Statul român a mai obținut o distincție europeană. Nu e premiu, ci condamnare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că România trebuie să plătească 26.000 euro daune morale după ce Curtea de Apel Oradea a tratat un dosar de violență domestică cu o lejeritate ce frizează absurdul.
Cazul privește o femeie agresată repetat de partenerul de viață, și încă din 2015 a reclamat violențele, cerând în mod repetat ordine de protecție.
Procesul pornit pentru loviri a fost, însă, plimbat prin justiție până în 2023, când Curtea de Apel a decis definitiv că suferințele psihice și fizice ale victimei „au avut o gravitate redusă”, chit că actele medicale indicau inclusiv traumatism cranio-cerebral, contuzie facială și contuzie abdominală!
Chestia mai nasoală a fost că, după atâta amar de vreme, faptele s-au prescris, aşa că agresorul a scăpat de răspunderea penală, fiind obligat să plătească victimei sale doar niște despăgubiri ridicole, de numai 300 euro.
Femeia s-a adresat CEDO, care a hotărât, cum era de aşteptat, în favoarea ei.
Judecătorii europeni nu doar că impută tergiversările în dosar, dar şi „își exprimă mirarea că, în decizia definitivă, Curtea de Apel Oradea a constatat, fără alte explicații, că suferințele psihice și leziunile fizice de care suferea reclamanta erau de o gravitate redusă”.
Bihorel nu poate decât să constate cum, încă o dată, graţie Justiţiei, Statul român plătește, practic, în locul infractorilor...




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.