Guvernul a modificat din nou numărul maxim de persoane care pot participa la evenimente private, cum sunt înmormântările, botezurile sau nunţile.
Dacă iniţial guvernanţii spuneau că în perioada de stare de alertă vor putea participa câte 16 persoane la aceste ceremonii, Hotărârea de Guvern adoptată luni prevede că numărul maxim de participanţi este 8.
„Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială”, se arată în Anexa nr. 3 a Hotărârii.
Aşa cum se ştie, începând din 18 mai, timp de 30 de zile, România se află în stare de alertă.
Hotărârea luată de Guvern prevede şi alte reguli, precum purtarea măştii în toate spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Românii au voie să iasă în localităţile sau în zonele metropolitane în care locuiesc, fără declaraţie, dar nu au voie să formeze grupuri mai mari de trei persoane (dacă nu locuiesc împreună).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.