Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat luni seară că va menţine nivelul actual al programului de asistenţă financiară de urgenţă (ELA) pentru băncile greceşti, dar va înăspri condiţiile de acordare a finanţării, anunţă agenţia de ştiri Mediafax.
Consiliul guvernatorilor "a decis astăzi (luni) să menţină aportul de lichidităţi de urgenţă (ELA) pentru băncile greceşti la nivelul decis la 26 iunie 2015, după ce a discutat o propunere a Băncii Greciei", a anunţat BCE într-un comunicat. Din 26 iunie, finanţarea în cadrul ELA a fost plafonată la aproape 89 de miliarde de dolari.
În aşteptarea referendumului de duminică, care s-a încheiat cu victoria tabereri "nu" la propunerile creditorilor internaţionali ai Greciei, BCE a consimţit să cufunde într-o comă artificială băncile acestei ţări, decizând la 28 iunie menţinerea finanţării de urgenţă, fără a creşte plafonul.
Pe de altă parte, Grecia are un nou ministru de finanţe, după ce Yanis Varoufakis a demisionat, motivând că partenerii europeni nu doresc prezenţa sa la reuniunile Eurogrup.
În acest context, premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, l-a desemnat luni după-amiază pe Euclide Tsakalotos, până acum secretar de stat în Ministerul de Externe, în funcţia de ministru al Finanţelor.
Noul ministru de Finanţe al Greciei are 55 de ani şi coordonează din aprilie negocierile cu creditorii internaţionali, el fiind un economist format la Universitatea britanică Oxford.
În ultimele luni, economistul a devenit coordonatorul negocierilor cu creditorii internaţionali, mai scrie Mediafax.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.