Fanii orădeni ai compozitorului şi interpretului Alexandru Andrieş au motive de bucurie. Acesta va concerta, pe 1 octombrie, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Andrieş aduce la Oradea concertul "Muzică de divorţ", după numele unui album lansat de acesta în 2001, şi va urca pe scenă alături de Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu şi Berti Barbera. Biletele se găsesc la sala de spectacole, la preţul unic de 30 de lei.
Pe lângă cariera sa muzicală, începută în urmă cu 40 de ani şi axată pe blues, jazz şi folk, Alexandru Andrieş este în paralel poet, traducător, pictor şi grafician. Interpretul a lansat de-a lungul carierei sale peste 30 de albume şi a semnat muzica din filmul "Nunta mută".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.