Poliţiştii bihoreni caută în continuare persoane care l-ar putea identifica pe bărbatul găsit mort într-un bazin de colectare a apei de pe strada Coriolan Hora, situată în apropierea Podului Carol din Oradea, şi au făcut publice noi imagini realizate prin tehnica reconstrucţiei faciale, inclusiv cu ajutorul tehnologiei 3D, proceduri la care au apelat în premieră, deoarece până în prezent nu au fost necesare.
În fotografiile transmise, marţi după-amiaza, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, sunt prezentate variante de reconstrucţie facială realizate de experții criminaliști: prima imagine este o reconstrucţie grafică a feţei victimei realizată de şeful Serviciului Criminalistic din Poliţia Bihor, Florin Lăzău, iar cea de a doua imagine reprezintă un portret sculptural, din lut, realizat chiar elevul criminalistului orădean, expertul criminalist Aurelian Bădulescu de la Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Aceste desene diferă de prima imagine făcută publică de poliţişti, care a fost realizată la scurt timp după găsirea cadavrului, deoarece între timp în care au intervenit modificări anatomice, iar elementele faciale și formațiunile osoase ale feței persoanei decedate au prins contur. „Cadavrul a fost găsit într-o stare avansată de putrefacție”, se precizează în comunicat.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul Maria Cotrău, a declarat, marţi că, în urma necropsiei s-a stabilit că bărbatul a murit înecat.
„Victima este un bărbat cu vârsta între 45-55 ani, cu o înălţime de 1,70 metri şi era o persoană corpolentă. Nu deţin informaţii despre eventuale urme de violenţă care să fi fost găsite pe corpul decedatului”, a spus Cotrău.
Persoanele care pot oferi informaţii ce pot duce la identificarea bărbatului din fotografie sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.