URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 10 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot nu s-au putut dărâma clădirile de pe Avram Iancu și Evreilor Deportați, Primăria încearcă să lărgească străzile, în detrimentul copacilor și al locurilor de parcare. Cel mai nou proiect este transformarea în drum cu două benzi pe sens a străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat și Atelierelor...
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Februarie 2021, 11:04

Arunci, deci plăteşti! Cum se modifică tarifele de salubritate, de ce şi cât vor plăti orădenii pentru colectarea deşeurilor

Arunci, deci plăteşti! Cum se modifică tarifele de salubritate, de ce şi cât vor plăti orădenii pentru colectarea deşeurilor VIN PUBELELE! Pe străzile pe care activitatea de contractare s-a încheiat, RER Vest a început distribuirea gratuită a pubelelor destinate colectării separate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum plătesc factura de energie electrică în funcţie de cât curent au consumat, orădenii vor achita contravaloarea serviciului de salubritate în funcţie de câte deşeuri vor arunca la gunoi. Cu cât utilajele RER Vest vor goli pubelele mai des, factura va creşte.

Obligatoriu pentru toată România, noul sistem îi bulversează şi îi nemulţumeşte pe unii orădeni. Vrând-nevrând, aceştia vor trebui să accepte că singura modalitate pentru reducerea costurilor salubrităţii este colectarea separată corectă.

În trei fracţii

Câştigătoare a licitaţiei pentru delegarea serviciului de salubrizare din Oradea, până la 1 martie RER Vest se află în aşa-numita perioadă de mobilizare. Agenţii companiei străbat străzile oraşului, pentru a încheia noile contracte şi a le explica orădenilor atât noile reguli, cât şi noile tarife. Şi nu puţini sunt cetăţenii supăraţi...

Din acest an, orădenii vor colecta deşeurile în trei fracţii: reciclabilă (PET-uri, hârtii, cartoane, pungi, cutii de metal), biodegradabilă (resturi vegetale, coji de pâine, zaţ de cafea etc.) şi reziduală (scutece, conţinutul sacului de aspirator etc.). Fracţia biodegradabilă se va colecta în pubele maro, cea reziduală în recipiente negre, iar reciclabilele în saci galbeni.

Costuri şi taxe

Deoarece OUG 74/2018 prevede că toţi românii trebuie să plătească pentru fiecare tip de deşeuri aruncate, în funcţie de cantitatea sau volumul lor, în noiembrie anul trecut Consiliul Local Oradea a aprobat tarifele pe care RER Vest le va aplica în municipiu: colectarea şi transportul deşeurilor reziduale costă 88,92/mc, biodegradabilele 51,44 lei/mc, iar reciclabilele, care până acum se colectau gratuit, 40,38 lei/mc. Rezidualele sunt cele mai scumpe gunoaie, tocmai pentru a-i încuraja pe orădeni să sorteze deşeurile şi, implicit, să recicleze.

Tarifele nu cuprind doar costul de colectare şi cel de transport al gunoaielor, ci şi tarifele de depozitare la Eco Bihor şi aşa-numita taxă de economie circulară (80 lei pe tonă), implementată la cererea Uniunii Europene, pentru stimularea tranziţiei către o economie "verde". În plus, în stabilirea tarifelor, s-a ţinut cont şi de investiţiile în utilaje şi pubele pe care RER Vest le face pentru implementarea noului sistem.

Plăteşti cât arunci!

RER Vest va cuantifica deşeurile produse în fiecare gospodărie după două criterii: volumul pubelei şi frecvenţa golirii. Proprietarul fiecărei case poate opta între pubele de 60 litri (recomandate pentru maximum 3 persoane), 120 litri (între 4 şi 6 persoane) ori 240 litri (familii cu peste 6 membri).

RER Vest va asigura colectarea săptămânală a fiecărei fracţii de deşeuri, ceea ce înseamnă că, într-o lună, pe fiecare stradă, utilajele nu vor mai ajunge de şase ori, ca până acum, ci de 12 ori. Clientul va decide însă dacă îşi scoate sau nu pubela în faţa casei. Fiecare golire va fi contabilizată, pentru că toate pubelele au microcipuri RFID cu coduri unice, "citite" automat de utilajele de salubritate.

Golirea unei pubele negre de 60 l costă 6,35 lei, iar pentru una de 120 l preţul e de 12,70 lei. În cazul pubelelor maro de 60 l o golire costă 3,67 lei, iar pentru cele de 120 litri - 7,35 lei. Cum sacii galbeni de unică folosinţă nu pot fi dotaţi cu cipuri, RER Vest a propus un tarif lunar fix, de 19,22 lei, echivalent pentru patru ridicări (una pe săptămână).

"Nu avem de ales"

Florin Birta, primarul orașului Oradea Pentru familiile din Oradea, noul sistem de tarifare nu va aduce schimbări importante. O gospodărie în care locuiesc 3 persoane şi care în prezent plăteşte 34,8 lei, din martie va plăti pentru patru colectări de reciclabile, două de rezidual şi două de biodegradabil, 39,26 lei. Mai puţin decât două pachete de ţigări...

Mai dezavantajaţi sunt orădenii care locuiesc singuri. În locul unei facturi de 11,6 lei, vor plăti 29,46 lei, dacă umplu o singură dată pe lună atât pubela maro, cât şi pe cea neagră.

"Acum colectăm separat mai multe fracţii, ceea ce implică costuri mai mari pentru transportul deşeurilor. Nu spun că este un sistem perfect, dar nu avem de ales, trebuie să începem de undeva. Este posibil ca pe viitor să introducem o pubelă galbenă la case, în locul sacilor, astfel încât să nu mai existe nici acest tarif fix", spune primarul Florin Birta (foto).

De asemenea, edilul ia în calcul ca la blocuri contractele să nu mai fie încheiate cu asociaţiile de proprietari, ci cu fiecare apartament, ceea ce va însemna însă că fiecare familie va trebui să aibă şi propriul recipient de colectare. "Studiem modele din străinătate, vom vedea ce se potriveşte cel mai bine", mai spune Birta.

Singura certitudine este că facturile orădenilor vor fi cu atât mai mici cu cât vor colecta mai selectiv...


VOCEA STRĂZII:

Ce părere aveţi despre noile tarife de salubritate din Oradea? Sunt costuri adecvate serviciului sau prea mari?

Sunt de-acord cu selectarea, dar preţul e cam mare. 20 de lei pentru reciclabile, deşeuri care se pot valorifica, este foarte mult.
Viorica Ştef

Problema gravă este că groapa noastră de gunoi, unde vin şi din Cluj, Maramureş, Arad, se va umple şi atunci să vezi preţuri!
Mariana Crăciun

Trebuie să înţelegem că în tarif sunt cuprinse recipientele, ridicarea deşeurilor, transportul, muncitorii, utilajele, depozitarea, reciclarea...
Gabriela Popa

Preţuri foarte mari. Eu nu sunt de-acord să plătesc 60 de lei pe lună pentru gunoaie, cum am calculat că va fi. Mi se pare strigător la cer.
Rodica Canalas

Eu cred că au complicat lucrurile şi tot pe banii noştri. Eu vreau să semnez contractul direct cu RER, nu prin asociaţia de proprietari.
Victoria Gheorghiu

Mi se pare normal să colectăm în mai multe fracţii şi să plătim pentru asta. Cei cărora nu le convine să se mute în pustietate.
Bogdan

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
@sanda
Tu esti printre primii care ar trebui reciclat, alaturi de dummy. La fel ca consoarta ta dummy, nu stii decat sa imprastii invective si venin. Nu esti in stare nici macar sa interpretezi un text, decat eventual daca i se ridica osanale lui Bolojan, care in opinia ta face totul perfect si nimic nu se poate imbunatati. Si doar tu respecti natura ... Esti demn de mila ...
Postat 14 Februarie 2021, 12:29 de oradea_mea_si_a_ta
Cand o sa invatati
Sa respectati natura, sa colectati selectiv, sa nu aruncati gunoaiele pe unde va apuca, atunci o sa platiti mai putin. Pana atunci muchles , gunoaielor.
Postat 13 Februarie 2021, 23:05 de Sandu2100
@titi
Una zice si alta face primaria, cu sprijinul presei. Cele doua parti afirma ca "orădenii vor achita contravaloarea serviciului de salubritate în funcţie de câte deşeuri vor arunca la gunoi.". Din nou spun un adevar incomplet, deoarece acest lucru nu este adevarat in cazul reciclabilelor. In acest caz, indiferent cate reciclabile arunci platesti 19,22 lei. Si am mai spus-o, la fel ca altii: primaria si RER-ul ar trebui sa incurajeze oamenii sa recicleze cat mai mult si cel mai simplu mod de a o face ar fi sa nu ii puna la plata (ca sa nu mai zic sa ii si premieze) pe cei care recicleaza tot ce se poate recicla si eventual sa le ofere mijloacele necesare in acest scop (de exemplu tomberoane de o marime adecvata, de minim 120 l sau sa poti alege si de 240 l) si sa nu sa isi bata joc de noi cu niste saci care se rup foarte usor (spre deosebire de cei de acum cativa ani care erau mai mari si mai grosi) si sunt total insuficienti daca reciclezi cu adevarat, la o familie de 3-4 persoane.
Postat 13 Februarie 2021, 15:34 de oradea_mea_si_a_ta
minciuni gogonate a la dom primar
De ce trebuie sa fim de acord cu o clauza contractuala abuziva prin care suntem obligati sa platim la case 20 lei/luna pentru deseuri reciclabile, indiferent daca le generam sau nu, indiferent daca sunt sau nu ridicate de la poarta noastra? Ar fi corect, la fel ca pentru deseurile reziduale sau biodegradabile, taxarea sa se faca in functie de cantitatea ridicata! Stiti ca in Romania exista operatori care platesc pentru ca ridica deseurile reciclabile in functie de cantitati? RER, mai cu mot si cu acceptul primariei, ne taxeaza pt reciclabile si le vinde pe bani prelucratorilor de reciclabile!!! Primaria a negociat un contract total impotriva cetatenilor acestui oras! La aceeasi cantitate de deseuri, acum platesc 23 de lei, iar dupa noul contract voi plati 64 de lei. Aproape TRIPLU!!! Si daca nu sunt de acord, mi se tranteste in nas ca e un serviciu public si daca nu semnez contractul o sa fiu amendat de politia locala!!! Cred ca vocea cetatenilor trebuie sa se faca auzita pentru ca in cazul acesta unii isi vor umple buzunarele cu dividente nemeritate bagand adanc mana in buzunarele noastre!!! Sper sa auda si executivul primariei si sa aduca lucrurile in normalitate, adica sa lucreze in interesul celor care i-au trimis in birourile calde pe care le ocupa!!! Si pentru ca prefectul nu o sa atace in contencios hotararea CL, ar trebui cetatenii sa se coalizeze si sa-l determine sa o faca!!!
Postat 13 Februarie 2021, 14:45 de tititeasca
Facultatea de gunoi
Cifra de afaceri rer vest=50 mil./an.Profit 3.5mil.350 angajati.Prin metoda reducerii la absurd,daca rer NU ar face profit, ar reveni cca 10.000 lei fiecarui angajat ,pe an.Aproape 1000 lei/luna in plus,la salar.Suficient cit sa sorteze de doua ori tot gunoiul,pe baza de motivatie si talent. Urmatorul calcul: 50 milioane cifra de afaceri/an.Nu stim cit din suma asta o reprezinta taxele colectate de la primarie pentru curatenia orasului si cit de la cetateni+firme.Poate cineva sa afle?Vreun contabil,vreun ziarist,vreun destept? Sa zicem ca o fi vreo 30 milioane de la cetateni.La un buget de 1.800 milioane al orasului,30 milioane e fix-pix.Ca atare,PMO achita factura gunoiului cetatenilor,iar acestia se pot ocupa de viata lor.Eventual,maresc impozitele cu 10%,sau cit iese dintr-un calcul neoneros.Politia locala se va ocupa de tarcuri,sa se inchida usa,sa se deschida cartela,sa vina rer-ul dupa gunoi,sa nu vandalizeze tiganii etc.Sunt sigur ca orice idee pmo pentru colectare/reciclare gunoi/deseu ar fi eligibila finantarii europene.Nu doar porfirul italian
Postat 12 Februarie 2021, 21:14 de excalibur
Am o pubelă de 240 litri, spre exemplu ...
... pe fare o folosesc pentru deșeurile de plastic și metal. Așadar e mare și galbenă. Vine RER după reciclabilele astea de două ori lunar. Nu se umple pubela asta decât pe la jumătate, cel mult la două săptămâni. Crede cineva că, la facturarea lunară, mi se va calcula o unitate de volum din cele două jumătăți ... sau voi achita ca și când pubela a fost plină, de fiecare dată, tot la două săptămâni ?!? Cu alte cuvinte ... calculul volumetric este o invenție "bihoreană", care nu se aplică nicăieri în altă parte a lumii civiluzate. Deșeurile se calculează la greutate și numai cu dotarea aferentă pe mașina pentru gunoi, că așa e corect !?! Pe cale de consecință, sistemul este incorect și are un singur scop ... creșterea profitului RER Vest SA și AVE BIHOR SRL, cu 300% după primul an de raportare financiară a acestor companii !?! Iar autoritățile județene și locale sunt impotente ... nu pot clarifica lucrurile !?! Așa că, sunt fan Clotilde Armand ... că vrea înlăturarea tâlharilor vechi din "mafia gunoaielor" cu alții noi și încă "neafiliați" !?!
Postat 12 Februarie 2021, 20:48 de CrisDumi
calcul gresit
Cat despre pret si modul de a pune problema este gresit: "O gospodărie în care locuiesc 3 persoane şi care în prezent plăteşte 34,8 lei, din martie va plăti pentru patru colectări de reciclabile, două de rezidual şi două de biodegradabil, 39,26 lei." Asta ar fi fost valabil daca nu se punea taxa si pe reciclabile si ar fi incurajat astfel oamenii sa recicleze mai mult. In opinia mea, la o gospodarie in care locuiesc 3 persoane si vor adauga pe langa cei 39,26 lei si cei 19,22 lei pt reciclabile, deci rezulta o scumpire de la 34,8 lei la 58,48 lei, adica o scumpire cu 68% fata de pretul actual !!!
Postat 12 Februarie 2021, 13:52 de oradea_mea_si_a_ta
pigmei
Cat de prost trebuie sa fii sa gandesti asa: "Rezidualele sunt cele mai scumpe gunoaie, tocmai pentru a-i încuraja pe orădeni să sorteze deşeurile şi, implicit, să recicleze." Adica ne incurajeaza sa le sortam, scumpind acest serviciu? Eu le sortez oricum dar mi se pare absurd sa vrei sa incurajezi si pt asta sa scumpesti ! Ca sa nu mai zic de asta: "În plus, în stabilirea tarifelor, s-a ţinut cont şi de investiţiile în utilaje şi pubele pe care RER Vest le face pentru implementarea noului sistem." Pai ce treaba am eu ca RER sa faca profit cat mai mare? Ar fi fost treaba lor sa investeasca in dezvoltare si nu pe spinarea clientilor ci din profitul lor. Dar probabil sunt mana in mana cu primaria, iar decontul il vom rezolva la urmatoarele alegeri ...
Postat 12 Februarie 2021, 13:12 de oradea_mea_si_a_ta
Final destination
E filmul ala in care ai fentat moartea,dar ea se tine de tine cu orice pret...Eu unul m-am saturat de firma asta de gunoi.Feng-shui te invata sa asiguri o defluire usoara,rapida si naturala a gunoiului,excretiilor,dejectiilor din casa si din viata ta,in schimb astia tin cu tot dinadinsul sa-ti puna oprelisti: "n" fractii, tarcuri cu cartela,iar acum,o megataxare liberala.E clar de ce n-a avut sanse firma Polaris din constanta lu' mazare in oradea,fief liberal.Aici taxam NOI.Mutulica din poza a desfiintat iglu-urile donate orasului,a caror golire a fost platita catre rer de un ong,ECO ROM, care a dat faliment[https://www.ebihoreanul.ro/stiri/fara-igluuri-in-aceasta-saptamana-vor-disparea-toate-containerele-tip-clopot-de-pe-strazile-din-oradea-148599.html]."Chiar dacă igluurile sunt folosite de orădeni, Primăria nu poate plăti un serviciu făcut de RER Vest pentru o altă entitate.", a zis atunci biraul.Acuma le vor colecta pe bani:"reciclabilele, care până acum se colectau gratuit, 40,38 lei/mc" tradus in romaneste:"RER Vest a propus un tarif lunar fix, de 19,22 lei".Peste tot unde-si baga nasul primaria galactica, pretul se tripleaza,pe spatele amarasteanului.Nu taxam capitalul,nu taxam multinationale,nu punem redevente...executam populatia captiva.Aici vedem cum a crescut firma germana de la an la an,pe model ADP oradea: [https://www.risco.ro/verifica-firma/rer-vest-cui-8309690].Profit curat 2019: 3.599.667 lei.Nu e la nivelul lui Schweighofer..."Nu avem de ales", e concluzia ilustrului.Nici noi.
Postat 12 Februarie 2021, 12:42 de excalibur
the only way is....UP
Singura cale va fi ...majorarea continua a preturilor. Si asta cu siguranta deoarece masinile se vor plimba pe viitor mai mult goale, iar acele deplasari vor trebui platite. Si vor aparea depozitari ilegale de deseuri pe campuri, padure, in canalizare, etc. PARIU?
Postat 12 Februarie 2021, 12:28 de Christa
sacii galbeni
Eu tot nu inteleg de ce nu se poate introduce acum un tomberon galben pentru a inlocui sacii si astfel sa se poata plati la cat se arunca, nu tarif fix. Daca s-a putut introduce 2 tomberoane noi, de ce nu se poate si alt 3-lea.
Postat 12 Februarie 2021, 11:58 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6271 RON
  • 1 EUR = 4.9757 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON