Adrian Hatos, candidat PNL Bihor la Senatul României: „Trebuie să avem mai multă încredere în noi”

Născut din mamă de etnie maghiară şi tată maramureşan, absolvent şi doctor în Sociologie al Universităţii clujene Babeş Bolyai, profesor la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii de Oradea, autor a sute de articole publicate în română, engleză şi maghiară în reviste de specialitate pe teme diverse, de la mişcările sociale ori infracţionalitatea juvenilă la sănătate şi consum cultural. Așa arată, pe scurt, cartea de vizită a lui Adrian Hatos, candidat la Senatul României din partea PNL Bihor.

După ce în trecut a realizat cercetări sociologice pentru diverşi actori politici, acum Hatos a „coborât în arenă”, completând echipa de candidaţi liberali şi având ca proiect în special îmbunătăţirea învăţământului, de la creşă până la universitate.

- La prezentarea candidaţilor PNL Bihor aţi spus că propunerea de a candida este „o imensă onoare și o mare responsabilitate”. De altfel, cu puţin timp înainte nici nu eraţi membru PNL. Ce v-a motivat?

- În discursuri îndemnăm mereu oamenii să se implice în viaţa comunităţii, aşadar nu ar fi fost moral, dacă mi s-a oferit încrederea aceasta, să o resping. Într-adevăr, sunt onorat că PNL Bihor mi-a propus să-l reprezint în Parlament, dar simt şi o mare responsabilitate, pentru că pot accepta să mă fac pe mine de râs, dar ar fi foarte neplăcut să fac de râs acest partid. Am acceptat propunerea și pentru că am avut simpatii liberale încă din studenţie, iar PNL are conduita cea mai apropiată de ceea ce îmi doresc eu la un partid din România, o ideologie care evită accentele extremiste şi, în general, o activitate pe care poţi să construieşti.

„Nu vedem pădurea din cauza copacilor”

- După intrarea în partid aţi afirmat că „înregimentarea” nu înseamnă nicidecum dizolvarea personalităţii. Cum armonizaţi necesitatea disciplinei, obligatorie în orice organizaţie, cu iniţiativele personale care definesc un intelectual?

- Aş răspunde pomenindu-l pe Spinoza, care spunea că libertatea este necesitatea înţeleasă. Adică nu ne putem îndeplini obiectivele politice decât acţionând împreună, ca o echipă, iar într-o echipă membrii renunţă la idiosincrazii, la preferinţe şi interese personale, pentru a contribui la binele comun. Cred că orice om de bun simţ înţelege acest aspect. Pentru mine nu e greu să înţeleg ce înseamnă jocul în echipă şi să performez în locul pe care îl am în echipă.

- Aţi declarat că, odată ales, v-aţi ocupa în special de politicile educaţionale, domeniul dvs de expertiză. Cum vă ajută dubla calitate de profesor şi de sociolog pentru a identifica în mod corect necesităţile de schimbare într-un domeniu frecvent supus schimbărilor?

- Fără o perspectivă sociologică nu prea înţelegi ceea ce englezii numesc „the big picture” (n.r. – poza de ansamblu). E necesară, deci, o perspectivă integratoare, trebuie să ţii cont de toate elementele de context. Se vorbeşte mult, de pildă, despre necesitatea de a schimba curriculum-ul. E adevărat că sunt foarte multe probleme cu el, dar centrarea dezbaterii pe distribuţia materiilor, pe prezenţa sau absenţa unei discipline, ne face să nu vedem pădurea din cauza copacilor, să ignorăm problemele esenţiale, care nu au legătură cu ora de religie sau de latină, ci cu faptul că 15% dintre copii abandonează şcoala înainte să încheie ciclul obligatoriu şi cu faptul că 45% din copiii de 15 ani nu înţeleg textele pe care le citesc. Să ne înţelegem: curriculum-ul trebuie adaptat la societatea în care trăim, trebuie aerisit, dar nu putem rezuma discuţia la atât.

„Obiectivul de 6% din PIB alocat educaţiei trebuie atins”

- Concret, ce aţi schimbaţi în legislaţia şi politicile educaţionale?

- Sunt multe de schimbat, dar câteva sunt eseniţale. Trebuie îmbunătăţită finanţarea educaţiei, mai ales în învăţământul preuniversitar, obiectivul de 6% din PIB alocat educaţiei trebuie atins în mandatul următor. Trebuie redus abandonul şcolar, crescută rata de participare în învăţământul preşcolar, ceea ce înseamnă investiţii în creşe şi în grădiniţe, precum şi în resursa umană pentru acestea, plus politici publice care să ajute mamele şi familiile să îşi ducă copiii la grădiniţă. E un obiectiv mult mai important decât pare, pentru că eliberează resurse umane pentru activităţile economice dacă mamele nu mai trebuie să stea acasă cu copiii, iar pe de altă parte pentru că acumulările din perioada preşcolară sunt printre cele mai importante pentru traseul viitor al copilului.

Tot pentru învăţământul preşcolar e obligatoriu să se ajungă la o finanţare care să acopere mai bine nevoile specifice diverselor categorii de copii. Şi în prezent, alocaţia per capita prevede o finanţare ceva mai bună pentru educaţia copiilor cu dizabilităţi ori din comunităţile minoritare, dar e nevoie ca în şcolile care servesc aceşti copii nevoile de finanţare să fie mai bine satisfăcute, pentru că exact în aceste zone, unde este nevoie de cei mai calificaţi profesori, aceştia lipsesc. Problema nu se poate rezolva decât printr-o motivare adecvată a profesorilor calificaţi de a lucra în condiţii dificile, atât prin salarizare, cât şi prin stabilitatea la aşa numita mişcare a cadrelor didactice. Ce motivaţie poate avea un profesor într-o şcoală dacă el ştie că anul viitor nu va mai fi în acea şcoală?

O altă necesitate e suplimentarea personalului didactic auxiliar şi a numărului de profesori, consilieri şcolari, logopezi, inclusă dealtfel în programul PNL. În urmă cu câţiva ani era un consilier şcolar la 800 elevi, acum este unul la 600 elevi, iar ţinta pentru următorii 4 ani este să fie unul la 400 elevi, aşa încât copiii să fie ajutaţi să-şi înţeleagă potenţialul, să treacă peste anumite probleme de natură psihologică etc.

Mai e nevoie de digitalizarea managementului educaţional, de interconectarea bazelor de date, fără de care nu se poate monitoriza nici parcursul şcolar al unui elev, nici fluxurile şcolare, mai ales când se face trecerea de la un ciclu de învăţământ la altul, de la cel preuniversitar la universitar. Interconectarea bazelor de date este, de fapt, o mare problemă în toate sistemele din România, şi va trebui rezolvată pentru că avem baze de date la ANAF, la ITM, CAS etc, dar nu sunt corelate între ele pentru a urmări nişte fenomene şi a face politici publice bazate pe date, pe de o parte, iar pe de alta pur şi simplu pentru a debirocratiza sistemele. Profesorii sunt supraîncărcaţi cu tot felul de raportări de date deşi adeseori informaţiile ar putea fi scoase, pur şi simplu, din bazele existente.

„Integritatea este esenţială”

- Şi în învăţământul superior, ce credeţi că trebuie făcut?

- Aici, problemele sunt, evident, altele. Cea fundamentală e că programele de studii nu sunt destul de flexibile pentru a fi adaptate la schimbări. Ar trebui modificată legislaţia ca să facă mult mai uşor de înfiinţat şi de schimbat programele de studii. În prezent, sunt elaborate foarte centralizat şi standardizat, aproape acelaşi lucru se predă la toate universităţile.

Bineînţeles, în întregul sistem de învăţământ integritatea este esenţială şi problemele de integritate trebuie urmărite serios. În preuniversitar nu e normal că, în ciuda Codului Etic, să nu urmărească nimeni ca profesorii să nu dea meditaţii propriilor elevi de la clase. La fel, în învăţământul superior e de râsul mapamondului că nu reuşim să retragem titluri de doctor obţinute prin plagiat, că impostorii scapă de sancţiuni datorită ambiguităţilor legislative. De altfel, mă bucur că PNL şi-a însuşit celebrul apel al intelectualilor şi că are ca obiectiv realizarea unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studiu, care să inventarieze toate certificatele de studii emise în România. E o problemă că până acum nimeni n-a făcut acest lucru.

- Cât de mult vă jenează impostura din Universitatea Oradea?

- Impostura este blamabilă în orice instituţie şi breaslă. Universitatea din Oradea nu are mai mulţi impostori decât alte universităţi de acelaşi calibru din România, dar problema e că a pornit cu un deficit de imagine şi noi nu am făcut destul ca să-l remediem.

„Investiţiile să meargă către sectoare mai sofisticate”

- Fostul primar al Oradiei, Ilie Bolojan, acum preşedintele CJ Bihor, îşi doreşte dezvoltarea Universităţii, dar pare că favorizează învăţământul tehnic în dauna „filozofilor”. Aţi avut vreodată frustrări din cauza asta sau percepţia este eronată?

- În 2016 l-am văzut pe dl Bolojan recomandând tinerilor să urmeze facultăţi inginereşti, nu sociologie sau politologie. Aici cred că avem optici diferite despre politica de resurse umane potrivită dezvoltării oraşului. La vremea respectivă, poate şi acum, investitorii se plângeau de lipsa inginerilor din anumite specializări şi, prin urmare, este foarte OK să investim în continuare pentru dezvoltarea acestor specializări. Gândirea dlui Bolojan e corectă, aşadar, cel puţin pe termen scurt, iar asta s-a văzut în practică.

Pe de altă parte, dacă vrem ca oraşul să crească prin valoarea adăugată a ceea ce se produce aici, e nevoie ca investiţiile să meargă către sectoare mai sofisticate, pentru a stimula clasa creativă, cea care inovează, atât în domeniile cele mai avansate tehnologic, cât şi în domeniul cultural. Serviciile cu mare valoare adăugată, inclusiv cele culturale, sunt consumate de oameni care câştigă bani, iar banii vin din sectoarele cele mai avansate – IT, industria farmaceutică, robotică ş.a.m.d. Unele din acestea există în Oradea, dar deocamdată în pondere restrânsă, iar în aceste domenii activează şi specialişti în marketing, în comunicare, filozofi şi psihologi chiar.

- Dacă, ipotetic vorbind, aţi fi rector sau primar, care ar fi argumentele unei pledoarii pentru ca oraşul să investească în Universitate? Ce ar câştiga comunitatea?

- Universitatea păstrează tineretul talentat aici, ceea ce permite oraşului să atragă investiţii care creează locuri de muncă, iar aceşti absolvenţi ai Universităţii devin clasa mijlocie care participă la o viaţă socială şi economică vibrantă. Mergeţi în micile capitale de judeţ din regiune care nu au universităţi şi vedeţi diferenţa de energie!

„Trăim cea mai bună perioadă din istoria ţării”

- Ce lipseşte mai mult românilor: voinţa de a se moderniza, priceperea de a o face, banii necesari sau energiile pozitive? Cum pot fi adunate acestea şi puse la treabă aşa încât „poporul mioritic” să devină unul puternic?

- Dacă studiaţi evoluţia PIB-ului nominal din Balcani, veţi observa că România a făcut progrese fantastice în ultimii 20 de ani. Problema noastră e că avem tendinţa de a nega progresul evident pe care îl trăim, de a ne flagela, de a ne tângui, de a ne uita în trecut ca la ceva idilic. Dar noi am depăşit de mult PIB-ul Greciei, am depăşit PIB-ul Serbiei, după ce am pornit de la coada Europei. Culmea e că, deşi ne înjurăm politicienii, după anii ’90 nu am trecut prin niciuna din crizele dramatice pe care le-au suferit ţările din regiunea noastră – Grecia, cu marile crize financiare, Bulgaria, cu politica mână în mână cu grupările criminale, Ungaria, cu autoritarismul lui Viktor Orban ş.a.m.d. Este clar că trebuie să avem mai multă încredere în noi, unii în alţii, şi în instituţii. Soluţia este educaţia, pe de o parte, iar pe de altă parte instituţii performante, legi clare şi drepte şi integritate în serviciul public.

- Sunt alegerile din 6 decembrie alegeri ca oricare altele, sau au, totuşi, o importanţă specială? Care e miza lor?

- Au o importanţă uriaşă, având în vedere că următorii 4 ani vor fi ani fără campanii electorale, deci se va putea construi dincolo de zgomotul politic. În funcţie de participarea cetăţenilor la urne pe 6 decembrie, putem avea un Guvern stabil şi puternic, dat de un Parlament cu o structură nefragmentată, cu mai puţine grupări, sau un Guvern slab, dat de un Parlament foarte fragmentat. Desigur, ideal ar fi să avem un Guvern stabil şi puternic, care să nu poată fi răsturnat uşor, să nu poată fi şantajat de diverse partide, astfel încât să se poată ocupa de administrare, nu să se piardă în lupte politice.

Comandat de PNL Bihor, realizat de SC Bihor Media SRL, cod mandatar financiar 11200025