spitalizate, dintre care două la Terapie Intensivă.

Potrivit unui comunicat comun transmis vineri de către Direcția de Sănătate Publică și Prefectura Bihor, în ultimele 24 de ore au fost descoperite 4 noi infectări cu Covid, după efectuarea a 372 de teste rapide și PCR, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 1,07%, nivel neatins în ultimele două luni și jumătate.

Odată cu noile infectări, numărul total al cazurilor Covid active din Bihor a ajuns la 30, de șase ori mai mare decât în urmă cu două săptămâni, când – la 25 iulie – în județ erau doar 5 cazuri Covid active.

Potrivit dr. Călin Sonea, de la DSP Bihor, dintre cele 30 de persoane infectate în acest moment, 26 nu au fost vaccinate anti-Covid, 3 au primit seruri Pfizer și una Astra Zeneca.

Conform surselor BIHOREANULUI, acestea nu au forme de boală grave. În prezent, 6 dintre cele 30 de persoane infectate sunt internate, două în secția de Terapie Intensivă a spitalului privat Pelican, iar celelalte patru în secția de Infecțioase a Spitalului Municipal din Oradea.

De la începutul pandemiei și până în prezent, în Bihor au fost înregistrate 29.408 îmbolnăviri cu Covid, dintre care 27.806 încheiate cu vindecări, iar 1.572 cu decese.

În ce privește vaccinarea, în cursul zilei de joi au fost administrate în tot județul doar 383 de doze de ser anti-Covid, numărul total al persoanelor complet vaccinate fiind de 116.718 la o populație eligibilă (de la 12 ani în sus) de 540.228 persoane. Asta înseamnă că doar 21,60% din populația eligibilă a județului este complet vaccinată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oricum nimeni nu vă mai ia în serios, propagandiștilor.
Israel, cu 90% din populație vaccinată, recunoaște deja că 75% dintre vaccinați și doar 25% dintre nevaccinați se infectează cu noile tulpini. În SUA cam la fel. Voi însă, la Bihoreanul, o țineți "pe oarba" și manipulați precum o gazetă de partid.
Postat 06 August 2021, 14:59 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON