URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
08 Iulie 2017, 12:28

Aproape 500.000 de copii din România sunt nevaccinaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproape jumătate de milion de copii din România sunt nevaccinaţi cu produse din programul naţional de imunizare, scrie news.ro.

Din informaţiile transmise de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la data de 31 mai au fost raportate următoarele date legate de numărul de copii nevaccinaţi cu vaccinurile cuprinse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare: 11.973 nevaccinaţi cu BCG, 27.499 cu hepatitic B pediatric, 89.990 cu hexavalent, 164.828 cu ROR, 109.286 cu teravalent şi 88.112 cu difterotetanic.

Andreea Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii pe probleme de vaccinare, a declarat pentru sursa citată că dozele achiziţionate recent de minister vor acoperi pe deplin necesarul şi că până la sfârşitul acestei luni va fi distribuită medicilor de familie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin BCG, care va asigura necesarul pentru o perioadă de cel puţin un an, iar de luni vor fi livrate peste 330.000 de doze de vaccin ROR. Ea a mai spus că Ministerul Sănătăţii a avut dificultăţi în aprovizionarea cu vaccinul hepatitic B pediatric, dar problema a fost rezolvată.

"Programarea la vaccinare se realizează în funcţie de vârsta recomandată în Calendarul Naţional de Vaccinare. Fiecare medic de familie catagrafiază lunar copiii pentru fiecare tip de vaccin în parte (eligibili la vaccinare + restanţieri). Vaccinarea copiilor eligibili şi recuperarea la vaccinare se realizează în funcţie de implicarea medicilor de familie în procesul de vaccinare, cât şi de răspunsul părinţilor la solicitarea medicilor de familie în vederea vaccinării copiilor”, a mai spus Andreea Popescu.

Întrebată dacă stocurile de vaccin vor permite recupera tuturor copiilor, reprezentata Ministerului Sănătăţii pe probleme de imunizare a susţinut că produsele achiziţionate recent de minister vor acoperi pe deplin necesarul.

"Toţi copiii vor fi imunizaţi, atât cei eligibili, cât şi restanţierii. Pentru toate tipurile de vaccinuri, cantităţile care s-au achiziţionat de către minister şi care se vor achiziţiona pe viitor vor acoperi pe deplin necesarul de vaccinuri pentru toţi copiii. Astfel, din datele raportate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la data de 31  mai 2017 existau următoarele stocuri de vaccinuri: Vaccin BCG - 200.380 doze, Vaccin hepatitic B pediatric - 7181 doze, Vaccin DTPa - VPI - HiB - HB ( hexavalent) - 42.700 doze, Vaccin ROR - 109.891 doze şi Vaccin DTPa – VPI (tetravalent) - 51.183 doze", a adăugat Popescu.

În ceea ce priveşte următoarele livrări ale vaccinurilor, Popescu a spus că Ministerul Sănătăţii va distribui până la sfârşitul lunii iulie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin BCG care va asigura necesarul de vaccin pentru o perioadă de cel puţin un an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON