Un orădean de 77 de ani a ajuns la spital, după ce, în timp ce se afla în staţia de tramvai din fața Pieţei Rogerius, s-a dezechilibrat și s-a lovit de tramvai.
Potrivit comunicatului transmis marţi de Biroul de presă al Poliției Bihor, accidentul s-a produs luni dimineaţă şi a fost semnalat Poliţiei municipiului la ora 9.50, prin numărul de urgenţă 112.
Vatmanul, un orădean de 55 ani, a pus în mişcare tramvaiul chiar în momentul în care un orădean aflat în staţie s-a dezechilibrat şi a căzut, acesta lovindu-se de partea laterală dreapta a vehiculului.
„În urma accidentului, septuagenarul a suferit leziuni ușoare”, scrie în informare, precizându-se că cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului sunt realizate de poliţiştii Biroul Rutier Oradea, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Potrivit şefului UPU-SMURD Oradea, dr. Hadrian Borcea, orădeanul s-a ales, de fapt, cu răni serioase de pe urma accidentului rutier şi a fost internat la Spitalul clinic judeţean Oradea. "Victima a fost internată la Secţia de Ortopedie, are fracturi costale, fractură de bazin şi leziuni la coloană", a declarat medicul, pentru BIHOREANUL.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.