Turcii au revenit în Cetatea Oradea, dar numai cu gânduri bune! Baclavale şi specialităţi cu rahat, pide şi kebapuri, cafea orientală, dar şi şerbetul Hurrem, adică o băutură aromată, făcută din fructe şi scorţişoară, care era preferata sultanului Suleyman - din toate pot gusta orădenii, la Anatolian Food Festival, un eveniment cu specific turcesc organizat în premieră în oraşul de pe Crişul Repede.
În organizarea Fundaţiei Tuna (care în turceşte înseamnă Dunăre), festivalul reuneşte 19 standuri unde sunt expuse preparate orientale, obiceiuri şi meşteşuguri otomane, dar şi arta specifică acestor zone. Toţi cei care vând produsele sunt voluntari ai ONG-ului, născuţi în Turcia, dar care în prezent locuiesc în România.
Înşirate în curtea Cetăţii, standurile i-au ademenit pe orădeni, în ciuda temperaturilor ridicate. Fie pentru că deja cunosc mâncărurile otomane, din concediile all-inclusive făcute în Turcia, fie pentru că doar au auzit despre ele, orădenii au gustat din tot ce era la tarabe. Mai cu seamă că preţurile sunt chiar acceptabile. De pildă, pidele, adică lipiile aromate cu legume, costă 10 lei bucata, o plăcintă gözleme costă 8 lei, 100 grame de baclava se vând cu 5 lei, o cafea turcească la acelaşi preţ, iar un şerbet Hurrem cu doar 3 lei.
Festivalul ţine până duminică, iar în fiecare seară vor avea loc demonstraţii de dans al dervişilor, care se rotesc ameţitor, aşa cum strămoşii lor o făceau şi în urmă cu 800 de ani. De asemenea, orădenii vor putea urmări dansuri tradiţionale anatoliene, adică specifice zonei de est a Turciei.
Intrarea la festival este liberă, iar organizatorii au anunţat că banii strânşi la standuri vor fi donaţi persoanelor nevoiaşe.
O premieră la Oradea, Anatolian Food Festival este deja un eveniment cu tradiţie în Bucureşti, Constanţa şi Cluj, oraşe în care se organizează de mai mulţi ani.
Mădălina Sim
studentă
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.