URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Iulie 2019, 09:56

Audi Quattro Q8, disponibil la D&C Oradea: L-am pus la încercare, e fabulos! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru un bărbat de 40+, când i se iveşte posibilitatea să încerce un Q8 e cam ca atunci când un student află că se face chef. SUV-ul din vârful gamei Audi Quattro este nu doar plin de gadgeturi, unele pentru siguranţă şi economicitate, altele pentru confort, dar mai presus de toate are o motorizare excepţională, în condiţiile unei eleganţe absolute, de coupé. Bijuteria supremă!

Când am preluat exemplarul Q8 de la D&C Oradea, vineri, pentru cele trei zile de weekend ce urmau, am retrăit o senzaţie din copilărie, când se apropia Crăciunul şi mă aşteptam la jucăria dorită, dar încă nu aveam voie să deschid cutia pusă sub brad. Mai aveam de lucru toată ziua, ba chiar şi a doua zi, aşa că aşteptam să se facă duminică pentru a porni la drum întins.

Preludiu la 203 km/h

Asta nu înseamnă că n-am trăit plăcerea chiar din primele minute. Întâi i-am admirat linia, remarcând geamurile fără ramă, despre care am aflat că sunt şi termoizolante, luminile, interiorul elegant, cu planşa de bord neagră, plafonul argintiu şi scaunele, banchetele plus îmbrăcămintea portierei din piele bej, după care am scos-o din reprezentanţă şi am condus-o uşor până pe centură. Aici, recunosc, i-am lăsat frâul ceva mai larg decât se cuvenea din pielea unui poliţist de la Rutieră.

În câteva secunde (sub 7) am aflat cât de rapid atingea suta la oră şi presimţeam senzaţiile de mai încolo, după ce-mi voi fi terminat treburile. După miezul nopţii, mai exact, când am apăsat pedala atât cât mi-a permis o şosea cu două benzi pe sens. Nu doar eu eram happy, ci şi maşina, care a zburdat cu o iuţeală neortodoxă (până la 203 km/h), fără nicio clipă de nesiguranţă, cam la fel când mergi regulamentar pe autostradă.

Drum întins şi şerpuieli

Noaptea de sâmbătă spre duminică am trăit-o ca un copil care a doua zi merge în tabără. După o scurtă oprire la pompă, pentru ca „bidiviul” să-şi ia porţia de „jar” (de fapt, o herghelie de 286 cai, la un motor diesel de 3 litri), m-am aşternut pe DN76 cu azimut Izbuc.

Până dincolo de Hidişel ştiam că sunt obstacole şi restricţii de circulaţie pe un singur sens, din cauza lucrărilor, şosea îngustă cu mulţi alţi parteneri de trafic în faţă, inevitabil mai lenţi, dar şi de o lăţime generoasă în multe alte locuri, aşa că am putut face cunoştinţă cu sistemul de asistenţă care identifică marcajele şi te împiedică să le depăşeşti, făcând volanul să vibreze până semnalizezi, semn că dacă schimbi direcţia o faci controlat.

De la Beiuş încolo, mai ales după Ştei, şoseaua a fost lipsită de radarele despre care Poliţia Rutieră anunţase că le scoate la produs tot weekend-ul, ceea ce mi-a îngăduit să mai urc în jurul celor 200 km/h de câteva ori. În plus, către final, după ieşirea din Cărpinet, deplasarea în pante, rampe şi, desigur, serpentinele, inclusiv câteva în ac, mi-a prilejuit să constat o stabilitate admirabilă a mastodontului de peste 2,5 tone.

Toate astea se întâmplă în condiţii de confort de top: scaunele pot fi reglate în toate direcţiile (mai puţin, fireşte, în lateral, dar de ce ai încerca asta când aproape că întinzi braţul fără probleme şi în stânga, şi în dreapta?), condiţionarea aerului e reglabilă în trei moduri (comun, eco şi maxim), volanul poate fi controlat la viteză de croazieră din vârful degetelor, semn al unei combinaţii perfecte între direcţie şi transmisia automată, iar sistemele de asistenţă Audi PreSense te scutesc de orice poate fi dezagreabil.

Sigur şi, surpriză, economicos

Audi Quattro Q8 e plin, aşadar, de dispozitive văzute şi nevăzute (şi nici nu le-am înşirat pe toate!), dar pe mine la maxim m-au încântat cel mai mult trei particularităţi.

Unu: suspensia pneumatică reglată electric cu sistem de amortizare adaptiv continuu pe cele patru roţi, care reglează automat nivelul, garda la sol a maşinii: mai coborâtă pe şosea, la viteze mari, când e nevoie de stabilitate şi „lipire” de şosea, respectiv ridicată în trepte inferioare, cele în care, de pildă, traversezi terenul accidentat.

Doi: sistemul de faruri smart Matrix HD, care distribuie automat lumina, activ şi dinamic, atât pentru faza scurtă, cât şi pentru faza lungă, fără să fie necesare comenzi mecanice din partea şoferului (aşa încât carosabilul e iluminat în faţa maşinii, fie că urcă în rampă, fie că se află în coborârea pantei), care luminează următoarea curbă cu puţin înaintea capătului de cursă al volanului şi cu lumini de intersecţie (în combinaţie cu navigarea MMI).  

Trei: consumul absolut rezonabil, având în vedere bogăţia de echipamente, greutatea maşinii şi motorizarea de excepţie. Greu de crezut, dar la o exploatare în modul eficient (mai sunt disponibile variantele auto, confort şi dinamic), Audi Quattro Q8 îţi cere în schimbul unei deplasări de 100 de kilometri maximum 8,4 litri de motorină (standardul WLTP – Worldwide Light Vehicle Test Procedure, care oferă informaţiile cele mai fidele despre consum, emisii de noxe şi eficienţă).

Greu de despărţit

Toate aceste atuuri ale maşinii (despre altele puteţi afla din caseta tehnică), m-au făcut să parcurg cu o plăcere grozavă vreo 400 de kilometri prin relief variat, de la şoseaua plană, pe care nu poţi rezista tentaţiei de a goni, până la serpentinele care îi evidenţiază stabilitatea de maximă încredere.

M-am convins în fiecare clipă că Audi Q8 contopeşte într-unul singur două universuri considerate diferite, pe cel al coupé-urilor de lux cu cel al SUV-urilor de mare putere. Pe scurt, lasă o amintire de neuitat oricărui amator de testare înainte de a preda maşina la capătul a trei zile de răsfăţ şi de adrenalină.

Asta pentru că, la fel ca în poveşti, o minune nu durează mai mult de trei zile decât pentru cei care pot să şi păstreze o astfel de capodoperă tehnică pentru ei...


ÎNCERCAŢI ŞI VOI!
Test the Q’s!

Într-o vizibilă orientare a pieţei spre SUV-uri, D&C Oradea invită orădenii la testarea modelelor din gama Audi Q – Q2, Q3, Q5 şi Q8, pe care le pune la dispoziţie pentru ca doritorii să le poată compara.

Mai concret, D&C ne invită să conducem toate modelele tocmai pentru a ne face o părere proprie despre fiabilitatea și eficiența Audi, dar și pentru a descoperi, prin comparație, care ni se potrivește.

Campania se desfășoară la sediul D&C Oradea, Calea Clujului, nr. 287 – 289, luni – vineri între 10:00 – 18:00. Pentru detalii și programări de test drive, apelați numărul de telefon 0259-47.88.47.


PROGRES PRIN TEHNOLOGIE
Audi Q8 – repere tehnice

Dimensiuni: lungime 4.901 mm, lăţime 1.935 mm, înălţime 1.616 mm, volum portbagaj 605 litri (ce poate fi mărit la 1.755 litri prin rabatarea banchetei din spate).

Propulsie: motor 3,0 TDI, putere 210kW (286 CP), cuplu 600Nm, sprint de la 0 la 100 km/h în 6,3 secunde, viteză maximă 245 km/h, motorizarea în 6 şi 8 cilindri cu sistem MHEV, ce permite utilizarea sistemului start/stop până la 22 km/h şi rularea liberă cu motorul cu ardere internă oprit între 55-160 km/h, cu recuperarea energiei şi redirecţionarea ei spre alte sisteme (de pildă pentru condiţionarea aerului)

Frâne: şase pistonaşe pe faţă, asigură o decelerare lină şi sigură

Transmisie: cutie automată tiptronic, permite schimbarea rapidă a celor opt trepte, vibraţiile motorului sunt domolite de un amortizor torsional

Suspensie şi direcţie: suspensie pneumatică adaptivă, şasiu all-round cu amortizoare controlate, fiecare roată acţionată individual, diferitele componente sunt controlate centralizat de o singură unitate de comandă (platforma electronică a şasiului)

Concept de operare: fără butoane, cu comenzi pe volan şi pe două ecrane tactile de înaltă rezoluţie, cel superior de 10,1 inch (pentru comanda sistemului de infotainment şi de navigaţie), cel inferior de 8,6 inch (pentru controlul sistemelor de încălzire, ventilaţie, condiţionarea aerului etc), plus funcţie de comandă vocală (dacă, de pildă, spui „I’m hungry”, îţi sugerează restaurante în zonă).

Infotainment: sisteme pentru controlul media şi de sunet cu până la 23 difuzoare, telefon, navigaţie, inclusiv MMI navigation plus (oferă sugestii de călătorie în funcţie de cele precedente, calculează rute online, oferă în timp real informaţii despre trafic), informaţii şi setări interior vehicul (de pildă lumină ambientală în şase variante cromatice) etc

35 sisteme de asistenţă: Tour assist (controlul longitudinal şi lateral, indiferent de viteza de deplasare, pentru depistarea marcajelor şi obstacolelor, accelerare, frânare, menţinerea vitezei, păstrarea distanţei, adaptarea vitezei în funcţie de trafic şi de situaţiile concrete), Efficiency assist (ajustarea vitezei la limitările curente, reducerea ei înainte şi în timpul virajelor), Emergency assist (detectează inactivitatea şoferului şi avertizează sonor şi fizic, preia controlul şi opreşte automat maşina, iniţiază apel de urgenţă automat în funcţie de ţară), Crossing assist (detectează activităţile riscante de pe traseu), Park plus assist (pentru parcare), Trailer assist (pentru direcţionarea corectă a maşinii, când e folosită pentru remorcare), şamd.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oare ?
Oare ,Politia Rutiera ,nu are nici cea mai mica problema ca ati condus o masina pe drumuri publice cu 203 Km/H ?
Postat 02 Iulie 2019, 10:32 de Kuler
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON