Ruşii votează, duminică, în alegerile prezidenţiale. Scrutinul este unul fără emoţii pentru actualul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, care era creditat cu aproape 70% din intenţiile de vot în ultimele sondaje, în ciuda scandalurilor internaţionale în care este implicat.
Astfel, Putin se pregăteşte să conducă Rusia încă şase ani. El a votat duminică dimineaţa la o secţie din Moscova.
Acuzat de Londra că a "ordonat" otrăvirea unui fost agent dublu rus în Anglia, criticat de ONU din cauza susţinerii lui Bashar al-Assad în Siria, confruntat cu noi sancţiuni din Statele Unite vizând Moscova din cauza amestecului în alegerea lui Donald Trump în 2016, Putin a fost supus unui adevărant torent de critici, de o rară intensitate, în ultima sa săptămână de campanie, scrie Digi24.ro.
Chiar şi aşa, Putin a dus o campanie minimală, întâlnindu-se cu agricultori în sud, susţinând un discurs de două minute la un concert în Crimeea şi făcând selfie-uri cu tineri.
La vârsta de 65 de ani el urmează să obţină duminică al patrulea mandat, care-l va ţine la putere până în 2024, aproape la un sfert de secol după ce a fost desemnat succesorul său de către Boris Elţîn.
Candidatul milionar al Partidului Comunist, Pavel Grudinin, este creditat cu 7-8% din intenţiile de vot, iar al treilea, ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski, cu 5-6%, urmat de jurnalista Ksenia Sociak, creditată cu 1-2% din intenţiile de vot, notează aceeaşi sursă.
Având în vedere îndemnurile la boicot ale opozantului Aleksei Navalnîi, principalul obiectiv al Kremlinului în această campanie a fost să-i convingă pe alegători să iasă la vot.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.