URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Decembrie 2022, 09:58

Baschet: CSM CSU Oradea a învins în Belgia şi s-a calificat în Top 16 FIBA Europe Cup, de pe primul loc!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obținut calificarea în Top 16 din FIBA Europe Cup, după ce miercuri seara au obţinut şi cea de-a cincea victorie din Grupa E a competiţiei.

„Roş-albaştrii” s-au duelat în Belgia cu cei de la Kangoeroes Mechelen, pe care i-au depăşit la o diferenţă de 14 puncte, scor 86-72.

Partida a contat pentru ultima etapă a grupei, iar după acest succes, CSM CSU a încheiat pe primul loc, reușind cea de-a patra calificare consecutivă în Top 16 din FIBA Europe Cup.

În jocul de miercuri seara, antrenorul Cristian Achim a început jocul cu Neal, Richard, Holt, Nicolescu și Ogden. Totuşi, jucătorii formaţiei gazdă au avut un debut mai bun de partidă, conducând după cinci minute cu scorul de 13-7, dar jucătorii echipei bihorene au avut o reacţie imediată, reuşind un parţial de 14-4, iar în prima pauză au intrat în avantaj cu patru puncte, scor 21-17.

Jocul bun al trupei orădene a continuat şi în sfertul II, pe care l-a controlat, de altfel, în întregime. Mark Ogden s-a remarcat în mod special în această repriză, dar şi revenirea lui Donatas Tarolis s-a făcut simţită. În pauza mare, CSM CSU a ajuns să conducă cu 13 puncte, scor 46-33.

Şi în jumătatea secundă, jucătorii echipei orădene s-au aflat la înălţime. Trupa pregătită de Cristian Achim a continuat să se desprindă şi a ajuns la peste 20 de lungimi faţă de adversar. Astfel, în ultima pauză s-a intrat cu scorul de 72-51 pentru „roş-albaştri”.

Ultimele zece minute nu au adus ceva foarte diferit. Chiar dacă nu au mai punctat precum în reprizele anterioare, jucătorii de la CSM CSU au controlat jocul şi şi-au adjudecat partida într-o manieră destul de clară, cu scorul de 86-72.

Ca urmare, echipa orădeană s-a clasat pe primul loc în Grupa E și s-a calificat încă o dată între cele mai bune 16 echipe ale competiției.

Erick Neal a marcat 15 puncte şi a fost principalul marcator al CSM CSU-ului în acest joc. L-a urmat Nikola Markovic cu 13 puncte, Donatas Tarolis, autor a 11 puncte, şi Kris Richard cu 10 puncte.

De la gazde, Brian Fobbs a fost cel mai eficace, cu 22 de puncte marcate.

În Top 16, CSM CSU Oradea va face parte din Grupa L, urmând a întâlni echipele: Brose Bamberg (din Germania), Anwil Wlocklawek (din Polonia) și Keravnos (din Cipru). Primul joc va avea loc pe 14 deecembrie, în deplasare, cu nemţii de la Brose Bamberg. Apoi, pe 21 decembrie, CSM va susţine şi prima partidă pe teren propriu, cu polonezii de la Anwil Wlocklawek.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON