Cinci oameni au fost răniţi în Elveţia, după ce un bărbat înarmat cu o drujbă s-a năpustit asupra lor. Cele cinci persoane rănite luni la Schaffhausen, în nordul Elveţiei, au fost spitalizate, două în stare gravă, iar autorităţile caută un bărbat, presupusul atacator, scrie digi24.ro.
Atacul a avut loc într-un oraş de la graniţa cu Germania. Potrivit martorilor, individul i-a atacat din senin pe oamenii de pe stradă. Trecătorii au fugit panicaţi, înainte ca poliţia să ajungă la faţa locului.
Poliţia a fost alertată la ora locală 10.39 (11.39, ora Românei) în legătură cu acest incident.
”Nu putem să spunem, în acest moment, ce s-a întâmplat cu exactitate. Ştim doar că o persoană a rănit mai multe persoane”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Cindy Beer.
Beer a mai spus că poliţia nu poate să spună cu siguranţă ce a folosit bărbatul pentru a răni celelalte persoane.
Centrul oraşului a fost închis, iar agenţii le-au cerut locuitorilor să rămână în case şi să se baricadeze în magazine.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.