URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Aprilie 2020, 14:01

Agitaţie în centrele de carantină de lângă Oradea, unde "stranierii" cer să fie eliberaţi. Toată noaptea Prefectura şi Jandarmeria au făcut eforturi să-i liniştească

Agitaţie în centrele de carantină de lângă Oradea, unde 'stranierii' cer să fie eliberaţi. Toată noaptea Prefectura şi Jandarmeria au făcut eforturi să-i liniştească Centru de carantină din Bihor (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe toată durata zilei de sâmbătă şi a nopţii de Înviere autorităţile din Bihor au fost nevoite să facă faţă nervozităţii unor "stranieri" din centrele de carantină, care au cerut să li se dea drumul acasă deoarece a expirat perioada în care erau obligaţi să stea în aceste locaţii.

"O noapte grea"

"Am efectuat 14 zile de carantină, aşa cum am semnat. Deja avem 17 zile aici şi nu am primit niciun răspuns cu testele pe care care ni le-au luat. Vă rog să veniţi, mai mult de 100 de persoane vor să vorbească", a transmis BIHOREANULUI o persoană aflată în carantină.

Agitaţia "stranierilor", aproape toţi veniţi din Marea Britanie şi Irlanda, cu familii de până la 20 de membri, a necesitat intervenţia autorităţilor. Potrivit surselor BIHOREANULUI, prefectul Dumitru Ţiplea şi zeci de jandarmi au "parlamentat" ore în şir cu persoanele aflate în centrele de carantină, pentru a le explica faptul că nu li se poate da drumul până nu sunt testate şi există certitudinea că nu sunt infectate cu coronavirus.

"Toată ziua şi toată noaptea, până spre dimineaţă pe la ora 4.00, le-am tot explicat că dacă ar fi lăsaţi să plece şi sunt purtători de Covid şi-ar îmbolnăvi familiile şi comunităţile. A fost o noapte grea", a declarat BIHOREANULUI unul dintre oficialii implicaţi în efortul de calmare a "carantinaţilor".

Niciun risc

De trei săptămâni, printr-un ordin al prefectului Dumitru Ţiplea, sunt testate, pe rând, toate persoanele aflate în centrele de carantină din Bihor, tocmai pentru a nu se permite ca asimptomaticii să iasă şi apoi să infecteze comunităţile.

De o săptămână, după adoptarea metodei de testare pooling, estimările autorităţilor arată că în centrele de carantină, unde la această oră sunt 1.605 persoane, procentajul de infectare este extrem de ridicat. "Conform estimărilor rezultate din pooling-test, sunt sute de purtători, din fericire marea majoritate asimptomatici. Testarea continuă zilnic pentru a fi identificaţi individual toţi cei cu Covid. Cazurile asimptomatice sunt cazate separat şi monitorizate sub supraveghere medicală. Ceilalţi carantinaţi, încă netestaţi individual, nu pot fi lăsaţi să plece, din cauza riscului de răspândire intracomunitară", spun sursele BIHOREANULUI.

Problema este că nu toţi cei aflaţi în centrele de carantină vor să înţeleagă acest lucru, deşi cu toţii sunt cazaţi în hoteluri, unde primesc trei mese consistente zilnic, iar de Paşti au şi meniu special. "Noi cheltuim pentru fiecare 300 de lei pe zi, aproape niciunul dintre ei nu a mai beneficiat niciodată de condiţiile pe care le are acum, şi totuşi au probleme de înţelegere, nu le pasă că dacă li s-ar da drumul ar îmbolnăvi mii de oameni", spun sursele.

Cu toată agitaţia din centrele de carantină, nu a fost nevoie ca autorităţile să intervină în forţă. În Bihor se află circa 10% din totalul persoanelor aflate în carantină în România.

Prioritari la testare

În Bihor, prioritate la testare au tocmai cei din centrele de carantină, pentru ca persoanele declarate Covid negative să poată fi lăsate să plece, urmând apoi persoanele suspecte internate în Spitalul Municipal şi cele care au contact cu cele confirmate pozitiv, inclusiv personalul medico-sanitar. "Zilnic testăm cadrele medico-sanitare, pentru că dacă acestea se infectează n-o să mai aibă cine să se ocupe de bolnavi. De aceea nu putem testa mai repede toate cele 1.600 persoane din centrele de carantină", a explicat BIHOREANULUI o sursă.

Capacitatea de testare a carantinaţilor va fi dublată în Oradea săptămâna care urmează, când pe de o parte va fi upgradat analizorul PCR existent deja în laboratorul Spitalului Municipal, care poate procesa doar 38 de probe biologice într-o tranşă, aşa încât să poată prelucra 72 probe într-o şarjă, iar pe de altă parte într-un laborator al Spitalului Judeţean va fi instalat un al doilea analizor PCR, pe care oraşul trebuie să-l primească de la Ministerul Sănătăţii, şi care are capacitatea de 72 probe/serie.

De altfel, atât primarul Ilie Bolojan, cât şi dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor cu subordonare locală din Bihor, au anunţat că de săptămâna următoare capacitatea de testare a Oradiei va fi dublată la circa 500 testări pe zi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
0000
Nu mi se pare normal, dar asta e lumea modernă. Fără discriminare, dar dacă-i pui la muncă ne fac rasiști
Postat 19 Aprilie 2020, 23:36 de Sandu2100
Domnule sandu2100!
O fi cum zi dumneata, dar ți se pare normal faptul că pentru acești ,,contribuabili" statul român la momentul actual plătește 270 lei/ persoana cazare/zi și 70 lei/ persoana masa/zi și pentru un bolnav infectat suma nu depășește 20 lei/zi?( cel puțin așa prezintă instituțiile mass-media situația).
Postat 19 Aprilie 2020, 23:23 de User anonimizat
lipsire de libertate
Asa cred eu ca se cheama daca institutiile abilitate nu sunt in stare sa-si faca treaba la timp si probabil ca responsabil e tovarasul care a decis ca aia trebuie testati fara sa se intrebe daca se poate in timp rezonabil. Daca eram eu acolo plecam si sa vedem pentru ce motiv ma puteau retine. Oricum un proces pe tema asta nu ar strica ca unii dau dovada de exces de zel.
Postat 19 Aprilie 2020, 22:30 de DaNu
sorin
oricum e mult ar trebui sa si achite fiecare cazarea cat timp stau in carantina.se mai plang ca le este rau poi din cei diagnosticati ca au covid19 majoritatea au iesit din cei carantinati. chiar daca nu au virusu multi poate sunt purtatori dar ei habar n au. si ce carantina este aia frate cand coboara 30 , 40 in receptie la un loc sa si ceara cica drepturile.
Postat 19 Aprilie 2020, 16:10 de oradea
0000
Stranierii ăștia sunt exact ce-i 3% votanți PSD diaspora. Restul 97% au rămas pt că sunt plăți.
Postat 19 Aprilie 2020, 16:08 de Sandu2100
BRAVO PNL!!!POMPATI 300LEI/STRANIER SI 16LEI/ZI PERSOANĂ INFECTATA CU VIRUS
Revoltător!!!De ce au prioritate la testare acești stranieri inconștienți, cu ce au contribuit mai mult că un cetățean de rând la PIB -ul României? Nu e de ajuns că ne supraîncărca sistemul sanitar , prin venirea lor în tara ? Daca ,,nu prea pricep" mă întreb cum au/avut discernământ la vot , că doar de asta ii favorizati .Suferim o țară întreagă ,in primul rand angajatii din linia întâi pentru prostia ,nepăsarea și needucarea unor oameni care nu vor să fie oameni, nu au respect față de lege și nici frica de Dumnezeu.
Postat 19 Aprilie 2020, 15:34 de User anonimizat
Aiurea
Eu un lucru nu am inteles, de cand m am nascut: cifrele. Cifrele din ziare, cifrele oficiale. CUM NAIBA SA CHELTUIE 300 LEI/PERSOANA PE ZI CU MANCAREA? Sunt culturist si pot sa va spun cu mana pe inima ca nu am nevoie de 50 lei pe zi ca sa mananc niste mese care un om normal nu are cum sa le manance.
Postat 19 Aprilie 2020, 14:42 de huplea
RE: Aiurea
230 lei cazarea și 70 lei cele trei mese zilnice.
Postat 19 Aprilie 2020, 15:26 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON