Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că în cadrul proiectului de modernizare a sistemului unic de supraveghere video al Oradiei au fost montate în oraş 447 de camere performante, cu unele dintre acestea putând fi "citite" şi numerele de înmatriculare ale maşinilor.
Astfel, "aproape toată suprafaţa municipiului" este acum supravegheată video.
"Primăria Oradea a început încă de anul trecut modernizarea sistemului unic de supraveghere video existent pe domeniul public al municipiului Oradea, cu scopul principal de a creşte siguranţa cetăţenilor din municipiu, de a putea permite analiza şi prelucrarea semnalului video inteligent, cât şi recunoaşterea numerelor de înmatriculare a autovehiculelor parcate în locuri nepermise", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de instituţie.
Pentru asta, s-a organizat o licitaţie pentru achiziţionarea a 600 de camere video, câştigătorul licitaţiei fiind firma SC RCS&RDS. Valoarea achiziţiei a fost de 3.164.040 lei (fără TVA).
"Tipurile de camere de supraveghere achiziţionate sunt: camere panoramice cu vedere 360 grade (PTZ), camere control trafic (LPR - pt. citirea numerelor de înmatriculare) şi camere cu vedere de ansamblu", transmite Primăria Oradea.
Sistemul de supraveghere a fost gândit pentru a fi modernizat în trei etape.
În etapa I, finalizată, s-a realizat modernizarea sistemului de stocare, procesare video şi dispecerizare (video wall şi staţii de lucru), echipamentele noi achiziţionate fiind instalate la sediul Poliţiei Oradea de pe Calea Aradului nr. 78.
"Modernizarea sistemului unic de supraveghere video se află acum în etapa a II-a, cea a instalării propriu-zise a camerelor de supraveghere. Până în acest moment s-au montat 447 de camere, care acoperă aproape toată suprafaţa municipiului, cu excepţia zonelor mărginaşe. Din cele 447 de camere de supraveghere, 14 sunt camere panoramice cu vedere 360 grade (PTZ), 29 sunt camere control trafic (LPR - pt. citirea numerelor de înmatriculare) şi 404 sunt camere cu vedere de ansamblu", a transmis municipalitatea.
Camerele sunt montate pe principalele artere de circulaţie, în parcuri, în intersecţii, în vecinătatea şcolilor, la intrările şi ieşirile din oraş, în zona centrală, în zonele pietonale aglomerate, în pasaje şi în cartiere.
Anul viitor vor fi montate şi alte camere pentru citirea numerelor de înmatriculare la intrările şi ieşirile din oraş, dar şi camere camere panoramice cu vedere 360 de grade. E vorba de cele rămase până la totalul de 600.
"Montăm aceste camere de supraveghere cu scopul de a creşte siguranţa cetăţenilor din municipiu şi a elevilor care merg la şcoală, iar anul viitor vom continua montarea camerelor de supraveghere şi în cartiere, în aşa fel încât să acoperim tot oraşul, tot pentru siguranţa cetăţenilor dar şi pentru menţinerea ordinii şi curăţeniei", a transmis, prin comunicat, Florin Birta, viceprimarul Oradiei.
În etapa a III-a va fi implementat un soft de videoanaliză a imaginilor pentru următoarele posibile scenarii: acţiuni ostile, ambuteiaje auto, incendii şi alte acţiuni care ar pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Astfel, vor fi instalate camere video în staţii de autobuz şi tramvai, dar şi în alte locuri unde asemenea acţiuni sunt posibile.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.