Nu s-a încheiat bine primul turneu din seria celor trei de la Oradea din această lună, înscrise în circuitul ITF World, că a şi debutat cel de-al doilea. Este vorba despre "J4 Oradea Junior Trophy" care şi-a desfăşurat duminică şi luni partidele din calificări, iar de marţi şi-a programat şi primele confruntări de pe tabloul principal.
Competiţia, care este rezervată categoriei de vârstă de 18 ani, este organizată de clubul CSM Oradea, la baza sportivă proprie, CSM Oradea Tenis Club (terenurile de tenis de lângă Arena Antonio Alexe). Aceasta cuprinde întreceri la feminin şi masculin, simplu şi dublu.
Meciurile debutează în fiecare zi de la ora 9 şi se joacă pe opt terenuri, altele două fiind rezervate pentru antrenamente sportivilor participanţi.
Reamintim că la turneul desfăşurat săptămâna trecută, în proba de dublu feminin a câştigat jucătoarea Floriana Popovici, sportivă legitimată la CSM Oradea. Alături de aceasta, şi alţi jucători orădeni care au participat la primul turneu sunt prezenţi pe tabloul principal al "J4 Oradea Junior Trophy".
Competiţia se va desfăşura până duminică, 20 septembrie, când sunt programate finalele. Din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii virusului, accesul spectatorilor în incinta bazei CSM Oradea Tenis Club este restricţionat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.