URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Februarie 2023, 11:01

Al cui e Spitalul?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o societate aşezată, guvernată de nescrisa lege a decenţei şi de cea scrisă a competenţei, nu ar trebui să fie o problemă dacă întâietatea la ocuparea unor funcţii precum cele de şefi peste secţiile din spitale o au cadrele facultăţilor de medicină. În România, însă, modificarea în acest sens a Legii Sănătăţii poate naşte şi perpetua abuzuri.

Ceea ce s-a şi întâmplat încă de la iniţierea ei de către câţiva senatori care, cum e şi orădeanul Florian Bodog, sunt şi parlamentari, şi universitari, şi şefi în spitale. Practic, omul a legiferat pentru sine, ceea ce pe un ales local l-ar face pasibil de răspundere în faţa legii, ANI putându-l declara în conflict de interese şi trimite în faţa procurorilor.

Într-o societate normală, bazată pe meritocraţie, Bodog nu ar fi ajuns, de altfel, nici profesor, nici parlamentar. E greu de uitat că şi-a dobândit gradele didactice datorită ba loialităţii faţă de fostul decan Mircea Ifrim, ba trădării acestuia în favoarea adeziunii la clanul Maghiar, că a ajuns în spital prin clasica integrare clinică pe baza calităţii de "sorbonel", că doctoratele îi sunt de negăsit... 

Ca să nu mai pomenim de o întrebare de bun simţ: când are el timp şi să se achite de datoria de parlamentar (başca să conducă şi PSD Oradea), şi să predea la facultate, şi să îngrijească pacienţii din spital? Are săptămâna lui 90 de zile şi ziua 72 de ore? Sau îşi îndeplineşte selectiv atribuţiile celor trei joburi, profitând, de fapt, doar de privilegiile pe care le asigură fiecare?

La fel ca Bodog şi-au câştigat posturile din spitale, prin integrare clinică, şi alţi angajaţi ai facultăţii. La fel ca el au ajuns şefi şi alţi colegi de-ai săi, unşi profesori şi conferenţiari aproape imediat după balurile de absolvire a facultăţii. Decanul FMF, Adrian Maghiar, susţine că în facultate n-a promovat nimeni pe pile, dar există dovezi că un favorit poate ajunge din şef de lucrări conferenţiar şi apoi profesor, posturile fiind scoase la "concurs" anume pentru ei (cazul Dindelegan, de pildă). 

Mai grav e că, odată împăunaţi cu titlurile şi înşurubaţi în funcţii, ajung vătămători pentru interesele spitalului şi ale bolnavilor. Unii sunt de o mediocritate pe care ar putea-o dezvălui numai cifrele, bine păzite, care arată că nu au pacientură. O sumedenie de "somităţi" refuză să facă gărzi, să coboare la Urgenţe, fentează ora de sosire şi de plecare de la muncă (mai cu seamă că mulţi dintre ei au şi întreprinderi private). 

Sunt lucruri pe care le ştie toată lumea, dar nesancţionate. Şi chiar aşa, cum să taxeze managerul Judeţeanului, conf. univ. dr. Gheorghe Carp, ori directoarea medicală, prof. univ. dr. Lucia Daina, o absenţă a prof. univ. dr. Florian Bodog dacă aceasta din urmă nu l-a denunţat nici măcar după ce politrucul i-a pesedit o lucrare? Ba dimpotrivă, l-a acoperit, dându-i "adeverinţă" de coautor... 

Niciun om rezonabil nu poate ignora că FMF are şi oameni de valoare (mă feresc să-i evidenţiez, ar atrage invidii) şi nici că produce medici buni, dar e discutabil dacă merită prin lege o poziţie privilegiată în raport cu spitalul. Universitarii buni ar fi ajuns şefi în spital şi fără "legea lui Bodog", care deschide porţile, larg, şi mediocrilor adăpostiţi ori fabricaţi de FMF.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Gasca
Politicieni și managerul are putere deplina ca asa s au făcut legile.
Postat 01 Martie 2023, 12:19 de Feliciana
Păcat că până acum nu...
Va-ți dat seama, spitalele sunt ale lor, bolile sunt ale noastre, cică dacă nu ne comvine să mergem la preotul unde aparținem că el ne vindecă pe toți, cam asta e, cine împarte, parte își face.
Postat 01 Martie 2023, 00:29 de Morometul
KP aka mama Omida
O scris de el, na-i văzut, ai și comentat.
Postat 28 Februarie 2023, 22:44 de Sandu2100
De Carp ... nimic, nimic, nimic?
E clar că Bodog că-i tâlhar. Știm deja. Dar de incompatibilul și penalul Carp, care conduce în mod privat acest spital public, chiar nu vă tremură mâna să scrieți?
Postat 28 Februarie 2023, 18:08 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON