Bihorul are de acum un campus dedicat elevilor care învață o meserie, finanțat de Ministerul Educației cu bani din PNRR.
El a fost inaugurat marți, printr-o festivitate la care au luat parte nu doar politicienii locali (președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, prefectul Marcel Dragoș, primarul Oradiei Florin Birta, vicele CJ Bihor Mircea Mălan), ci și musafiri veniți de la București: ministrul Educației, Ligia Deca, fostul premier Nicolae Ciucă și fostul ministru al învățământului Sorin Cîmpeanu.
Cu toții au vizitat campusul, primul de acest gen din țară, și i-au lăudat dotările de circa 10 milioane euro. În schimb, musafirii veniți din Capitală n-au acceptat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.
Consorțiu pentru piața muncii
Construit pe strada Ceyrat, Campusul Oradea se întinde pe 2,2 hectare, având în componență spații de învățământ, inclusiv laboratoare și ateliere, un internat cu 146 de locuri, sală și terenuri de sport, piscină, cantină, cabinete medicale și un centru de formare profesională.
Festivitatea de inaugurare și de deschidere a anului școlar 2024-2025 s-a ținut marți, în sala de sport a complexului, unde au fost invitați profesori, elevi și părinți din școli tehnice. Ceremonia a fost condusă de șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan, care, după intonarea imnurilor României și al UE și o ceremonie religioasă oficiată de doi preoți ortodocși, a dat cuvântul, pe rând, invitaților.
Primul a vorbit vicepreședintele Mircea Mălan, care a explicat rolul campusului în educația și economia locală. Denumit oficial Liceul Tehnologic Dual, campusul este de fapt rezultatul parteneriatului dintre CJ Bihor, Primăria Oradea, 5 școli bihorene și 9 companii și asocieri de firme, care colaborează pentru a pregăti tinerii în meseriile căutate pe piața muncii. Firmele implicate în consorțiu sunt: SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, alături de Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.
Să nu mai plece tinerii din țară
În învățământul dual, așa cum se știe, școlile înființează specializări împreună cu firmele private, care susțin financiar elevii cu burse, altele decât cele plătite de Ministerul Educației.
Toți elevii care învață meserii în școlile partenere (Colegiul Mihai Viteazul, Colegiul Traian Vuia, Liceul Constantin Brâncuși, Colegiul Tehnic Alexandru Roman Aleșd și Liceul Tehnologic Unirea Ștei) vor face lecțiile de specialitate, teoretice și practice, în atelierele și sălile din campus, în timp ce restul disciplinelor (precum orele de limba română, matematică, limbi străine etc.) se vor preda în școlile lor.
„Este o infrastructură de 29 milioane euro, pe care o punem la dispoziția mediului de afaceri local, să pregătească la un nivel ridicat de competență tinerii care au optat pentru această formă educațională”, a declarat Mălan.
Din cele 146 milioane lei, cât a costat campusul, 98 milioane lei au fost asigurate prin PNRR, iar diferența a fost contribuția CJ Bihor.
„Copiii noștri aleg astăzi să își construiască viitorul dincolo de granițele țării. Noi suntem convinși că acest proiect îi va ajuta să-și dobândească competențele profesionale necesare pentru a putea obține venituri suficiente ca să-și plătească un viitor aici, la ei acasă”, a spus Mălan.
„Nu avem de unde alege”
Vicepreședintele CJ Bihor a justificat și prezența musafirilor din București la ceremonia de la Campus Oradea: Nicolae Ciucă (candidatul PNL la prezidențiale, deci aflat și în turneu electoral) a fost premier când s-a aprobat finanțarea, Sorin Cîmpeanu (și el liberal) era ministru al Educației la acel moment, iar Ligia Deca (tot membră PNL) era ministru anul trecut, când s-a semnat contractul de finanțare.
Mălan le-a mulțumit tuturor, dar și oficialilor locali prezenți la ceremonie, primarul Florin Birta și președintele CJ Bihor Ilie Bolojan, care însă n-au luat cuvântul, și angajaților din CJ care au lucrat la proiect.
Din partea angajatorilor, a luat cuvântul Luminița Popa (foto sus), director de resurse umane în cadrul Plexus România, unul dintre cei mai mari angajatori din Bihor. Precizând că deschiderea campusului dual „este un lucru excepțional”, aceasta a pus punctul pe „i” în două chestiuni despre care niciun politician nu a vorbit: faptul că nevoia forței de muncă în mediul privat nu este o prioritate pentru autorități și acela că elevii nu își doresc să urmeze școli profesionale, ci cei mai mulți ajung acolo împinși de părinți de la spate.
„Nu avem încă de unde alege, ne dorim să fie coadă la înscrieri, să putem selecta”, a declarat Popa, adresându-se și direct elevilor, pe care i-a îndemnat să nu mai „doarmă pe scaune”.
În cele 5 școli membre în consorțiul dual învață în total în clasele duale 230 de elevi, din care circa 100 înscriși în vara asta.
Campusul dual are și propriul bazin de înot, adaptat inclusiv pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
Model de urmat
Ministrul Ligia Deca și-a citit discursul de pe foi, pomenind de ploaia care a căzut marți în Oradea ca un semn de belșug și despre cât de „impresionant” este acest proiect. N-a ratat ocazia să amintească că, sub conducerea ei, bugetul pentru construcția de alte asemenea campusuri în țară s-a majorat, că a crescut și bursa elevilor de la 200 la 300 lei și că, prin legile educației promovate anul trecut, tinerii au ocazia să urmeze ruta profesională și în mediul universitar.
Deca a precizat că, în total, în România se fac 29 de campusuri duale cu bani din PNRR, dar cel de la Oradea este primul pus în funcțiune.
Când a luat cuvântul, Ciucă a spus că n-a venit la Oradea „pentru a ni se mulțumi pentru acest proiect, ci am venit pentru a mulțumi”. „Nu reușeam acest proiect dacă nu credeam în tot ceea ce înseamnă această colaborare pe orizontală la nivelul autorităților locale, operatori economici, mediu de afaceri și, desigur, sprijinul pe care a putut să îl acorde Ministerul Educației”, a spus fostul premier, acum președinte al Senatului. Ciucă a mai spus că modelul campusului de la Oradea este unul de urmat.
No comment
Oficialii locali și musafirii din București, însoțiți de consilierii lor și de jurnaliști, au făcut apoi un tur al campusului, vizitând laboratoarele cu dotări IT moderne, inclusiv roboți cu inteligență artificială și imprimante 3D, căminele în care elevii au început să se mute de câteva zile, spațiile de recreere, piscina și bucătăria.
Au aflat astfel că profesori în campusul dual nu vor fi doar dascălii din școlile membre în consorțiu, ci și inginerii și specialiștii companiilor partenere, care de asemenea îi vor duce pe elevi și în sediile firmelor, astfel încât să înțeleagă și să cunoască tehnologiile folosite în producție.
Nicolae Ciucă, alături de unul dintre cei doi bucătari ai cantinei campusului
Deși gazdele le spuseseră jurnaliștilor că Ciucă și Deca vor face declarații de presă și vor răspunde întrebărilor, la finalul vizitei de circa o oră oficialii au mers ață spre autoturisme. „Evenimentul s-a încheiat, vă mulțumim pentru participare”, a spus Ilie Bolojan, anunțând astfel că presa nu va avea ocazia să le pună alte întrebări politicienilor veniți din București.
„Este un eveniment școlar”, a șușotit și Ciucă, în timp ce ieșea din clădire și din raza jurnaliștilor, dorind să justifice că nu vrea să vorbească despre alte teme la această întâlnire. Ocolindu-i pe jurnaliști, fostul premier a evitat astfel să fie întrebat, de pildă, despre refuzul lui Bolojan de a face un tandem cu el la alegerile prezidențiale.
În schimb, după cum a aflat BIHOREANUL, Ciucă și Deca au avut alte discuții, în cadru mai restrâns, la Oradea. Ministrul Educației a avut programate întâlniri cu reprezentanții Universității din Oradea și cu directorii de școli, iar fostul premier, o ședință cu primarii liberali din Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.