Deşi a ratat calificarea pe tabloul principal al Roland Garros, bihoreanca Irina Bara n-a părăsit competiţia. La dublu, alături de Mihaela Buzărnescu, tenismena din Ştei s-a calificat în turul doi al turneului.
Româncele au trecut în runda inaugurală de cuplul Xenia Knoll/Anna Smith (Elveţia / Marea Britanie), scrie news.ro. Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu s-au impus cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-4. Partida a durat două ore şi 28 de minute, iar victoria le-a adus tinerelor 130 de puncte şi 22.000 de euro.
În runda următoare, vineri, ele le vor întâlni pe favoritele 4, taiwaneza Latisha Chan şi americanca Bethanie Mattek-Sands. Acestea formează perechea care anul trecut a câştigat trofeul la Roland Garros.
Joi a jucat la dublu şi Raluca Olaru. Perechea Olaru/Vera Lapko (România/Belarus) a fost eliminată în primul tur de cuplul ceh Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova, cap de serie 6, scor 5-7, 6-3, 6-2.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.