Dezvăluiri demne de filmele cu mafioţi în dosarul fostului prefect al Galaţiului: Emanoil Bocăneanu ar fi vrut să plătească un asasin pentru a-l ucide pe principalul martor din dosarul în care e anchetat pentru fapte de corupţie.
Anul trecut, Bocăneanu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat mai multe persoane pentru câştigarea unor funcţii de conducere în cadrul ISU Galaţi. Mai mult, demnitarul l-a determinat pe şeful comisiei de concurs de la Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Personelor, care se ocupa de angajări, să-i dea înainte de concurs subiectele, pentru a le trimite unei prietene de-a soţiei sale.
Acum, fostul prefect a ajuns iar în arest, pentru că a încălcat condiţiile controlului judiciar impus de instanţă şi a părăsit localitatea de domiciliu. Motivul pare însă desprins din filme: a plecat la Brăila pentru a găsi un asasin plătit.
Fostul prefect plănuise să o omoare pe şefa Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei Galaţi, cea care l-a şi denunţat şi care îl acuză că a primit drept mită o cabină şi o baterie de duş. Pentru a-şi îndeplini planul, Bocăneanu a apelat la un bărbat pe care l-a cunoscut în arest. Acesta l-a turnat însă, aşa că fostul prefect s-a întâlnit cu un presupus criminal, care era, de fapt, un investigator sub acoperire.
Emanoil Bocăneanu a beneficiat de sprijinul PSD pentru a fi numit prefect de Galaţi în luna mai 2012, funcţie pe care a deţinut-o până în noiembrie 2013.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.