URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iunie 2014, 09:23

Afacerea Banchetul: Elevii din anii terminali susţin o adevărată industrie a banchetelor

Afacerea Banchetul: Elevii din anii terminali susţin o adevărată industrie a banchetelor CA-N AMERICA! În anii trecuţi, unii liceeni orădeni au copiat fiţa americană a balurilor de absolvire şi şi-au închiriat limuzine care să-i ducă la banchete. Moda s-a cam atenuat însă, semn fie că adolescenţii şi-au scos fiţele din cap, fie că părinţii au mai sărăcit...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Emoţiile adolescenţilor la absolvirea gimnaziului şi liceului sunt de neegalat. Pentru mulţi, însă, n-au nicio legătură cu examenele care îi aşteaptă, ci doar cu cheful de final cu colegii. Indiferent că termină clasa a VIII-a ori a XII-a, elevii petrec la banchetele de absolvire în restaurante de fiţe, cu meniuri aproape ca de nuntă, cu torturi, fotografi, cameramani şi DJ.

Deşi banchetele au devenit ceva firesc pentru toţi, puţini vorbesc deschis despre această modă: profesorii zic că evenimentele sunt organizate strict de elevi şi părinţi, iar aceştia nu povestesc tocmai ca să nu se dea opulenţi. În anonimat, însă, adulţii admit că distracţia odraslelor îi stoarce rău de bani...

Momiţi cu bliţul

Primii care prosperă în industria banchetelor sunt fotografii. Pentru că o banală poză de grup în faţa şcolii, ca pe vremuri, nu mai satisface pe nimeni, clasele de-a VIII-a şi de-a XII-a angajează profesionişti. Elevii îşi fac sute de poze, în studiouri şi în aer liber, pe care să le etaleze în albumele de absolvire.

Dacă până nu demult asemenea albume îşi făceau doar bacalaureaţii, de o vreme sunt nelipsite şi pentru cei care termină gimnaziul. Asta pentru că, spun părinţii, fotografii îi momesc pe elevi, făcându-le oferte irezistibile. "Copiilor le place şi evident că vor cele mai sofisticate albume", povesteşte o mamă de băiat care termină a VIII-a.

Aşa ajung părinţii să dea, pentru poze şi album, între 100 şi 250 de lei. Dacă mai multe clase dintr-o şcoală aleg acelaşi fotograf, acesta îi fotografiază gratis şi la banchet, dar dacă nu, elevii vor plăti, împreună, cel puţin 100 de euro pentru a avea "amintiri" foto şi video şi de la petrecere.

Ca pe cat-walk

Onorariul fotografilor nu e nici pe departe singura cheltuială pentru album. Pentru că trebuie să dea bine, tinerii, mai ales fetele, se dichisesc mai ceva ca la o paradă de modă. Ceea ce, pentru părinţi, înseamnă pe puţin câteva sute de lei zburaţi din buzunare. "Cinci ţinute a trebuit să-i cumpăr numai pentru poze", se plânge mama unei fete.

Preţurile mari îi fac, totuşi, pe unii să renunţe la capriciu. "Ne-ar fi costat 180 de lei albumul. Niciunul din clasă nu ne-am făcut", povesteşte un absolvent de la Grupul Şcolar Vasile Voiculescu. Iar cazuri de acest fel se găsesc în fiecare şcoală, pentru că, oricât şi-ar dori să-şi răsfeţe copiii, nu toţi părinţii îşi permit să se uşureze de atâţia bani.

După ce pozele sunt aşezate în albume, elevii se concentrează pe festivităţile din ziua absolvirii, în care au ultima oră de dirigenţie şi ultimul sunet de clopoţel. Serbări la care mai toţi au copiat moda americănească a absolvirii de colegii şi se îmbracă în robe. Închiriate pe cel puţin 50 de lei.

Goana după restaurante

Seara, elevii se distrează la banchete, alături de viitorii foşti colegi, de profesori şi diriginţi, tradiţie de altfel veche a bacalaureaţilor, dar extinsă de-o vreme şi pentru absolvenţii de gimanziu. Petrecerile se ţin în restaurantele din oraş sau din Băile Felix şi 1 Mai, în funcţie de cum se "mobilizează" resursele. Cu cât se trezesc mai târziu să facă rezervările, cu atât creşte probabilitatea ca localurile cele bune să fie luate de alţii.

Restaurantele preferate sunt cele care au mare trecere şi pentru nunţi. Absolvenţii Colegiului Naţional Mihai Eminescu şi cei de la Colegiul Economic Partenie Cosma chefuiesc de obicei la Castello, în Felix (bineînţeles, separat), iar cei de la Gojdu la Palazzo, pe Ciheiului. De regulă, meniurile de banchet cuprind platouri cu aperitive, feluri principale, dulciuri, fructe, sucuri, cafele, apă - tot tacâmul!

Pe economişti, meniul de la banchet îi costă, zic ei, doar 100 de lei, în timp ce "eminescienii" dau 170, diferenţa fiind făcută de mâncărurile alese şi de priceperea de a fi negociat închirierea sălilor. Banchetele gojdiştilor fac tot câte 100 de lei pe persoană, în timp ce sanitarii de la Vasile Voiculescu plătesc câte 130 pentru meniurile de la restaurantul Emerald. Fireşte, tot pe spezele elevilor e şi "trataţia" profesorilor, ceea ce înseamnă încă minimum 30 de lei în plus la sumele de mai sus.

DJ, lumini, barmani...

Şi cum cheful nu-i chef fără muzică, liceenii contractează şi DJ care le asigură, la cerere, până şi stroboscoape. Pentru asta, preţurile variază între 100-500 de euro, onorariu ce se împarte între petrecăreţi. Iar dacă aceştia vor să mai şi ciocnească ceva, părinţii vor scoate alţi bani şi pentru băuturile alcoolice, neincluse în meniurile-standard ale restaurantelor, din motive lesne de înţeles. Unii chiar contractează barmani care să le facă odraslelor cocktailuri, trudă pentru care fiecare cotizează cu încă 1 euro pe persoană. Uneori, părinţii negociază pe ascuns cu barmanii, să toarne mai mult suc decât alcool, dar rezultatul este după cum îi e norocul fiecăruia.

Bineînţeles, pentru banchete adolescenţii vor şi ţinute de gală. Dacă băieţii scapă mai ieftin cu un costum, fetele caută mult şi bine o rochie sau chiar mai multe. Care, de cele mai multe ori, nu sunt deloc ieftine! În plus, părinţii fetelor mai trebuie să scoată bani şi pentru machiaj şi coafură, pe puţin 150 de lei. Aşa că, în total, pentru un eveniment de felul acesta se duce un salariu minim. Numai pentru banchet....

După buzunar...

Dacă părinţii absolvenţilor de liceu se consolează că doar o dată le termină copiii şcoala, mai nedumiriţi sunt cei ai elevilor de clasa a VIII-a. Cum a devenit o modă ca şi aceştia să ţină banchete de final în restaurante, au şi ei de cheltuit serios. De pildă, elevii Şcolii Gimnaziale Oltea Doamna îşi ţin banchetele la restaurantul Hotelului Continental, plătind câte 60 de lei pentru meniu.

Tot atâta dau şi elevii Şcolii Generale nr. 11, care petrec la Majestic, dar dublu faţă de cei 30 de lei pe care îi cere, de pildă, restaurantul Select. E adevărat, acesta nu este considerat trendy, aşa că nici nu e sufocat de solicitări. Bineînţeles, nici pentru elevii de gimnaziu, nici pentru cei de liceu, participarea la chefurile finale nu e obligatorie, astfel că aproape în fiecare clasă sunt şi tineri nevoiţi să spună pas. De nevoie, căci n-au posibilităţi.

O excepţie sunt părinţii care se încăpăţânează să nu organizeze banchete fastuoase şi costisitoare. De pildă, elevii Liceului Greco-Catolic petrec în sala festivă a şcolii, iar o parte din cei de la Gojdu se mulţumesc să iasă la o terasă cu colegii şi dirigintele. În mod cert, însă, părinţii vor folosi economiile făcute de copii la absolvirea gimnaziului atunci când aceştia vor termina liceul. Ba, atunci, poate vor cheltui şi mai şi. Căci cine ştie ce alte fiţe vor mai fi la modă...


DE MICI
Chefuri pentru "primari"

La unele şcoli din Oradea, îndeosebi la cele la care concurenţa la înscriere este acerbă, cum sunt Dacia şi Oltea Doamna, chiar şi banalele serbări de la finalul clasei a IV-a tind să devină mici banchete. În anii trecuţi, însoţiţi de părinţi şi de învăţători, elevii au sărbătorit absolvirea ciclului primar în restaurante, cu meniuri de nuntă, muzici şi tort. Cheltuială inutilă, în opinia unor părinţi, căci micuţii oricum nu prea gustă acest gen de petreceri, aşa că obiceiul nu s-a generalizat. Nu la fel s-a întâmplat însă cu mania albumelor foto, care au devenit un "must-have" chiar şi pentru cei care termină clasa a IV-a. Spre bucuria fotografilor, care au pe cine poza şi de unde încasa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
nail
Politist = FOTOGRAF, Protopsalt = FOTOGRAF, Finantist = FOTOGRAF, Comerciant robineti = FOTOGRAF, Agent de asigurari = FOTOGRAF, Angajat ONG (sociolog) = FOTOGRAF, samd...AAAAA si toate astea la negru...Cine doreste exemple concrete? Va dau nume?
Postat 04 Iunie 2014, 08:13 de nail
fo(u)ck
Draga mea Adriana Totoran...crezi ca toti fotografii spaguiesc educatoarele, invatatoarele, dirigintii si directorii de scoala? Sunt revoltat pt. simplul fapt ca puneti meseria de fotograf in perspectiva negativa. Fotografii profesionisti nu au acces la lucrari scolare doar amatorii sunt privilegiati. In rest usile scolilor sunt inchise. Diletantii sunt promovati...pentru spaga data cadrelor didactice nu se accepta ofertele fotografilor profesionisti in scoli! Traiasca cenzura ebihoreanul.ro!
Postat 03 Iunie 2014, 13:44 de rock
tfasdfsdf
fite si basini!
Postat 03 Iunie 2014, 12:48 de nume
io
Am absolvit cresa si am facut un banchet complet cu tirfe, boarfe si tuica de bihor.
Postat 02 Iunie 2014, 18:47 de io
Cameraman
Dragilor...de ce nu ati intrebat si puctul de vedere al unui fotograf sau cameraman? Sunt sigur ca ati afla multe chestii interesante!
Postat 02 Iunie 2014, 08:37 de Fotograf
va rog!
La urmatorul articol, va rog, sa va informati mai bine! Preturile din articol nu au nimic in comun cu realitatea. Banchetele nu sunt obligatorii, iar unii au preferat sa investeasca mai mult in serviciile de la banchet decat in "cadourile" profesorilor, directorilor, secretarelor etc..
Postat 01 Iunie 2014, 22:17 de absolvent
Hahaha
La sfirsitul liceului nu-i problema!Dar nu vad ce cauta sotu,sotia lui don dirijinte acolo!!!!!!!!!Banchete se fac la gradinite,clsa 4a,cls a 8 a!!!!!!!!!Si coadoul dirijintuli,ei tre sa fie cit mai substantial!
Postat 01 Iunie 2014, 18:15 de gheorghe@sandor
Uniformele
Dar despre afacerea UNIFORMELOR de ce nu scrieti? Ca acolo banii merg exclusiv in buzunarele directorilor. La Gojdu de exemplu desi parintii au ales un anumit model de uniforma, pana la urma s-a facut unul mult mai slab calitativ. BINEINTELES CA LA ACELASI PRET! Deci cine a castigat diferenta de pret?????????Protejata Marelui Primar cumva?
Postat 01 Iunie 2014, 17:11 de parinte
despre mafie
Chiar NIMIC ADEVARAT ? Domnilor de la Bihoreanul , de ce ne mintiti ? Scrieti TOT despre scolile ca Oltea si domnul / doamna "SIRI" va tacea.
Postat 01 Iunie 2014, 15:56 de titel
de unde stiti?
copilul meu a fost si este elev la una din scolile amintite -OLTEA- nimic din ce se scrie nu este adevarat.Sunt scoli de cartier cu "pretentii" si atunci se dezvolta zvonul ca de Oltea nu te poti apropia- NIMIC MAI FALS.Cei care au sau avut copiii la Oltea pot sa confirme . Ma deranjeaza cele scrise pentru ca este o scoala buna,cu copiii si cadre didactice bune si se pune totul pe seama "pretentiilor".
Postat 01 Iunie 2014, 15:09 de SIRI
retronc
Asa e , tov Marx ! Cred ca tovu Engels ar fi de accord.
Postat 01 Iunie 2014, 14:39 de lenin
Hodoronc!
Hello, aceste banchete nu sunt obligatorii, participa cine vrea si cum vrea. Asa ca la munca, nu la intins mana !!!!!
Postat 01 Iunie 2014, 12:19 de Marx
x
Apetitul a mai scazut pentru ca terminarea liceului nu mai reprezinta un motiv demn de sarbatoare, majoritatea incapabili sa-si sustina bacul si cei mai multi speriati de incapacitatea de a se angaja in viitorul apropiat.
Postat 01 Iunie 2014, 11:46 de john locke
asta e scoala?
La Oltea e vorba doar de pretentiile invatatoarelor si parintilor. De mult timp scoala acolo ( ca am avut la Oltea doi nepoti) o fac parintii cu meditatiile platite . La fiecare nepot am avut doua banchete mari si late. Daca la a opta treaca-mearga , la a patra pretentiile doamnei invatatoare , in primul rand , si ale unor parinti parveniti depaseau bunul-simt.
Postat 01 Iunie 2014, 11:37 de bunic
ka_ka_douri
La Oltea Doamna elevilor din clasa a VIII-a li s-au cerut bani pentru cumpararea de cadouri profesorilor! E adevarat, banii au fost ceruti de o mamica binevoitoare. Dar sa nu-mi spuna cineva ca profesorii respectivi nu stiau ce li se....pregateste! CAT VA MAI DURA ASA CEVA? RUSIIIIIINE!
Postat 01 Iunie 2014, 11:37 de TDS
Sa vedeti cum e la gradinita ...
Cine a mai vazut robe la serbarea de absolvire a gradinitei, sa ridice mana sus ..!!! Cine nu, sa se uite pe contul meu de Face, pentru exemple ... Bun articol.
Postat 01 Iunie 2014, 10:27 de Satana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON