Spitalul Judeţean a anunţat că la Maternitate se vor relua, în luna septembrie, cursurile gratuite pentru viitoarele mămici, dar şi pentru ceilalţi membri ai familiei care aşteaptă un copil.
Potrivit unui anunţ transmis presei, Şcoala Mamei va începe pe 21 septembrie, la ora 17, iar doritorii sunt îndemnaţi să se înscrie cu un simplu telefon la nr. 0259/414630, interior 553, între orele 10 şi 15, la Ambulatoriul Maternităţii.
"Cursul se adresează familiei. Tăticii sunt invitaţi să se înscrie alături de mămici, iar de asemenea, şi bunicile sunt aşteptate să participe. Ne vom strădui să pregătim întreaga familie pentru evenimentul cel mai important: sosirea bebeluşului. O echipă completă de profesionişti va fi alături de dvs. pe toată durata cursului şi vă va oferi toate informaţiile de care aveţi nevoie", au transmis reprezentanţii spitalului.
Cei care doresc să participe sunt îndemnaţi să se înscrie cât mai curând, cu atât mai mult cu cât locurile sunt limitate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.