Fica jurnalistului Andrei Gheorghe, Anastasia, a lansat un apel la decenţă, după ce în presa online au apărut imagini cu trupul neînsufleţit al tatălui ei.
Tânăra, în vârstă de 24 de ani, este fiica din prima relaţie a lui Gheorghe şi a făcut un apel la adresa jurnaliştilor.
"Acesta este un apel către toţi jurnaliştii din România, care fie că l-au cunoscut pe tatăl meu sau nu, fie că au lucrat alături de el sau nu, mi-aş dori să îmi fie alături în aceste momente dureroase. Au existat pentru câteva ore astăzi (20 februarie – n.r.) imagini cu trupul neînsufleţit al părintelui meu pe site-urile unor publicaţii de presă, cărora ţin să le mulţumesc că au înţeles să le elimine totuşi. Îmi doresc ca imaginea publică a tatalui meu să rămână aşa cum a fost şi până acum, cu bunele şi cu relele ei. Imaginile de după trecerea lui în nefiinţă nu constituie nimic altceva decât o goană tristă după senzaţional şi nu face niciun serviciu publicului românesc. Am cerut şi am primit ajutorul casei de avocatură Biris-Goran, care mă va sprijini în continuare în demersul meu. Tot ceea ce sper este că nu o să fie nevoie. Tatăl meu a fost unul dintre luptătorii pentru demnitate şi vă rog să îi trataţi trecerea cu demnitate. Eu cred că merită", a trasmis aceasta, potrivit publicaţiei adevarul.ro.
Realizatorul de radio şi televiziune Andrei Gheorghe a murit pe 19 martie, la 56 de ani. Potrivit sursei citate, el va fi incinerat sâmbătă, 24 martie, după cum i-a fost dorinţa, iar cei care l-au îndrăgit îşi pot lua rămas bun în zilele de joi şi vineri, la Galeria Mobius, Str. Mendeleev D.I. nr. 2, Sector 1, Bucureşti. Trupul neînsufleţit al jurnalistului nu va fi depus, după cum a anunţat fosta lui soţie, psihoterapeutul Petruţa Gheorghe.
"Este adevărat că nu va fi depus, pentru că nu i-ar fi plăcut. Lui îi plăceau lucrurile altfel, nu să-l depunem într-o capelă. Joi şi vineri, la Mobis Gallery va avea loc o comemorare, oamenii pot veni să-i aducă flori şi să scrie câteva gânduri în cartea de condoleanţe", a declarat Petruţa Gheorghe pentru Click!
De altfel, anunţul a fost postat pe pagina de Facebook a jurnaliştului, într-un ultim mesaj.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.