URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 August 2017, 11:27

Artist repatriat: De drag pentru locurile copilăriei, folkistul Mircea Bodolan îşi ridică o casă de vacanţă la Husasău

Artist repatriat: De drag pentru locurile copilăriei, folkistul Mircea Bodolan îşi ridică o casă de vacanţă la Husasău "UN PUBLIC EXCELENT!". La începutul lunii iulie, invitat la prima ediţie a Festivalului Naţional de Folk de la Oradea, Mircea Bodolan (foto) şi-a încântat fanii cu melodii precum "Rănitul dintre linii", "Mătrăguna" şi "Fata din vis". După concert, artistul a mărturisit că a fost plăcut surprins de spectatorii orădeni, care nu doar că au fost prezenţi cu sutele, ci şi în mare parte tineri
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Iubitorii de folk îl ştiu bine pe Mircea Bodolan. Cunoscut deopotrivă ca solist şi actor, în recentul spectacol susţinut la Oradea artistul a dezvăluit că s-a născut în acest oraş, iar de-acum înainte vrea să-şi petreacă vacanţele pe tărâmurile natale.

Bodolan a povestit în exclusivitate BIHOREANULUI amintirile orădene şi a explicat ce l-a motivat să-şi ridice acum o căsuţă la doi paşi de oraş.

Sete de folk

În primul weekend al lunii iulie, teatrul de vară din Cetate a găzduit prima ediţie a Festivalului Naţional de Folk, organizat de Uniunea Femeilor din Bihor. Trei seri la rând, au concertat nume sonore din folkul românesc, precum Magda Puskas, Ducu Bertzi şi Victor Socaciu. Spre satisfacţia organizatorilor, festivalul a fost un succes: în fiecare seară, sute de spectatori au umplut amfiteatrul în aer liber. Semn că la Oradea există sete de muzică bună...

În ultima seară, spectatorii au avut parte de o surpriză. Pe scenă a urcat Mircea Bodolan, cunoscut românilor încă din anii de glorie ai Cenaclului Flacăra, dar şi ca fondator al Casei Eliad din Bucureşti, o adevărată şcoală de folk unde s-au reunit şi au cântat, mai bine de un deceniu, Vali Sterian, Mircea Baniciu, ba chiar şi Nicu Covaci, plus mulţi alţii.

Orădean mândru!

Încă din primele minute în faţa orădenilor, Bodolan le-a făcut o mărturisire: el însuşi este născut la Oradea, ba chiar îşi ridică o casă lângă oraş. Detaliul a stârnit rumoare printre spectatori, nefiind ştiut nici măcar de cunoscătorii carierei artistului.

"Sunt mândru că m-am născut în acest oraş, este unul dintre puţinele oraşe din ţară în care se vede că există primar", a spus Bodolan pe scenă, intens aplaudat de spectatori. Apoi, a povestit spectatorilor cum, înainte de concert, s-a certat cu soţia, după ce a postat pe Facebook o fotografie făcută în faţa Palatului Vulturul Negru. "Nevastă-mea m-a spurcat în ultimul hal, întrebându-mă ce caut la Viena, când eu îi spusesem că merg la Oradea", a mărturisit el, mai în glumă, mai în serios...

"Un concert şi-atât!"

Mircea Bodolan s-a născut la Oradea pe 25 iunie 1955, dintr-un tată moldovean şi o mamă din Husasău de Criş. "Tata a făcut armata aici, s-a evidenţiat şi l-au păstrat. A fost comandantul trupelor de grăniceri din Oradea", s-a destăinuit folkistul BIHOREANULUI.

Singurul copil al familiei, Mircea Bodolan a copilărit la Oradea cinci ani, până când tatăl său a fost avansat în diplomaţia militară. Aşa a devenit bucureştean, iar în Capitală şi-a făcut studiile şi s-a format ca actor, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Tot în Bucureşti a susţinut şi primul său concert folk, la "Clubul de la ora 7", pe când era în primul an de facultate.

"Tata îmi reproşa că îmi stric viitorul cu zdrăngăneala. Eu i-am spus că vreau doar să ajung să cânt o dată la Sala Palatului şi gata", mărturiseşte artistul. Promisiune rapid încălcată: la o săptămână după debutul pe scena Clubului a şi fost invitat într-un spectacol pe scena Sălii Palatului, dar de muzică tot nu s-a lăsat...

Actor şi folkist

Au urmat apoi nenumărate alte concerte, iar Mircea Bodolan şi-a îmbinat armonios pasiunea cu profesia de actor. Ani buni a jucat pe scena Teatrului din Brăila, oraş în care şi-a cunoscut şi soţia. "Am fost răsfăţatul oraşului", spune artistul, rememorând zilele în care actorii erau nu doar bine plătiţi, ci şi vedete necontestate. După revoluţie, între 2010 şi 2013, a ajuns chiar directorul Teatrului Maria Filoti din Brăila.

Alăturat şi Cenaclului Flacăra, muzicianul şi-a cântat piesele în turnee prin toată ţara. În urmă cu peste 30 de ani, inclusiv la Oradea. "Am avut aici două concerte. Unul la Casa de Cultură a Sindicatelor, altul într-o sală mai mică, la periferie, nu mai reţin exact unde". Până luna trecută, când a fost invitat la Cetate, n-a mai urcat însă pe vreo scenă în oraşul natal, nici ca muzician, nici ca actor! Şi-ar fi dorit, dar folkul nu mai are acelaşi succes ca odinioară. "Am contactat câţiva patroni de localuri, dar nu-şi mai pun problema să plătească onorarii, drum, cazare... Preferă trupele de copii care cântă piesele noastre", spune el despre "vechea gardă".

În cele aproape cinci decenii de folk, Bodolan a compus numeroase piese, inspirat de poezii, de lucrurile care-l măcinau sau de soţia sa. Parte din ele se regăsesc pe cele patru albume lansate între 1977 şi 1995, parte pe diferite discuri realizate împreună cu alţi artişti.

Luptător la Revoluţie

Viaţa boemă a lui Bodolan are, însă, şi episodul ei sângeros. În decembrie 1989, în Brăila militarii au tras în neştire pe străzi, ba chiar şi unii în alţii, surescitaţi de zvonurile că teroriştii vor ataca oraşul. Actorul a văzut cu ochii săi masacrul, ba chiar a fost implicat în evenimente. "Sunt declaraţi 41 de morţi, dar eu personal am pus etichete pe degetul mare la de vreo trei ori mai multe cadavre", povesteşte el.

Totuşi, nu şi-a cerut certificat de revoluţionar până în urmă cu câţiva ani, iar atunci a avut surpriza să afle că dosarul său a dispărut. "Nu cred că întâmplător", spune Bodolan, convins că şi astăzi România este condusă de "servicii". Acum se judecă pentru recunoaşterea ca luptător împotriva regimului comunist.

În regie proprie

Chiar dacă are buletin de Bucureşti, iar la Oradea n-a mai avut spectacole, Mircea Bodolan a venit des aici, în vizită la rude. Cunoaşte oraşul şi împrejurimile, mai cu seamă că în anii de şcoală şi-a petrecut toate vacanţele la bunicii din Husasău de Criş. "Cel puţin patru luni pe an stăteam aici"... Îşi aminteşte perfect lacul din mijlocul satului, plin cu cârduri de gâşte, dar şi cât de gustoasă era slănina pe care bunica i-o prăjea la micul dejun.

A îndrăgit mult locurile natale, iar acum vrea să se ascundă aici de hărmălaia din Capitală. A moştenit un petec de pământ în satul bunicilor şi, împreună cu soţia, a decis să-şi ridice aici o căbănuţă. "Să avem unde veni în vacanţe, de sărbători...". Şi-a pus în cap să construiască de unul singur căsuţa, pe structură uşoară. S-a apucat deja de muncă şi aşteaptă cu nerăbdare ziua în care casa va fi gata, iar în curte va avea o piscină, un cal, doi ponei şi, poate, chiar şi o şaretă.

Oradea da, Cetatea ba

Folkistul spune că i-a fost extrem de uşor să ia hotărârea. "Ador Oradea!", zice el, cu patimă. Mărturiseşte că iubeşte mult centrul oraşului, noua Piaţă a Unirii, ba chiar şi intens contestata, de către unii localnici, staţie de tramvai de aici.

De altfel, cu ocazia festivalului, a profitat pentru a se plimba cu bicicleta prin tot centrul oraşului, ca să-şi bucure privirea şi simţurile. "Îmi plac oamenii, cât de dezinvolţi şi dezinhibaţi sunt. Când merg pe stradă, nu înţeapă pământul cu ochii, ci privesc paralel cu solul, ceea ce înseamnă că au o doză sporită de optimism şi le lipseşte o mare cantitate de stres", spune Bodolan.

De altfel, l-au cucerit şi spectatorii pe care i-a avut la concert. "Au percutat la orice, un public excepţional". În schimb, recunoaşte că Cetatea l-a dezamăgit: "Prea multe spaţii goale, un hotel de 3 stele, dar fără aer condiţionat, şi niciun loc în care să iei masa". Cu bune şi rele, socoteşte totuşi Oradea drept refugiul perfect, aşa că va fi tot mai des văzut pe străzile oraşului. Şi cine ştie, poate şi pe scene...


MAGNET PENTRU ARTIŞTI
Muzicieni cu buletin de Oradea

Traian Cosma, apropiat al trupei MetropolMircea Bodolan nu este singurul artist îndrăgostit de Oradea. În toamna anului trecut, BIHOREANUL povestea cum s-a repatriat muzicianul şi arhitectul Traian Cosma (stânga), odinioară un apropiat al faimoasei trupe Metropol. După un periplu prin Ungaria, Austria şi Australia, "veteranul" şi-a cumpărat un apartament în centrul urbei, dornic să-şi petreacă aici restul vieţii împreună cu soţia.

Dan Andrei Aldea, trupa SfinxFarmecul Oradiei l-a atras şi pe "Sfinxul" Dan Andrei Aldea (dreapta). Căsătorit şi el cu o orădeancă, artistul a povestit, tot într-un interviu acordat BIHOREANULUI, că s-a îndrăgostit fulgerător şi iremediabil de oraş, cu ocazia concertului susţinut aici în toamna anului 2014, primul din România după 33 de ani de absenţă. Considerând oraşul drept "cel mai potrivit pentru un om serios", Aldea şi soţia sa s-au mutat în Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON