URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 August 2024, 18:57

Nu vrea să meargă de premier: Bolojan a refuzat să fie în tandem cu Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale

Nu vrea să meargă de premier: Bolojan a refuzat să fie în tandem cu Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan și Nicolae Ciucă la Oradea. Foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele Consiliului Județean Bihor a refuzat propunerea conducerii PNL de a face tandem cu Nicolae Ciucă, ca posibil premier, în perspectiva alegerilor pentru funcția de președinte al României.

Informația a fost pubicată joi, de site-ul G4Media.ro, conform căruia Bolojan, care este apreciat de electorat pentru reușitele din Oradea și Bihor, nu vrea să abandoneze funcția în care a fost reales pe 9 iunie, în fruntea administrației județene.

Citând surse din PNL, G4Media.ro amintește că la 1 august președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că „este cât se poate de logic să avem un tandem preşedinte-premier” la alegerile prezidențiale, afirmând că numele va fi discutat în forurile de conducere ale partidului.

Site-ul citat amintește că „Ilie Bolojan este unul dintre puținii lideri PNL care s-au împotrivit atât coaliției cu PSD, cât și candidaturilor comune la alegerile europarlamentare”, arătând că implicarea sa într-un tandem cu Ciucă ar fi avut două obiective: „Primul - un transfer de credibilitate dinspre Bolojan spre Ciucă, dat fiind că sondajele le-au indicat liberalilor că electoratul PNL e receptiv la imaginea președintelui Consiliului Județean Bihor. Al doilea obiectiv era un semnal anti-PSD, dat fiind că Bolojan a criticat constant coaliția cu social-democrații”.

Potrivit sursei citate, „Bolojan ar fi refuzat pentru că participarea la campania electorală presupunea să renunțe, cel puțin până la alegeri, la funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor”, după ce pe 9 iunie a câștigat un nou mandat la alegerile locale.

Contactat de BIHOREANUL, Ilie Bolojan a refuzat însă să comenteze, așa cum face de fiecare dată când i s-a cerut să facă aprecieri pe marginea unor informații publicate pe surse.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Bancuri ieftine...!!!
In Militari in Autogara astepta caruta de Birtin!
Postat 12 August 2024, 08:21 de grigore
Florea
Bolojan nu abandonează funcția, pt că nu îl lasă Orădenii si Bihorenii. ...
Postat 10 August 2024, 22:21 de Sandu2100
RE: Florea
Sandu2100, potolește-te!
Postat 10 August 2024, 23:40 de Moderator
gavrila tartor de provincie
"nu vrea să abandoneze funcția în care a fost reales pe 9 iunie, în fruntea administrației județene." pai la bucuresti ,ca premier dai cu subsemnatul,nu ca la bihor unde esti tartor.gavrila n-are boashe de capitala,ele e de sat uaradea
Postat 10 August 2024, 17:25 de florea
Cum a ajuns acesta momaie...
Cum a ajuns acesta momaie general in armata romana pentru mine este un mister. Priministru poti sa ajungi pe cale politica prost ca bata si corupt dar credeam ca general e mai greu. Mai ieri se ascundea pe dupa fustele lui Lasconi acum se lipste de realizarile lui Bolojan, imparte functii pe care nu le are daca ar fi presedinte si PNL-ul ar avea peste 50% - deci si priministru, daca si cu parca. Bai loaza PNL-ul e de bine de rau al doilea partid politic din Romania, e necesar sa se milogeasca la partide de trei la suta cum sunt dejectiile lui Soros USR sau dejectiile lui Basescu PMP? Aveti 30% din intentia de vot, daca nu erati cuplati cu PSD-ul va aducea idiotul de Rares Bogdan la 12%, Ciuca draga chiar nu ai nimic in capul ala prost? In PNL mai e cineva sanatos la cap sau i-ati centrifugat pe toti?
Postat 09 August 2024, 11:52 de Emilut
Bolojan
Dorim ca Bolojan sa ramana in Bihor si sa nu se duca la Bucuresti intre mitici care urmaresc sa-l scoata din circulatie!! E clar ca nu vor binele Bihorului si ca sunt invidiosi!! Bolojan apartine BIHORULUI si ORADIEI!!!
Postat 09 August 2024, 07:48 de AnaConda
@KP
Tot ce se poate, dar bomba este din cate am inteles ca respectiva carte nici nu-i gata de scris. Deci 4 milioane au mers doar pt coperta. Dar in a cui țară e în slujbă domnul Ciucă, că el era prin Afganistan? Acolo nici nu-i războiul nostru. A luptat pt interesele americanilor care nu sunt decât pur economice. În esență nici nu știm ce a făcut pe-acolo. Dar ca să fie clar, America nu face acte de caritate. Tot timpul vrea ceva în schimb. Ei distrug națiuni și mimează faptul că ajută pe altele. Atât au mimat că-i ajută pe Ucrainieni încât le dau arme cu picătura. Ei au interesul ca războiul să dureze cât mai mult pentru că astfel industria americană produce bani grozavi.
Postat 08 August 2024, 22:15 de georgemarian
Încă nu-i timpul
penelé si pesedé încă respiră, si respiră bine. Încă n-a venit timpul "lui".
Postat 08 August 2024, 21:58 de Maikeltroll
#georgemarian ...
... sunt 4.000.000 Euro. 2 pentru carte și două pentru panotaj. Dosar penal pe cale de a se deschide. Problema e că asta taie din avântul lui Bolojan, care se tot frământă de mai multă vreme, cum să-i ia locul ostașului pe cale civilă. Or, cu o greutate ca asta, a fi cârmaci la PNL ar fi precum a trage targa pe uscat ... cu uzură rapidă și sigură.
Postat 08 August 2024, 21:29 de KP
Ca să marșeze pe un tandem președinte + premier ...
... PNL ar trebui să câștige prezidențialele și parlamentarele. Peste 50% voturi pro-PNL, după dezastrul și non-performanțele liberalilor de la 2019 încoace, nu cred decât bufonii precum Rareș Bogdan, spre exemplu. Animalul politic Nolojan simte asta și în somn, nu are nevoie să-și pună mintea la contribuție. Că oricum nu o are, din moment ce compensează prin simțuri și determinare. Dacă scapă de dosarele cu care poate oricând să fie șantajat, inclusiv cel de colaborator al clanului condus până de curând de binomul Coldea+Kovesi, Bolojan are șansa de a se ridica la un nivel peste ceea ce reprezintă astăzi Johannis cu Ciucă. Dar asta nu acum, în perioada în care PNL scârțâie mai rău decât oricând, ci mai încolo când se vor așeza niște lucruri cât de cât. Pe de altă parte, chiar dacă durează, nu trebuie neglijat aspectul aventurismului îmbrăcat în realizări mai mult sau mai puțin durabile, mai mult sau mai puțin oportune. Și anume, că Bolojan face parte din categoria ... "fiecare pasăre pe limba ei piere".
Postat 08 August 2024, 21:22 de KP
Doar ce proaspăt...
...s-a aflat că domnul Ciucă a cheltuit din bani publici, virați de Statul Român către PNL, nu mai puțin de 2 mil. Euro ca sa-si tiparească / lanseze / promoveze (prin panouri media și etc.) "celebra carte" - Un ostaș în slujba țării! Nu se fac de râs cu banii poporului aruncați pe maculatură goală? Astea-s prioritățile tandemului PCR (PSD+PNL+USR+UDMR)? Urmează șă scoată și Bolojan și Ciolacu pe viitor? Sau parlamentarii lor fiecare? Ce PIB ar trebui să aibă atunci România că ăștia îl consumă tot? Guvernarea PCR se bazează preponderent pe împrumuturi. Pe datorii scrise pe caietul bancilor straine (ca și la birturi) poate să guverneze orice nepriceput!
Postat 08 August 2024, 20:13 de georgemarian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON