URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre candidatura surpriză a lui Ilie Bolojan la președinția Consiliului Județean Bihor?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
01 Iulie 2020, 10:10

Accident grav în Cluj: Trei morți, după impactul dintre o mașină mică și un TIR (FOTO / VIDEO)

Accident grav în Cluj: Trei morți, după impactul dintre o mașină mică și un TIR (FOTO / VIDEO) sursa foto: romania24.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei persoane au murit, miercuri dimineață, în urma unui grav accident rutier petrecut pe centura Clujului. Un autoturism și un TIR s-au ciocnit.

”Un conducător auto de 20 de ani, din comuna Moldovenești, în timp ce se deplasa pe Varianta Ocotitoare Cluj Est ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune un un ansamblu de vehicule format din cap tractor cu semiremorcă. În urma impactului a rezultat decesul a 3 persoane, toate din autovehicul”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.

Vezi AICI mai multe imagini de la locul accidentului!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0949 RON
  • 1 EUR = 4.8375 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON