URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am tot ezitat să vorbesc despre proiectul cu ţepi de deasupra parcării din Centru pentru că, sincer, la fel ca şi colegul meu Lulu Cremeneanu, nu prea pricep proiectul. Nu că nu ştiu citi nişte planşe, dar nu mă dumiresc nicicum cum va să funcţioneze instalaţia aceea. Din start văd o hibă uriaşă din punct de vedere al punerii în operă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
I-am zis-o, încă din faza în care încă oscila (sau nu voia să confirme ce plănuiește), că e condamnat să candideze la Consiliul Județean. Bolojan era condamnat să preia Județul fiindcă doar el poate să repare, într-un timp record și cu barda, ceea ce au stricat acolo o serie de nepricepuți, corupți și ticăloși, dintre care nu cei din urmă sunt chiar înaintașii săi liberali (liberali după carnetul de partid, căci nu aveau decât anvergura unor popi de țară).
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Cu cariera politică limitată de la centru, Ilie Bolojan pare să-şi fi atins poziţia maximă în partid. Popularitatea sa la nivel naţional ca primar harnic acţionează parcă împotriva sa în PNL. Sondajele spun că nu ar fi avut probleme să câştige un nou mandat la primărie şi să tragă după el o majoritate confortabilă în Consiliul Local, dar nu cred că-şi doreşte să ajungă cel mai longeviv primar din România...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre candidatura surpriză a lui Ilie Bolojan la președinția Consiliului Județean Bihor?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie a.c. a Curţii Constituţionale, prevede că se poate institui carantina zonală în cazul în care există anumiţi indici care arată că există o răspândire comunitară a epidemiei în anumite zone.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
18 Iulie 2016, 14:57

Au luat-o... pe ulei: Adjuncta şefului Finanţelor Publice, Adriana Sime, primea şpagă în natură de la firma Interoil

Au luat-o... pe ulei: Adjuncta şefului Finanţelor Publice, Adriana Sime, primea şpagă în natură de la firma Interoil DOUĂ DOAMNE. Procurorii DNA afirmă că Adriana Sime (foto), adjuncta şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor şi şefă peste activitatea de Inspecţie Fiscală, a primit mita prin intermediul unei foste subalterne, Florentina Puşcău (medalion), pe vremuri prim-vicepreşedintă a femeilor din PDL Bihor şi candidată la un post de consilier judeţean, acum patroana unei firme de contabilitate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cutremur la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, după ce o adjunctă a şefului instituţiei, Adriana Sime, a fost încătuşată de procurorii DNA Oradea, pentru luare de mită în formă continuată, fiindcă s-ar fi lăsat cumpărată de doi oameni de afaceri şi ar fi măsluit rezultatele unor inspecţii la firmele acestora.

Ancheta a pornit chiar de la denunţul afaceriştilor, ale căror nume nu au fost dezvăluite de procurori. BIHOREANUL a aflat, însă, cine sunt protejaţii finanţistei: reprezentanţi ai unor firme cu datorii de milioane la buget: Bogdan Oprea, administratorul fostei fabrici de ulei Interoil, şi Kadar Elemer, patronul Ice Company, distribuitor de produse de carne.

Joia neagră

DNA a anunţat joia trecută reţinerea Adrianei Sime, adjuncta şefului AJFP Bihor, pentru 24 de ore. Femeia fusese ridicată în acea zi chiar de la serviciu, de către doi ofiţeri de Poliţie, şi transportată la sediul DNA Oradea pentru audieri, de aici fiind dusă apoi în cătuşe spre Arestul Poliţiei.

Tot joi, procurorii au audiat-o şi pe Florentina Puşcău, fostă şefă de serviciu la AJFP Bihor, în prezent patroana unei firme de contabilitate, lăsată în final să plece acasă, dar cu calitatea de suspectă, pentru complicitate la luare de mită.

"În calitate de şef Serviciu Persoane Juridice 4 din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor -Activitatea de Inspecţie Fiscală, şi prin intermediul Florentinei Puşcău, Sime Adriana a pretins 14.500 euro de la un om de afaceri, denunţător în cauză, sumă din care a primit în două tranşe 6.000 euro", preciza comunicatul DNA, adăugând că o parte din bani i-au fost daţi chiar în biroul său din sediul AJFP, iar cealaltă i-a fost livrată acasă.

Inspecţii uleioase

În schimbul mitei, anchetatorii spun că Sime urma să rezolve finalizarea favorabilă a unei inspecţii declanşate la firma administrată de omul de afaceri, respectiv "să asigure întocmirea unui raport prin care să nu se constate integral obligaţiile fiscale datorate de acesta din urmă bugetului de stat; ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat", acuză procurorii.

Totodată, în perioada octombrie 2012 - decembrie 2014, Sime ar fi primit de la un alt afacerist, şi acesta denunţător în cauză, produse alimentare - ulei de floarea soarelui şi ulei de măsline - în valoare totală de 927,96 lei. "Foloasele au fost primite pentru ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu să manifeste o atitudine îngăduitoare cu ocazia dispunerii şi efectuării controalelor fiscale la firma acestuia din urmă, în sensul efectuării inspecţiilor doar formal şi neconstatării unor eventuale nereguli", arăta DNA.

Cine sunt denunţătorii?

Comunicatul nu spune când anume a fost denunţată femeia şi de ce a fost săltată abia acum, în condiţiile în care faptele datează din perioada 2012-2014. BIHOREANUL a aflat, în schimb, cine sunt cei doi oameni de afaceri ale căror firme au fost protejate de finanţistă.

Unul e Bogdan Iulian Oprea, administratorul fostei fabrici de ulei Interoil, de unde şi "atenţiile" unsuroase. Cel de-al doilea se numeşte Kadar Elemer şi e patronul Ice Company Aleşd, firmă specializată în distribuţia de produse din carne, care până anul trecut a strâns obligaţii neplătite de 13,9 milioane lei, pentru care a şi ajuns în proces de insolvenţă.

În plus, a descoperit BIHOREANUL, Kadar are şi probleme penale. În 2011 poliţiştii au descoperit într-un depozit pe care îl închiriaseră în Sântandrei zeci de tone de carne de pui, în mare parte alterată, despre care bănuiau că urma să fie reetichetată şi vândută. Pentru această ispravă, firma s-a ales doar cu o amendă, dar doi ani mai târziu patronul a fost inculpat şi trimis în judecată pentru evaziune fiscală.

Lăsată să plece

Cert e că a doua zi după reţinere, protectoarea de la Finanţe a fost prezentată de procurorii DNA la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, solicitare care, în urma unui proces prelungit până la orele serii, a fost respinsă de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Acesta a decis, în schimb, s-o trimită pe femeie în arest la domiciliu, stabilindu-i totodată şi interdicţia de a lua legătura cu cei doi denunţători şi cu opt martori. Între cei din urmă se numără şi patru colege de la Inspecţia Fiscală, foste subordonate ale lui Sime: Ana Lăcrămioara Floruţ, Violeta Eugenia Caba, Daniela Maria Clonda şi Maria Ţichilă, cea din urmă şef al serviciului sinteză. Semn că la baza anchetei au stat, pe lângă denunţuri, şi mărturiile unor funcţionare de care şefa s-a folosit ca să-şi "rezolve" protejaţii...


A COMIS-O
Recidivă penală

Acuzată de complicitate în cazul şpăgilor Adrianei Sime, fosta sa subalternă Florentina Puşcău a ajuns într-o situaţie dificilă, întrucât a încălcat legea în perioada de încercare primită după o condamnare cu suspendare într-un proces de conflict de interese.

Cazul a fost trimis în instanţă în 2006 de procurorii DNA şi soluţionat definitiv abia în 2012, Puşcău fiind acuzată că în perioada 2003-2004, deşi avea calitatea de funcţionar cu atribuţii de control fiscal la DGFP Bihor, a ţinut evidenţa contabilă şi a acordat consultanţă unei firme din Aleşd, Grupul Manfred Euro. În schimbul acestor servicii, apartamentul i-a fost modernizat pe cheltuiala firmei.

Femeia şi-a dat demisia din Finanţe în 2006, imediat după ce a fost trimisă în judecată, în urma procesului primind o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani. De asemenea, judecătorii i-au confiscat contravaloarea lucrărilor, în sumă de 31.700 lei, şi i-au interzis pe 2 ani după expirarea perioadei de încercare accesul la vreo funcţie publică. După pronunţarea verdictului, Puşcău şi-a dat demisia din PDL, partid pe a cărui listă a candidat în 2012 la Consiliul Judeţean Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Made in Oradea...
well done!!!
Postat 18 Iulie 2016, 15:39 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0836 RON
  • 1 EUR = 4.8344 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON